Trecem astăzi printr'o grea criză parlamentară.
Şi aceasta pentrucă niciodată nu şi-au dat seama oamenii noştri politici de rolul ce trebue să-l aibă în Parlament un trimis al națiunei.
Se crede că este suficient să dispui de favoruri, pe care le plăteşti cu mulți bani, să figurezi în lanțul de nume lung ca un cârnat al propuşilor pentru deputăţie, să fi ales mulțumită măsluirii de voturi, pentru a te prezenta radios în dealul Patriarhiei să-ți iei în primire fotoliul rezervat, ca trimis al neamului.
Nu numai atât, ci mult mai mult.
In primul rând, bunul simț ce lipseşte politicianului nostru care îşi face din mandatul de deputat un mijloc de ocupaţie, iar nicidecum un subiect de meditație, studiu şi interes pentru diversele probleme ce se pun zilnic pentru şi spre binele țării.
"Avem doar un Parlament cu reprezentanţii tuturor partidelor politice deci nu mai poate fi vorba de o criză parlamentară", îmi spunea acum câteva zile un amic.
Aşa o fi! Dar cu toate acestea, criza există şi ea va dăinui atâta vreme cât actualul procedeu rudimentar de distribuire a mandatelor nu va lua sfârşit.
În parlamentul român, prea puține sânt figurile reprezentative şi de elită ale politicii, restul adunături de incapabili șă ratați politici.
Foarte puţini sânt acei cari urcă treptele tribunei desbrăcaţi cu totul de patima politică pentru a spune cuvântul lor sănătos, ca un rezultat at experienței îndelungate şi a unei capacițăți de nediscutat.
Ceilalţi ce fac? Bătăi, cancanuri şi deseori pactizând cu inamicul pentru a învinui de nepricepere, furt, etc, pe chiar partizanii lor politici cu cari până mai eri se îmbrătișau în văzul tuturor.
Spiritul timpului, conspiră oare contra regimului parlamentar?
Şi poate vreun dureros declin va zdruncina actualul triumf al parlamentarismului?
Desigur!
Acela al neîncrederi cetățenilor de a-și trimite reprezentanți în parlament.
Națiunea înșelată a votat omul, pentru ca mai târziu să vadă că a votat demagogul.
Soluţia?
Reducerea numărului de deputaţi, iar cei trimişi să fie recrutați din persoanele de elită ale tuturor claselor profesionale şi numai atunci parlamentul se va putea pronunța exact asupra diverselor interese sociale.
Când în 1918 noile state teritoriale au schimbat fața vechei lumi, toate tările au adoptat o nouă formulă de guvernământ, cu mici variante, însă cari n'au atins cu nimic fondul unui parlament democratic.
Nici o îndoială nu s'a ridicat contra virtuților acestui sistem.
Incepând cu fascismul — căruia nu i s'a acordat nici un credit la început — și terminând cu Principatul Monaco, parlamentul apare şi dispare ca un spectru.
Fascismul, socotit drept un accident trecător după care se credea că totul va intra în ordine, s'a instalat în 1922 în Italia, luând înfățișare de viitor.
Am asistat cu toții la moartea parlamentarismului inaugurat în Spania de către Alfons XII.
Crescut în Franța și Anglia, acest suveran n'a conceput că parlamentarismul, a cărei teorie o poseda "a fond", a putut merge în sens invers evoluției naturale a țării asupra căreia domnea.
Am asistat şi la noi la perioada ruşinoasă a parlamentarilor cu demisiile în alb.
Este suficient cred a aminti numai de aceste două țări pentru a ne putea da seama de soarta în viitor a parlamentului nostru.
O atingere usoară pe rana încă purulentă şi toată mașinăria ruginită a parlamentarismului va sări în aer, pentru a cădea din nou pe temelii solide.
"Mehr licht!“
ȘTEFAN PETRESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 54 de Crăciunul anului 1935
Dacă doriți să distribuiți: