Doi, ani se împlinese de când a luat fiinţă Cruciada, flamura de îmbărbătare pentru biruinţa Românismului, doi ani de frământări de minţi tinerești pentru plămădirea unui crez curat românesc, doi ani de suferințe, doi ani cari ne-au răpit trei valori neinchipuite: Pe Panait Istrati, pe colonelul Niculcea şi pe Mihail Stelescu, dându-ne în schimb o direcţiunie precisă, trasată milimetric prin negura babiloniei politice.
Am îndurat suferinţe în doi ani, dar "suferințele și deziluziile nu ne-au schingiuit întru nimic sufletul, ci l-au călit mai mult“ (Mihai Stelescu: Prefaţă - nr. 1). Am pornit la drum încrezători în puterile noastre de creiare şi fiecare am pus mână dela mână, unii mai mult alţii mai puţin şi ne-am avântat spre idealul visat, netemându-ne de cei ce ne înconjurau cu gânduri mârșave şi criminale; i-am învins fiindcă nu ne-am dat învinşi când ne-au alungat cu pietre. Am produs ceva scriind, cetind și frământându-ne la umbra crucii, am trezit dintr'un somn letargic pe cei mici şi asupriţi, le-am arătat drepturile şi datoriile ce le au faţă de Stat si de aproapele, dându-le căi noui care să-i călăuzească la o viaţă nouă pe care am dorit-o. Multora le-am luat apărarea pentru a-şi putea păstra ceeace era al lor, s'a recunoscut fiecăruia dreptul la viaţă, dar nu o viață plină de minciună, mucigai si trândăvie!
Am luptat pentru a opri intrigile, surpările de oameni, comptabilităţile complicate de diurne şi cumul, să înceteze goana cea mare după afaceri murdare, iar când le-am descoperit, am arătat lumii spre a se vedea cine sânt acei cari profită în umbră de nestiința celor mulţi.
Am auzit țipătul multora după pâine şi am cerut la cei în drept să li se dea ceeace-i al lor.
Am voit un Românism constructiv şi în scurtul timp de doi ani, se poate vedea în multe părţi ale tării unde a pătruns flacăra ideilor noastre.
Omul e ultima verigă a unui lan de transformări, iar la creaţie i s'a sădit în fiinţa sa o părticică de Dumnezeire spre a-l face superior tuturor făpturilor pământeşti, însă deseori mediul face sa primeze bestia în el și să-l frământe pentru a-l îndemna să apuce căi lăturalnice, părăsind pe cele bune; prin înfrăţirea în suferinţă sub umbra crucii însă, se vor putea îndrepta chiar acum, după doi ani.
Doi ani au trecut şi'n doi ani am pierdut trei păstori, trei comori de înţelepciune, le-am dat pământului din care au fost creiate, oprindu-ne ca pildă scurtele lor vieţi puse în slujba românismului.
Zile grele şi de sbucium au trecut peste noi, însemnând ici colo 'n treacăt pe răbojul amintirii câte o jertfă, dar noi am pășit încrezători mai înainte, fără a ne descuraja un moment măcar; duşmanii ne priveau din urmă buimăciţi, văzând puterea de rezistenţă a celor cari s'au împărtăşit la lumina Cruciadei Românismului.
Se cuvine deci, fraţi Cruciaţi, ca după doi ani de luptă fără preget, să ne oprim numai o fărâmă de clipă, fiecare 'n colțul său de țară, spre cânt: „Un cânt de lumină“ să se „Cutremure mormintele“ şi să implorăm po Bunul D-zeu să le dăruiaseă odihnă eternă sufletelor celor trei martiri: Panait Istrati, colonel Niculcea şi Mihail Stelescu, apoi să plecăm iar mai departe, „să clădim o Românie nouă“.
Octav. I. Goga
Cruciada Românismului - Anul III, nr 95, din 22 noiembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: