în memoria lui Panait Istrati
Ai suferit, ai pătimit,
Şi ura omenească-ai îndurat-o toată,
Când oamenii, — nesocotită gloată —
Te-au răstignit.
Durerea-ai cunoscut-o'ntreagă,
Răsplată pentru gândut tău cel bun...
Și n'a fost nimeni să te înţeleagă.
Te-au pălmnit și te-au făcut nebun,
Te-au alungat cu pietre,
Te-au urât...
Că nimeni n'a știut,
Sau poate nu a vrut să ştie,
Că vorba ta durează veșnicie...
Că gândul tău va fi biruitor...
Te-au condamnat să mori...
Si te-au lăsat să bei încet paharul
Intregii suferinţi...
Iar Tu-ai suferit amarul,
Cerând iertare pentru ei,
Fiindcă sânt mici si sânt mişei
Și scoşi din minţi...
Dar după moartea Ta au priceput,
Că numai binele le-ai vrut, —
Și-au plâns şi s'au rugat...
Tu i-ai iertat...
Ei, însă, au rămas tot răi,
Că se urăsc şi se ucid ei între ei,
Rugându-Te, însă, mereu,
Să-i ierţi şi să-i primeşti ai Tăi..
PAUL BĂRBULESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 22 de joi, 9 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: