Săptămâna aceasta naţionaliştii au sărbătorit două zilemari, una de biruință: 8 Decembrie şi o aniversare, 10 Decembrie.
În privinţa lui 10 Decembrie, care anul acesta se sărbătoreşte pentru a 13-a oară, Cruciada nu ține nici post negru, deoarece n'are nimic pe conştiinţă, si nici nu se bucură prea mult deoarece, din nefericire, n'are dece se bucura. Rândurile de mai jos o vor dovedi. Şi s'ar fi bucurat poate dacă n'ar fi existat „victoria naționalistă dela Barou“ în ziua de 8 Decembrie.
Poate că cititorii Cruciadei au observat că deși luptăm pentru un românism desăvârşit, deși sântem adversarii declaraţi ai stângei, deși patria pentru noi este cel mai sfânt lucru din lume după Dumnezeu, totuş n'am scris un rând despre alegserile ce aveau să aibă loc la Baroul de Ilfov în ziua de 8 Decembrie. N'am scris DEOARECE NOI NU UITASEM CEVA. N'am scris deoarece am refuzat si vom refuza întotdeauna să fim masă de manevră şi să ni se specultze sentimentele româneşti pentru interese politice.
N'am scris pentrucă n'am fost nici orbi, nici surzi ȘI AVEM O MEMORIE PERFECTA.
Alegerile din Barou n'au avut anul acesta un caracter profesional, ci unul politic, pur politic.
Lupta s'a dat (cel puţin așa s'a spus) între dreapta şi democrație. De aceia noi voim analiza politicul acestor două tabere, sinceritatea atitudinei lor şi corectitudinea afirmărei politice a crezului in solda căruia au luptat.
Nu ne interesează violențele ce au avut loc, deoarece s'a lovit și deoparte si de alta. Nu sântem deloc supăraţi că „jidanii“ n'au votat, deoarece nu sântem nici foruri conducătoare ale baroului de Ilfov şi nici autoritatea polițienească. Ce ne interesează pe noi e „victoria naționalistă“. CU CÂTĂ BUCURIE AM FI ÎNREGISTRAT-O DACĂ EA AR FI EXISTAT.
Dar nationalişții n'au învins și n'au învins deoarece au fost duşi cu vorbe, ameţiți cu formule si întrebuințaţi ca o simpiă ceată de electori de sută. Știu că iar voi fi făcut „trădător“, vândut „jidanilor“ etc, DAR EU VOI DOVEDI CĂ NU EU AM TRĂDAT, CI ALȚII.
Sa vedem întâi cine sânt duşmânii „naţionaliştilor“. Cred că nimeni nu mă va desminți atunci când voi spune că sânt Naţional-liberalii dela Guvern.
O ştiu şi ei câ acum doi ani liberalii au dizolvat una din cele mai avântate grupări naţionaliste (este vorba de dizolvarea Gărzii de fier la data de 9 decembrie 1933 de către guvernul I.G. Duca, n.n.). E un fapt public, există un jurnal al consiliului de miniștrii. Fapt care a dus apoi la convulsiuni sângeroase.
Deci între „naționaliștii“ aceştia și orice liberal există o prăpastie.
Există un Virgil Teodorescu, un Niţă Constantin, I. Gh. Duca, Stere Ciumetti şi alţii.
Cu toate acestea, cine credeţi că a candidat în fruntea listei „naţionaliste“?
Să vi-l numesc: DEPUTATUL LIBERAL - GUVERNAMENTAL DE SOROCA, dl Istrate Micescu.
Dl Istrate Micescu n'a demisionat niciodată din partidul guvernamental. E ÎNCĂ LIBERAL SADEA. Eu unul nu cred și nu discut vorbele, CI FAPTELE. Iar faptul important aci este că dl Micescu ESTE LIBERAL SI DEPUTAT GUVERNAMENTAL.
Deci iaţă pe cine au „ales“ "naționaliştii“!
Desigur că şi liberalii sânt naționalișii, cine le poate contesta aceasta! Dar naționalismul lor e democrat, burghez, capilalist, parlamentar, cu totul contrar „naționaliştilor" cuşer care sânt anti-democraţi, pentru dictatură, etc.
Cum se impacă atunci „victoria naționalistă“ cu alegerea unui liberal?
Deoarece ţin să revin că nu pe baze de calități intelectuale si profesionale — şi din acest punct de vedere am toată stima pentru domnul Micescu — s'a dat lupta, ci pe criterii şi principii politice. Ce s'au ales de ele?
Iată și explicaţia pentru care guvernul a fost favorabil alegerii d-lui Istrate Micescu, închizând ochii faţă de tot ce s'a petrecut.
Defunctul I. Gh. Duca refuzase d-lui Micescu postul de ministru al justiției şi trebuia o reparatoare satisfacţie. I s'a dat. Iar bieții „naționaliști“ în timpul acesta se bat cu pumnul în piept că au învins. Săracii!
Dar „trădarea“ naționaliștilor care l-au sprijinit pe deputatul liberal Micescu nu se rezumă numai aci. Există ceva mai grav.
Dl Istrate Micescu PERSONAL a fost un adversar al actualilor săi camarazi.
S'a uitat oare procesul Ciumetti?
S'a uitat oare că apărătorul presupuşilor asasini de atunci a fost maestrul Micescu?
Şi acea apărare n'a avut numai un caracter profesional deoarece dl Istrate Micescu a trecut dela apărare la polemică, la atacuri violente şi personale contra unui fost şef al unei grupări dizolvate (este vorba de Corneliu Codreanu, n.n.).
Dl Istrate Micescu a acuzat atunci pe fostul șef al grupării DE SPECULĂ ASUPRA MEMORIEI LUI CIUMETTI. Dl. Istrate Micescu a avut atunci o ieşire POLITICA în care a atacat practicele foștilor camarazi ai lui Ciumetti.
Cum? Aceste fapte s'au uitat. Dacă domnii în cauză au uitat, EU NU. ŞI RĂMÂN consecvent alături de Ciumettii şi nu voi uita niciodată pe aceia care i-au atacat memoria, deşi nu n'am îndesat niciodată la bara apărării, aşa cum o făceau atunci, cu mult zel, alţii.
Dar in timp ce la bara apărării presupușilor asasini ai lui Ciumettii era dl Micescu, pe bara acuzării acestora şi a apărării lui Ciumelti era dl. Radu Budişteanu, membru al fostei Gărzi de Fier şi prieten personal cu șeful ei.
Azi în fruntea listei „naţionaliste“ a învins dl Micescu apărătorul și în coada ei, domnul Budişteanu acuzatorul. Această distanță între aceşti doi a fost lăsată desigur ca la mijloc să incapă mormântul lui Ciumettii.
Ce părea o fi având spiritul lui Ciumetti despre noţiunea „tradare“? Ar fi interesant de ştiut.
Poate că ar fi interesant de știut şi cine l'a omorât! Dar aceasta o lăsăm în seama istoriei şi poate a unor viitoare confesiuni memoriale.
Iată, deci, ce horă „naţionalistă“ s'a incins în jurul unui coșciug după ce, mai inainte, s'au debitat toate insultele şi asupra fostei lui tovarăşe de viaţă. Las cetitorilor să cugete şi să se lămurească deoarece eu mă recunosc incapabil să explic asemenea fenomene politice „naţionaliste“.
Aşa că, în timp ce aparătorul si acuzatorul se pupau in sala pasilor pierduţi — şi a iluziilor pierdute — afară „camarazii“ lui Ciumetti sprijineau cu „mână forte“ această acoladă „frățească“.
Așa e cavaleresc, recunoștiinţa se plăteşte. Dar despre capitolul acesta ne-ar putea spune câteva cuvinta dl Grigore Iunian.
Dacă nu mă înşel — sânt precaut, deoarece azi ți se poate nega totul — dl Grigore Iunian a apărat pe foștii camarazi ai lui „Ciumetti“?
Spun foștii deoarece nici ei cred că nu mai au pretenția că mai sânt.
Și graţie pleodariei d-lui Iunian, a depoziţiilor d-lui Mareşal Averescu, George Brătianu şi Iuliu Maniu, s'a dat un verdict de achitare.
Toţi aceşti oameni sânt azi huliţi. Făcuţi internaţionali,insultați iar dl Iunian a fost huiduit şi i-au spart geamurile dela automobil.
Dl Iunian, dacă mi-aduc bine aminte, a fost unul din puţinii apărători ai memoriei lui Stere Ciumetti!
Azi, drept mulţumire, e huiduit și lovit. Tot despre recunoștință e vorba.
Eu cunosc o lege. Legea onoarei. Ori apelezi la cineva şi îi rămâi recunoscător, ori, dacă vrei să ai mâinile libere, refuză şi ajutorul ce ţi se oferă.
Iată dece, în loc să fim bucuroşi, ne este sufletul plin de amărăciune, gândindu-ne la morți și încă la alţi morți vii, CARI AZI SÂNT TRĂDAȚI.
Stau cu capul sus și mulțumit că m'am revoltat și am părăsit o miscare care se dă aşa de trist în spectacol în fața lumii şi a unor morminte.
O ţară nu se ridică prin compromisiuni şi prin cârdăşie cu adversarii. Întind mâna chiar unor adversari de ideii, dar nu unora de care mă separă camarazi sacrificați.
Acelaș proces l-aş putea face şi liberalilor care şi-au uitat un mort.
Stimez mat mult adversarul care mă lovește, decât acela care-şi uită morţii.
Eu am azi o cale aparte, dar toate suferințele trecutului nu le-am uitat şi eu nu voi ierta acelor ce m'au schingiuit pe mine si camarazii mei.
Poate un liberal să inventeze mii de „numerusuri“, nu contează atâta vreme cât se află trecut pe listele celor ce ne-au asuprit.
Nu voi reactiona cu violenţă căci neputintioșii uzează de ea, dar îi voi disprețul o viaţă întreagă.
Şi acum să judece oricine cine sânt „trădătorii“.
E necesară o revizuire a conştiinţelor.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 53 de vineri, 13 decembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: