Atâta doar: Din marea ta iubire,
Din clocotul de viață, de luptă, de'nfrăţire,
Din făurirea sfântă a unor vremuri noi.
Din mila pentru frații mereu flămânzi și goi,
O mână de țărână, pe... „valea cu gunoi“
Sau poate iubitorilor de neam,
La fel ca Iancu, Tudor, Horia, Cloșca și Crișan
Le e sortit să moară cu visul ne'mplinit,
Cu trup de gloanţe ciuruit,
Şi-apoi să simtă vecinicia,
Acolo unde Metropola își varsă murdăria?...
O! Dac'așa sunt răsplătiți,
Cei buni, cei mari, şi cei cuminți,
Cum n'or fi drepții răsvrătiți,
Când lespezii de marmoră cei grei,
Nu străjuesc decât morminte de mișei?...
Dar Dormi Copile, împăcat,
Că Țara s'a cutremurat
În lung și'n lat,
Și pentra cei cu crezuri sfinte,
Tu n'ai murit... ci le-ai rămas „părinte!“
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: