Când mi-aduc aminte de idolul căruia mă închinam şi-i slujeam eri, trebuie să se ştie că fiorul e mult mai sguduitor, decât ar fi fost atunci când, continuând drumul pe care mergeam împins de tine, căpitane, mă rostogoleam in prăpastie. Ai aceiaş vină față de mine, ca şi față de ceilalţi, poate o vină imaginară dar existentă pentru noi şi adânc arzătoare. Mi-ai insuflat o viaţă destul de banală şi păcătoasă: în vremea în care în primii ani credeam în mirul ungerei tale, în mirajul, în înfrumusețarea, în fantasmagorii şi, fără ocol, în școala criminalităţii tale. Alergam după cartușe şi ascuțeam cuțitul ca să nu fiu surprins de ordinul căpitanului ne pregătit de omor. Am văzut însă cum stai sub mască, pentru a privi eroii nuvelelor tale care mureau rând pe rând, în mizerie și trişti de o moarte fără semnificaţii, fără obsesii și fără lămuriri. Mureau, cădeam fiindcă trebuia respectat ordinul căpitanului. Nimeni nu se gândea la narcotizarea ta: toți cu drag de țară alergau după moarte. Erau banali eroii tăi; banali şi simpli, fapta aceasta până la căderea unui om nevinovat cu nimic acelei laşităţi. Totuşi, în banalităţile eroilor tăi găseai durabilitatea interesului personal (căpitănesc).
I-ai pus însă pe oameni în pământ, „priveşte-i căpitane,sunt eroii tăi!" Ştiu şi cunosc frământarea ta tulbure plină de sete după flori, urale, cântări şi reclame. Cunosc pentru ă trădătorul Mihail Stelescu te-a cântat în melodii de aur şi a clădit zid de eroi în jurul căpitanului din Huşi, Te-am predicat şi eu timp de 7 ani pentrucca astăzi să mă reîntorc umil, învins, ruşinos şi cu o placă imaginară: „Ostaș criminal“” din școala codrenistă. Te vedeam scriind pagini de poruncă criminală, te vedeam aplecat peste geamurile hotelurilor ca să mă vezi plin de sânge, legat cu mâinile la spate şi cântând osana „Gărzii de fer”. Mi-i groază când îmi aduc aminte de atacurile Buzău (Vicşani), Piatra Neamţ, Suceava, Rădăuţi, Teiuş şi alte câte localităţi care le-am stropit cu sângele meu și le-ai murdărit cu trădarea programului concepției tale. Mi-amintesc cum, în urma cazului dela Buzău, ne-ai dat un pol fals cu deviza: „Vezi camarade poate îl poți împinge undeva“. Căci banii buni sunt pentru tine. Uitaseşi că venisem din nordul Bucovinei pe jos şi mă trimeteai tot pe jos. Luptam pentru demonul ars de flacără fără glorie și fără taina tălmăcirei tale atunci când afirmai că vei ajunge împărat, pentrucă ai visat o femeie în alb, coborându-se cu o coroană de aur ce-ţi împodobise capul tău zicându-ți: „A ta să fie!“.
Zâmbeai desigur, dar o spuneai cu hotărîre la confirmarea tatălui tău care ţi-a jurat credinţă în genunchi sărutându-ţi mâna criminală. Am pomenit de vis, poate nu trebuia tocmai acum, când îţi mănânci buzele pentru o frământare nouii tale politici: „Totul pentru noi, nimic pentru ţară”!
Dar crede-mă că nu pot ascunde visătoria ta de totdeauna. Iţi mai sunt dator cu o mărturisire; dar o păstrez pentru mai târziu.
Acum citesc o scrisoare a tatălui tău către guvernul P.N.Ț. de atunci în care trimetea o felicitare de ziua Sf. Apostoli Petru şi Pavel şi'n care scrisoare încheia:
„Dacă organizaţia noastră are ceva subversiv şi necinstit prin noi, să dea D-zeu ca până la anul viitor în această zi, praful și pulbarea să se aleagă de întreaga oraganizaţie din care fac parte”! Vai și blestemul a fost plin de un ceas rău căci praful şi pulberea s'a ales.
Ți-aş scrie multe dar mi-i scârbă. Nu-ţi scriu însă pentru nemulțumirile mele, ci pentru defectele şi neomenia ta.
Şi astăzi, când m'am retras de pe leagănul prăpastie, văd în jurul tău oameni noui; noui elemente care n'au suferit cot la cot cu mine pe câmpia de luptă.
Astăzi, căpitane, nu mai sunt huligan „Gardist“, sunt cruciat la datorie, luptând cu demnitate pentru ţara mea.
Am dărâmat școala crimei, nu mai port revolver și nici nu mai ascut cuțite! Așadar, căpitane, află că am ars idolul mincinos și spre o nouă muncă m'am îndreptat, spre „Cruciada Românismului".
GH. SCOVARZA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 34 de joi, 1 august 1935
Dacă doriți să distribuiți: