Asasinarea, de mai acum câteva săptămâni, a prietenului şi fratelui meu de luptă, Mihail Stelescu, a avut darul să-mi adâncească ochii în realităţle psihologice româneşti. De unde până ieri, credeam că singură setea după adevăr si dreptate, manifestate si trăite intransigent, pot fi în stare să declanșeze înoiri sociale, — azi, credinţele îmi sunt clătinate. Din tot şi toate câte s'au perindat pe socoteala acestei asasinări, am putut să-mi dau seama cât de îndepărtate sunt acele vremuri desrobitoare pentru care luptăm şi că poporul, în generalitatea lui, este pestriţ sufleteste.
Lipseşte socialului românesc pregătirea si rezistenţa în apararea unei idei. Suferim de lipsa unei unităţi în gândire şi a unei solidarităţi în fapte. Românul nu cunoaște încordarea îndelungă pentru o cauză dreaptă, ci mai degrabă se retrage într'un inditerentism, vecin cu complicitatea.
Mi-aduc aminte câte cuvinte mari, de răscruce, s'au rostit cu ocazia măecelăririi lui Mihail Stelescu. Prima zi, emoția a zăbrănicit sufletul Naţiei... Și de-atunci, pe măsură ce svonurile ucigaşilor din umbră se întețeau, opinia publică a început să dea înapoi, împărțindu-se în tabere.
Această dezagregare înceată, dar sigură, iată ceeace au avut în vedere toţi exploatatorii neamului românesc. Toate lichelele cari au negustorit suferinţa obidiților şi au jefuit avutul public, n'au teamă de sancţiunea publică, fiindeă cunosc bine incapacitatea de coeziune a opiniei noastre publice.
Dac'ar fi să recurg la o imagine plastică, apoi opinia publică românească se poate asemui mulţimelor din arenele luptelor cu taurii; la fel ca şi acolo, ne entuziasmăm sau numai ne întristăm... Cât priveşte viaţa toreadorilor, ne lasă rece şi o lăsăm sfârtecată de taurii necinstei şi ai parvenitismului.
De când a fost răpus Mihail Stelescu au trecut doar trei săptămâni. Donăzeci şi una de zile! Nimeni nu mai suflă vreun cuvânt, iar ancheta justiţiei moţăe pe drum. E pentru prima oară în istoria unui neam, când un toreador al cinstei şi desrobirii sociale e măcelărit pe patul unui spital. Asasinii, studenţi teologi!
Concluzia: se încep cercetările, se clasează „omorul“ la... Curtea cu juri, ca şi când n'am avea stare de asediu si apoi tăcere mormântală peste întragul „episod“ trist...
Intrebatu-s'a oare cineva de ce autoritățile nu au purces la o reconstituire a crimei? De ce n'au fost eliminaţi din toate universitățile bestiile care au murdărit simbolul culturii? Dat-a, oare, Patriarhia vreun comunicat, veștejitor, al faptei păgâne a acelor teologi asasini!
S'a luat vreo măsură? S'O VEDEM!
Amară ipocrizie trăim. Teama de reacțiune a opoziţiei politice ajută la anarhizarea straturilor sociale dela noi. Gândul e că că nu trebue spus adevărul și că mai cuminte este să joci cum îţi cer „căpitanii“ din umbră, — toate acestea se înfiripă și domină sufletul poporului, dezaxându-l.
E însăși starea de-acum, când pentru o parte din opinia publică, Mihail Stelescu a devenit „trădător“ care și-a meritat
soarta.
Ah! Deșărtăciunea deşărtăciunilor..
Am cunoscut persoane, cari cum m'au văzut, mi-au și spus: „Când îl omorâţi pe Codreanu?“ Iată la cât se reduce „simpatia“ noastră în public. Toată lumea tremură de grozăvia acestui „căpitan“ şi crede ca sosit momentul să se descotorosească de el asmuţindu-ne asupra taberii lui...
Ei bine! NU! Crape de ciudă d. Inculeţ și atâţia alţi complici la gloria asasină a d-lui Codreanu, dar nu noi vom face asta. Simte naţia că d. Codreanu este asasinul ei? Să reacționeze spiritul de dreptate al poporului. Mihail Stelescu nu va fi răzbunat de un „partizan“, fiindcă Mihail Stelescu, în cei treizeci de ani ai săi, a luptat pentru desrobirea POPORULUI și ridicarea lui pe treaptă umană.
Răzbunându-l o nație, va fi întâiul semnal al luptei împotriva exploatatorilor, de tot felul. Dacă țelul nostru ar fi numai o răzbunare persanală, nu era nevoe să mai declanşăm această Cruciadă a românismului. Avem de împlinit, pe aceste tărâmuri tracice, o misiune pregătitoare de alte vremi. Desrobirea socială de mâine nu va veni până ce o generaţie idealistă nu se va jertfi generoasă pentru desnegurarea zărilor şi deschiderea drumurilor.
În acest ev, materialist până la bestializare, acceptăm această saecrificare pentru redresarea și instruirea sufletului celor mulţi.
Cruciada românismului a început prin a fi un torent de generoasă luptă pentru desrobirea omului de sub apăsarea tiranică a civilizaţiei şi societăţii. Sentimentalitatea noastră reacţionară si activă a fost pe de-a'ntregul echilibrată şi îndrumată de Panait Istrati. Experiența luii, mai precis miezul revoltelor din scrisul său, ne-au grăbit si ajutat la o cristalizare a făgaşurilor pe cari aveam să ne năpustim, ca să împlinim o chemare lăuntrică, să ardem o istorie bizantină şi să făurim o eră nouă.
Personal, am convingerea că rostul spiritual al Cruciadei românismului este acela de-a ajuta politicul în vederea unei desrobiri a vieţii colective prin socializarea bunurilor, umanizarea muncii şi desfiinţarea exploatării omului de către om, cât şi de-a dovedi că arta e o simțire sfântă, care nu se vinde la mezat. Noi formulăm şi susţinem că arta nu e nici distracţie, nici mesteşug comod de parvenire. Este element educativ şi chemare la revoltă pentru libertate. Poporului îi trebue artistul, care să-i fie Mesie, opera de artă care să răstoarne fundamentele unei alcătuiri bazată pe cruzime şi care să întroneze omenia pe pământ. Altfel, vorba lui Panait Istrati, suferinta umană va rămâne tot numai un subicet de inspirație eftină, şi lumea va continua să se măcelărească, după cum continuă să fie egoistă cu toată generozitatea capodoperilor universale.
Năzuința noastră este de-a umaniza tineretul, reîntorcându-l la uneltele sale dealtă dată: cartea, raționalismul și omenia.
Umanizând studențimea, desrobind muncitorimea si educând opinia publică ca o forţă de viitor întru apărarea şi revendicarea drepturilor, — munca noastră îşi capătă o finalitate omenească. Atât să putem face şi merităm o lumânare de la urmaşii noştri.
Deci să iasă din capul oricui: nu suntem o dizidenţă politică. Nu cerem votul nimănui și nici nu ne curg balele după plăcinta puterii. Luptăm împotriva anarhiei sociale din toate ramurile, împotriva Codrenilor sociali, sub al căror călcâi beneficiar si becisnic gâfâe tineretul, muncitorimea, intelectualii si plugarii.
Şi pentru asta nu propovăduim cu barda sau revolverul, ci cu cartea, cu inima şi cu constiința. Forţa convinge temporar; adevărul birue peutru totdeauna...
Avem nevoe, ca să învingem, de sprijinul celor cărora ne adresăm. Citiţi şi răspândiţi slova şi gazeta moastră, abonaţi-vă, chemaţi-ne în mahalalele si bordeiele voastre, să venim ca să vă împărtăşim sufletele, viaţa, cu această nouă cuminecătură a zilei de mâine: Munca, cinstea, adevărul.
N'avem nevoe de „aderenţi“ sau „partizani“. Ci de colaboratori. De făpturi cinstite şi pricepute care să se înfrăţească și să lupte alăturea de noi pe șantierul părăginit al prea îngenunchiatului neam românesc.
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul II, nr 85 din 16 august 1936
Dacă doriți să distribuiți: