Năucită și mirată, întreaga masă românească privește cu dispreț la toate elucubrațiile politice, care de care mai lipsite de sens și moralitate, ale partidelor noastre diriguitoare. Nici o linie mare, nici o concepție sănătoasă, nicăieri un rezultat pozitiv.
Întrigi de culise, surpări de oameni, cancanuri de cafenele, socoteli meschine de aderenți, comptabilități complicate de diurne și cumul, goană nebună după câștiguri mari, dividende, jetoane și afaceri mărunte.
Când și când, câte o cometă călătoare își plimbă coada de stele scânteietoare, pentru a reintra și ea apoi în întunericul mâlos al aceluiași cosmos social, viciat și pervestit.
Niciunul din bărbații noștri politici să nu poată vedea oare realitatea?
Mare ar fi acela care, oricâte greșeli a făcut, oricât de neînțelegător și neputincios, în rezolvirea ecuației sociale românești, a fost, pînă în prezent, ar reveni deodată la adevărata atitudine demnă și cinstită a omului pe care-l dorește țara, îl vrea, dar nu-l găsește.
Să-și mărturisească păcatele, să-și recunoască greșelile și să ridice stindardul unei noi concepții de viață politică.
Îi cunosc pe toți, îi privesc și nu-i înțeleg.
Un Maniu, un Vaida, un Mihalache, un Brătianu, un Goga, un Tătărăscu, un Iunian, un glorios Mareșal Averescu, un Cuza și alții, mai tineri, nu înțeleg? Nu vor? Sau nu pot?
Să arunce trecutul și demni, să svârle lichelele în lada cafenelelor putregăite, unde le este locul, și redresându-se în fața țării, înconjurați de o pleiadă de oameni curați și muncitori, să taie în carnea propriilor lor prieteni, dacă aceștia sunt hoți și să n'asculte decât glasul îmbietor de bine al acestui neam oropsit.
Unde este omul de curaj, să facă aceasta? Cât ar câștiga și ce lecție minunată, de morală politică, ar da unei generații mîncate până în străfunduri sufletești de viermele desagregării morale.
Să fie lăsate, pentru iubitorii de discuții prelungi și pentru dialecticieni, doctrinele multiple și ineficace, ce se etalează în josul fiecărei firme de partid.
O lozincă nouă: "binele țării", să fie doctrină animatoare a omului curajos, dacă există.
Întreaga generație, ce-și caută o axă, îl va urma și cu drag de bine și își va jertfi totul pe acest altar de ridicare a Patriei.
Un dram de minte, de cinste și de curaj, e tot ce se cere.
Nu-l poate căpăta, nici acum în ceasul din urmă, nici unul din bărbații noștri politici?
E poate ultima întrebare, ce o pune generația de azi, conducătorilor actuali al destinului acestui neam.
Iar, dacă nu vor putea avea acest curaj, să nu-i mire tumultul și ura înverșunată, ce o vor vedea, născând, în sufletele tinere, care singure își vor croi calea către lumina cea adevărată, către un liman salvator al țării.
De-ar cântări, măcar o dată, în balanța beneficiului personal, deoparte, - succese meschine și trecătoare, de zi cu zi, - soclul unei statui ce și-ar proiecta umbra pe un secol de istorie și cred, că oricare din cei ce doresc gloria politică, ar ști ce au de făcut.
Să înlăturam teama unei înfrângeri. Legiunile de tineri sînt o garanție. Dar chiar dacă ar fi o înfrângere: decât una morală, mai bine una fizică, care în viitorul obiectiv al istoriei va fi cea mai strălucită biruință.
Încă odată: un dram de minte, un dram de cinste, un dram de curaj, e tot ce se cere.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului, anul I, nr 2 de joi, 29 noiembrie 1934
Dacă doriți să distribuiți: