Aceasta-i țara mea. Căci mor încolăciți de frig la colțuri de stradă energii umane și nimeni nu se obosește măcar să arunce o privire. Se svârcolesc în neputința găsirii unei pâini atâția tineri, ce ar creia minuni și nimeni nu țipă. Nedreptatea înăbușă respirația ca o negură deasă de toamnă și nici un glas nu s’aude strigând după dreptate.
Nu confundați strigătele răgușite de clăcași plătiți, ce se agită la fiecare firmă de ziar cu cele ce ar trebui să fie izvorâte din revoltă sinceră și din suferință.
Strigătul e o parodie, nu e o revoltă. Toți acești coriștii ai moralei publice, sug și se îndeasă ca niște purcei de lapte în jurul mamei celei bune, democrația cu mamelele de aur.
Revolta cinstită, titanică, vulcanică, care să impună respect prin glasul ei de tunet nu se aude’n țara aceasta. Nu, nu e nevoie de revolta sângeroasă, ci de cea adânc sufletească.
De revolta care să zăgăduiască torentul nebuniei și al cruzimei actuale. Revolta care să unească, revolta care să înobileze, revolta care să doboare în svârcolirile neputinței pe clownii vieței politice, biete marionete dornice de un portofoliu, o limuzină și o tinichea în piept.
Mulți au crezut să poată găsi la o răscruce de drum pe marele revoltat, pe acela care să strige cu ecou de tunet suferința acestui neam, dar în acelaș timp să fie omul care să miște prin curajul său energii creatoare.
Nu l-au găsit. Revola era pițigăită și manifestată la adăpostul legiunilor de tineri care cădeau secerați. Ei. da, într’adevăr, mânați de marea și sfânta revoltă.
Revolta lui era poză și atât.
Ecoul unui glonte de revolver, slobozit într’un vătășel obscur de provincie nu gest, care să caracterizeze pe un salvator de neam.
Chiar dacă o propagandă bine montată te poate duce pe brațe de mii de oameni la achitare.
Atâta timp cât acest lucru se face precugetat și scontând «gloria» e un târg sângeros, murdar și josnic.
Revolta! Țipătul comprimat ce poartă în el geamătul de agonie aUunui neam nu poate sălășlui în sufletul unui om nevolnic și fricos în fața iutei izbucniri de mișcare ilegală, dar nu teroristă.
E condamnabil de întregul sistem actual un astfel de gest revoltat.
Nu pânda și pirateria politică. nu faima (-reiată prin lovituri, nu montări, nu teatru, ci sbucium, luptă dreaptă și cinstită, riscantă, da. dar eroică.
De ce tac azi și dorm marii noștri agitatori de mase? Tactică? Diplomație? Nu! Lașitate se numește aceasta. Marii viteji s’au intimidat de stările de asediu?
Tace și rabdă așteptând iar pertractări cu cabinetele ministeriale. deoarece în ei nu sălășuesc revoluționarii necesare salvării acestei nații.
Toată lumea cască gura la un Bentoiu, la Skoda, la intrigile partidului Național Țărănesc, la toată minciuna svârlită în paginile cotidianelor sus ținute de toate lipiturile acestui neam, lipitori cu sânge străin dar vai și atât de mulți cu sânge de-al nostru, sânge de român.
Unde e țipătul de disperare care să disloce din loc forțele morale ale acestui neam ce au rămas înlemnite de groaza ce le-o inspiră murdăria în care trăim?
Unde?
Da, domnilor dela cenzură, da domnilor cu starea de asediu, n'auziți în sufletele voastre cum țipă strigătul dreptății? Lăsați foarfecă, lăsați baioneta, haide! Curajul strigătului cine-l are? E doar pentru țară, pentru credință, pentru neam, pentru noi toți. Eu țip. M’aude cineva în țara în care nimeni nu se mai revoltă?
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 4 de joi, 13 decembrie 1934
Dacă doriți să distribuiți: