Memoriul depus de doamna Zoe Mihail Stelescu, parte civilă constituită în fața cabinetului VII Instrucție

DOMNULE JUDE INSTRUCTOR PREȘEDINTE,

Subsemnata, Zoe Mihail Stelescu, domiciliată în București, str. Emil Costinescu No. 17, am onoarea a depune prin procuratorul meu, d-l avocat Emil George Caliga, alăturatul memoriu care tinde la desvoltarea următoarelor puncte:

1. Asasinarea soțului meu a fost organizată și ordonată de d-l Corneliu Zelea Codreanu, șeful fostei grupări Garda de Fier. În consecință, cer implicarea sa ca autor moral și agent provocator în asasinatul comis conf. art. 47 Cod. Pen. combinat cu art. 225, 226, 227, 232 al Codului Penal.

2. Întrucât crima a fost comisă pe teritoriul municipiului București, și întrucât această crimă este rezultanta unui complot ticluit și săvârșit de membrii unei asociatiuni politice în vederea suprimării unui adversar politic, urmează ca infracțiunea să cadă în jurisdicția instanțelor militare care singure sunt învestite în mod expres de către legea stării de asediu din 1864, modificată în 1916—1918 și 1933 și legea pentru reprimarea unor noui infracțiuni în contra liniștei Statului, cu judecarea lor.

Cer, deci, ca după terminarea instrucțiunii, dosarul să fie trimis parchetului militar, pentru ca, în conformitate cu legea, asasinii să fie trimiși spre judecare înaintea Consiliului de Război

1. — ISTORIC

Asasinarea lui Mihail Stelescu depășește sfera redusă în care a fost încadrată de către Justiție și opinia publică încă dela săvârșirea lui. Intr’adevăr, modul cum a fost făptuită este proba cea mai evidentă și mai necontestată că nu a fost o manifestare izolată a unor infractori de rând cari, urmărind un mobil banal, s’au concertat și au comis o infracțiune prevăzută și pedepsită după normele dreptului comun.

Întreg complexul de fapte și împrejurări sugerează imperios o frapantă analogie și este imposibil ca privind structura procesului Stelescu, să nu ni se ivească înaintea ochilor imaginea afacerii Ion Gh. Duca. Între aceste două asasinate, la fel de monstruos concepute și executate, există o strânsă asemănare, angrenându-se puternic unul într’altul, cel din urmă fiind chiar o consecință logică și aproape de așteptat a primului.

În noaptea de 30 spre 31 Decembrie 1933, Ion Gh. Duca, pe acel timp primul ministru al țării, este împușcat pela spate de trei indivizi care arestați, ulterior se constată că sunt membrii ai unei organizațiuni politice teroriste ce fusese de curând dizolvată.

Declaratiunile lor sunt tipice, dar comparate cu cele din cazul Stelescu, devin revelatorii. Toți trei declarau și subliniau puternic că din proprie inițiativă și imbold personal au purces la asasinarea lui Duca întrucât, credeau ei, acesta devenise periculos exitentei țării fiindcă permisese intrarea în tară a unui grup de refugiati evrei și luase măsura dizolvării Gărzii de Fier.

Organele anchetatoare stabilesc însă complicități perfecte, bazate pe dovezi zdrobitoare.

Se constată anume că această hotărîre de înlăturare a lui Duca fusese hotărîtă și comandată de Corneliu Zelea Codreau și generalul Cantacuzino încă cu o lună înainte.

Sunt arestați circa 1.000 gardiști, iar trimiși în judecată circa 200 înaintea Consiliului de Război, căruia i se creiase atunci de către guvern o competentă ad-hoc, sub învinuirea că cei arestați și trimiși judecății au participat la complot.

Lipsea din mijlocul lor, până în preziua procesului, un singur individ, acuzatul principal, asasinul moral, omul care figura în capul listei guvernului gardist, listă găsită la generalul Cantacuzino acasă, omul care asasinase cu 8 ani mai înainte la Iași pe prefectul Manciu, cu un cuvânt Corneliu Zelea Codreanu.

Unde fusese ascuns pe tot intervalul de timp dintre 31 Decembrie 1933 și sfârșitul lui Februarie 1934, când se judeca procesul, nimeni nu știa. In ce tainiță își petrecuse timpul când țara era căutată palmă cu palmă de organele judiciare, nimeni nu vroia să spună. Destul că apare ca un „Deux ex machina“ în ziua procesului unde neagă calm evidenta covârșitoare a probelor de culpabilitate ce i se prezentau, aruncând asasinatul în spatele celor trei nenorociți, cari la rându-le, cu o exaltare vecină eu inconștienta, se frământau să smulgă imaginea crimei de pe fruntea „Căpitanului“.

Rezultatul este cunoscut. Jurații militari au găsit în străfunduri de conștiință mai multă milă și iertare decât însuși Christos și au achitat întreaga bandă, minus cei trei executanți care au fost condamnați la muncă silnică pe viată.

Acestea sunt faptele și acum să revenim la chestiunea Stelescu.

Stelescu a început a milita de foarte tânăr în cadrele mișcării naționaliste care la acea epocă nu avea decât o formă embrionară.

Fire sensibilă, entuziastă și arzătoare, ajutat de un strălucit talent oratoric de o claritate perfectă a frazei rostite sau scrise, avea darul de a convinge și de a se impune masselor.

Începe din liceu să lupte alături de generația studențească dela 1924, afiliindu-se la primele organizatiuni semi-politice intitulate atunci „Frăția de Cruce“.

Atunci îl cunoaște pe Codreanu care începuse o acțiune similară alături de bătrânul luptător A. C. Cuza.

Această tovărășie durează șchiopătând câțiva ani de zile, timp suficient pentru ca omul inteligent, cult și fin care este d-l A. C. Cuza, să constate care este firea și fondul lui Codreanu.

Acesta din urmă îl părăsește și întemeiază o mișcare nouă. Stelescu îl urmează. Era la început o grupare tinerească fără nici o importantă politică, ale cărei manifestări se restrângeau într’un cerc restrâns de indivizi fără să aibe ecouri sonore în opinia publică. In acea epocă se afla însă ministru de interne d l Alexandru Vaida Voevod, care din calcul politie, și socoteli de interes personal, chiamă la d-sa pe d-l Codreanu, care avea nevoe de sprijin și bani și i le acordă larg pe amândouă cu o conditiune precisă: aceea de a servi drept instrument nu partidului, spune d-l Vaida, dar d-sale care vrea exclusiv numai binele tării și combaterea mișcărilor anarhice și disolvante (comunismul, socialismul, etc.).

Cât de mult s’a realizat în direcția acestui bine al tarei s’a văzut din Noembrie 1933 până în prezent.

Revenind la convorbirea pe care a avut-o timp de cinci ore d-l Codreanu cu d-l Vaida (a se vedea declaratiunile d-lui Vaida Voevod și Gh Tăslăoanu în procesul Gărzei de Fier la Consiliul de Război) d-l Vaida îi dă d-lui Codreanu suma de lei 100.000 din fondul O. P. și îi servește în acelaș timp de naș, numirea de „Garda de fier“ apartinându-i d-sale.

D-l Codreanu mai primește instrucțiuni precise în ceeace privește modul de activare, stabilindu-se de comun acord un plan de luptă în sensul că deși autoritățile din subordinea ministrului de interne vor lua măsuri drastice împotriva ce lor ce ar turbura ordinea, totuși d-l Codreanu să ducă mai departe mișcarea ce o începuse, însă după directivele d-lui Alexandru Vaida Voevod.

Întru dovedirea acestei afirmatiuni ale noastră, vă rugăm a cere dosarul procesului Gărzii dela Consiliul de Război și a dispune audierea d-lui Gh. Beza, care deține toate aceste dovezi în calitate de fost locotenent al lui Codreanu.

Prin acest pact secret ce intervenise între d-l Codreanu și ministrul de interne, care era, aparent, cel mai înverșunat dușman al mișcărei, se poate constata cu câtă ușurință d-l Corneliu Zelea Codreanu a consimțit să-și trimeată la moarte și închisoare camarazii. *)

Între timp, Mihail Stelescu se impusese în Gardă ajungând să fie considerat drept un fel de al doilea șef, și un adevărat conducător spiritual.

Dotat cu calitățile de care se bucura, canalizase o sumedenie de simpatii cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de d-l Codreanu, care preferă o manifestare de culise, pasivă și ștearsă, Stelescu se impunea prin puternica și dura sa personalitate.

Astfel ia inițiativa depunerii unei cruci pe mormântul Soldatului Necunoscut, manifestațiune ce a fost interzisă de guvern din motive necunoscute, și care trebuia să-l aducă mai târziu înaintea Curții cu Jurați ca acuzat pentru rebeliune.

În 1930 organizează, în cadrul Restaurației, o manifestare de simpatie fată de Majestatea Sa Regele.

Intr’una dintre legislaturile anterioare ultimei guvernări liberale, Garda de Fier obținând coeficientul de 2 la suta pe țară ca voturi, conform legii electorale trimete în Parlament opt deputati dintre care d-l Codreanu și Stelescu.

Aci Stelescu se manifestă viguros, impresionant prin vehemența, patriotismul și căldura sa și face într’o scurtă sesiune parlamentară nu mai puțin de opt interpelări documentate în diferite domenii ale vieții de Stat, dovedind o largă cunoaștere și înțelegere a angrenajului politic și a metodelor de guvernare.

D-l Codreanu era în acest timp fidel principiului său etern al elocvenței muțeniei absolute.

Astfel s’a ajuns în toamna anului 1933 când după ultima guvernare national-tărănistă, factorul constituțional a însărcinat pe Ion Gh. Duca cu formarea guvernului.

Procedându-se la facerea de noui alegeri, consiliul de miniștri, în urma insistentelor d-lui Niculae Titulescu, ministrul afacerilor străine, care reprezenta în culori vii opinia străinătății asupra activității teroriste a Gărzii de Fier, dispune disolvarea ei, disolvare care în fapt nu s’a operat niciodată, având dimpotrivă darul să producă o coeziune și mai puternică în sânul organizației.

Am expus și se cunosc amănuntele punerii la cale de către d-l Corneliu Codreanu și general Cantacuzino a complotului care trebuia să ducă la asasinarea primului ministru. D-l general Cantacuzino trimite chiar o scrisoare de amenințare lui I. G. Duca, epistolă pe care acesta, din păcate, nu o ia în serios atribuind-o fanteziei aprinse, unanim cunoscută a d-lui general.

In procesul Gărzii, Stelescu a fost arestat a doua zi după ce a fost înmormântat Duca, având însărcinarea din partea Gărzii să producă un act terorist cu ocazia înmormântării.

Am spus că acest om era o fire sensibilă în care se întruneau toate atributele înalte ale umanității. Stelescu n’a vrut să săvârșească acest act de profanare a memoriei omului a cărui moarte întotdeauna a regretat-o.

Nu executase însă ordinul si apoi se bucura de prea multă simpatie, avea curaj, inteligență și înțelegere, știa să sufere la fel și alături de ceilalți, lucruri pe care nu i le putea ierta d-l Corneliu Zelea Codreanu.

Si atunci, în 1934 s’a recurs la celebra bombă a otrăvirei, bombă care s’a dovedit în urmă a fi o vulgară și comică bășică, concepută de un om cu creer lipsit de circomvoluțiuni și nutrit cu lectura interesantă și instructivă a romanelor polițiste de ultimă speță.

În vara anului 1934, în timp ce se ținea congresul studențesc la Râmnicul Vâlcea, Stelescu pleacă acolo ca trimis al Gărzii cu misiunea precisă din partea generalului Cantacuzino, de „a face scandal“, de a se lăsa la nevoie chiar împușcat fiindcă, spunea generalul Cantacuzino, Garda va avea grije de soția sa.

Între timp, la București se aranjează o mică și elegantă descindere la domiciliul unui oarecare domn Luca Gheorghiade, recent venit în Gardă, care nu avea nici un fel de legătură de prietenie strânsă cu Stelescu și aci se găsesc, la locul unde bun înțeles fuseseră puse mai dinainte, niște tuburi conținând cianură de potasiu.

Domnul Luca Gheorghiade declară că aceste tuburi ar fi trebuit să servească la otrăvirea lui Corneliu Zelea Codreanu, otrăvire care fusese pusă la cale de mai multi indivizi, membrii ai Gărzii al căror șef ar fi fost Stelescu, care urmărea să ocupe locul lui Codreanu.

Pentru prima oară în existenta d-sale, d-l Corneliu Zelea Codreanu se adresează organelor judiciare printr’o reclamatiune scrisă în care cere arestarea lui Mihail Stelescu sub învinuirea de încercare de asasinat.

Parchetul fiind sesizat de această reclamatiune, după câteva zile de laborioase dar inutile cercetări față de totala lipsă de dovezi, și de futilitatea și neseriozitatea motivelor invocate, clasează reclamatia facută.

Neobtinând satisfacția pe care o căuta, d-l Corneliu Zelea Codreanu trimite pe Stelescu în judecata Tribunalului Suprem al Gărzii, spre a fi cercetat pentru cea mai gravă infracțiune pe care un membru al Gărzii o poate comite, infracțiune pe care acest Tribunal, contrar Codului Penal, o pedepsește cu moartea.

Si aci intervine partea comică și paradoxală a acestei așa zise afaceri a trădării lui Stelescu. Stelescu este achitat de acest Tribunal sever și neînduplecat, cu tot rechizitoriul aspru al lui Gheorghe Beza, devenit , "pour cause“ Procuror General.

I se impune obligațiunea de a părăsi temporar Garda, cu dreptul de a reveni mai târziu în momentul când, printr’un act de bravură, ar spăla greșala făcută.

Nu insistăm asupra naturii acestui act de bravură, fiindcă în concepția d-lui Codreanu, bravura are cu totul altă semnificație decât cea comună nouă, oamenilor de rând.

Dar în cursul anului 1936, această chestiune a prezumatei încercări de asasinat concepută de Stelescu se dovedește a fi fost pusă la cale de însuși Corneliu Zelea Codreanu, care își preparase cu minuțiozitate moartea prin otrăvire.

În cursul procesului, care a suscitat atâtea discuții pasionate, împărțind opinia publică în două tabere adverse, este vorba de procesul Ciuley - Tita Cristescu, apare un martor, anume d. Christian Leu, expert chimist și simpatizant gardist, care declară că inginerul Ciuley nu i-a cerut niciodată cianură de potasiu, dar în schimb i-a cerut d. Luca Gheorghiade, precizând că o destinează asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu, și aceasta se petrecea în Mai 1934.

Ori, d. Corneliu Zelea Codreanu, care fusese imediat avizat de către d. Christian Leu că se pune la cale suprimarea d-sale, introduce reclamatie la Parchet și operează descinderea în SEPTEMBRIE 1934, patru luni de zile după ce aflase că se tramează otrăvirea d-sale.

Care este explicațiunea logică a unei asemenea întârzieri nejustificate când se cunoaște graba cu care d. Codreanu știe să pue la punct și să tranșeze prompt micile incidente pe care le are cu adversarii săi, incidente care de obiceiu se soldează cu dispariția acestora din urmă și atunci, în fața apărării pe care și-o fac cei zece executanți ai asasinatului lui Stelescu, care pretind că Stelescu a fost pedepsit pentru trădare se impune aprioric întrebarea: Ce a trădat și pe cine a trădat Stelescu, de vreme ce instanța învestită cu supremă competență de judecare, în speță Tribunalul Gărzei, îl absolvă de acuzațiunile care i se pun în sarcină, deși aceste acuzațiuni sunt de excepțională gravitate.

Fiindcă din două una, sau cei zece au comis acest monstruos asasinat fără motiv, numai aşa, de amuzament, şi atunci avem de a face cu zece demenți, al căror loc e la balamuc nu la puşcărie, fiindcă nu există crimă la baza căreia să nu existe măcar umbra unui mobil, sau avem de a aface cu zece infractori cari au ucis din îndemnul şi ordinul cuiva, care avea tot interesul ca Stelescu să dispară.

Şi pentrucă prima ipoteză este neverosimilă şi imposibil de susținut, s'o examinăm puţin pe cea de a doua.

Cui prodest moartea lui Stelescu? Numai lui Corneliu Zelea Codreanu şi nimănui altuia. De ce? O vom vedea mai jos.

Stelescu plecând din Gardă cu această umbră a unei acuzațiuni recunoscută calomnioasă prin însăşi verdictul Tribunalului Gărzii, se credea totuşi că se va retrage ocupându-se cu banale, burgheze şi şterse manifestațiuni.

Acest calcul a fost făcut însă fără a se pune în balanță caracterul dinamic al lui Stelescu.

Pleacă, şi cu o mână de prieteni fondează o mişcare nouă intitulată „Cruciada Românismului“, scoțând totdeodată şi o gazetă cu acelaş nume.

În coloanele acestei gazete începe la un moment dat o campanie de demascarea omului pe care inteligența, talentul şi munca lui Stelescu, contribuise în cea mai mare parte să-i creeze o aureolă de nou Messia.

Campania stabilea cu date precise şi indubitabile originea străină de neamul românesc a d-lui Corneliu Zelea Codreanu.

Intre timp, una dintre rudele lui Duca, şi anume cumnatul său, d. deputat Radu Polizu-Micşuneşti, ventilează chestiunea redeschiderii procesului asasinării fostului prim ministru. Stelescu, care pe când era în Gardă se opusese din răsputeri la comiterea asasinatului, se duce la judele instructor şi cere să fie de urgență confruntat cu Corneliu Zelea Codreanu şi cu misterioasa sa gazdă din noaptea de 30 spre 31 Decembrie 1933 întrucât, spune Stelescu, are de făcut declarațiuni revelatorii.

Această atitudine a avut darul să îngrozească pe cei a căror conștiință cunoaşte umbre de remuşcare față de memoria lui Duca, in special, omul care era vizat direct era d. Corneliu Zelea Codreanu, a cărui achitare de către Consiliul de Răsboi nu excludea prezumții certe de culpabilitate.

Care era calea de urmat pentru ca omul devenit periculos din cuuza lucrurilor pe care le cunoştea şi pe care voia să le dea publicității, putea fi făcut inofensiv?

Or, d. Corneliu Zelea Codreanu are şi experiența şi rutina şi beneficiază şi de o uşurinţă a conştiinţei care îi permite să ia cu sânge rece hotărirea de a dispune de existența semenilor săi, atunci când aceşti semeni îi răsar in cale devenind obstacole ale activității sale.

Și dacă până acum înlăturarea lui Stelescu era un singur proect văzut în forul interior al d-lui Codreanu, azi se impune ca o imperioasă necesitate pentru salvgardarea securității persanle, fiindcă d. Codreanu a avut ocazia să cunoască integritatea şi intransizența magistraturei de robă.

Si consecvent principiilor sale de meticuloasă pregătire şi minuțioasă examinare, începe să prepare cu răbdare şi stăruintă „înlăturarea micului obstacol“.

Intâi recurge la amenințarea verbală, apoi la cea scrisă, pe urmă la simpla agresiune de stradă, culminând cu asasinatul.

Știa d. Codreanu că atât amenintările, cât şi încercările de agresiune nu-l vor impresiona pe Stelescu, a cărui curaj îl cunoştea de multă vreme, dar voia să prepare, atît in opinia publică cât şi față de conştiinta sa, care ori ce s'ar spune, noi avem impresia că există, voia sa prepare o justificare a unei fapte pe care o recunoaște si d-sa monstruousă, dar o socotea „un râu necesar".

Este o succesiune logică de stări de fapt de o psihologie primară, elemente care examinate atent exclud orice posibilitate de a admite teza unei inițiative personale în conceptia şi executarea asasinatului, teză în spatele căreia se retranşează cei Zece asasini.

Iată scrisorile pe care le primeşte la 25 Martie 1936 şi la 23 Mai 1936, adică o lună și jumătate inainte de asasinat:

Sănătate Camarade Stelescu,

Astăzi 25-III crt., la orele 16-17 s'a decis prin tragere la sorți moartea d-tale. Ca bun camarad, fost comandant, nu vroi să fiu cu conştiinţa încărcată de a ascunde aceasta.

Nu mă divulgaţi că sunt pierdut şi-mi rămân 2 copii pe drumuri.

Am vroit să-ţi vorbese acasa, nu am putut.

Cu respect,
(ss) Constantinescu Telega

Adresa: Popa Tatu, 90 în fundul curţii.

Din scrisoarea de mai sus, al cărui original îl vom produce la cerere, se înţelege perfect cine a decis prin tragere la sorți moartea lui Stelescu.

Dar producem mai jos un eșantion din întreaga literatură a scrisorilor de ameninţare, incoherente şi copilăreşti, dovadă a mentalităţii pe care d-l Codreanu o creease în mintea partizanilor săi relativ la fostul său locotenent:

Bucureşti 23-V.935

TRADATORULE,

Ai căzut în pacate întocmai cum a căzut un legionar, se apuca să fure un pardesiu al unui legionar, alţi legionari cari ştia cine a fost legionarul acela crezând că-i pardesiul lui, l-au adus îndărăt, a fost desbrăcat în pielea goală şi bătut până la sânge cu o fringhie udată în apă, de fiecare legionar, aplicându-i câte două lovituri cu sete (???).

Cazul tău fiind mai grav, desigur că s'a găsit mijlocul de a te deosebi de noi, care avem mereu aceeaşi credinţă până în mormânt,

Prin congresul studenţesc care s'a ţinut la Craiova, s'a auzit numele tău de trădător şi trecerea numelui în Cartea Neagră, singura ta prietenă conştiincioasă care o mai ai pe pământui acesta, şi când va sosi ziua fatală nu stiu, dar se apropie.

(ss) Alexandru Triplex
str. Olteni No. 23-LOCO

Din epistola de mu sus, asupra stilului şi redactării căreia noi nu insistăm, se desprind clar două lucruri, întâi: hotărîrea de suprimare a lui Stelescu dăinuia din 1935, de când Stelescu începuse campania de presă împotriva d-lui Codreanu, şi al doilea, existenţa unei Cărţi Negre în care sunt trecuţi inamicii personali ai d-lui Codreanu spre a fi pedepsiți în urma unei sumare judecări.

Incep însa, imediat după aceste manifestări izolate, încercările de asasinare. Reproducem mai jos reclamaţiunea pe care Stelescu o adresează d-lui prim comisar regal la 21 Aprilie a. c., când se încearcă prima agresiune de stradă împotriva sa:

DOMNULE PRIM COMISAR REGAL,

Subsemnatul Stelescu Mihail, fost deputat, convocând alături de d-nii dr. Dănulescu, inginer Popescu-Botoşani şi alţii pe foștii conducători studenţeşti într'o reuniune intimă pentru a discuta probleme de orientare spirituală, m'am prezentat azi dimineaţă, Duminică, 21. Aprilie, ora 10.30 la Soc. Studenţilor Medicinişti, unde se convocase şedinţa.

După oarecari discuţii prealabile între conducători şi o massă de 200 de gardişti de-ai lui Corneliu Z. Codreanu, în frunte cu advocatul Ionel Moţa, am părăsit pentru câteva minute sala. Jos în stradă, când am păşit spre cinematograful „Omnia“, un grup de 8—9 gardişti s'au repezit pe la spate asupra mea şi a prietenului meu, Alaxandrescu Athanase, şi m'au lovit. Eu m'am retras şi numai în urma amenințării cu un revolver de alarmă s'au retras îngroziţi. Au reuşit însă să-mi fure pălăria. Printre agresori am recunoscut pe Savin C-tin, student Academia Comercială, Puiu Traian, Academia Comercială si Victor Antonescu, fost student la Teologie.

Cu onoare vă rog să luaţi urgente măsuri în contra acestor asasini cari dovedesc realitatea scrisorilor de amenințare primite şi denunţul făcut tot Consiliului de Război de către Constantinescu Telega.

Cu stimă,
(ss) MIHAIL STELESCU

Acestei reclamaţiuni, care totuşi arăta un fapt precis, indicând şi pe făptaşi, nu i s'a dat curs.

Si încercările de suprimare se succed.

La 6 iulie 1936 se încearcă asasinarea lui Stelescu în faţa Atheneului Român. Era însă păzit de oamenii săi, V. Catană şi Gh. Sandulovici, cari erau înarmaţi. Încercarea ratează. Se hotărîse de comun acord cu d-l Corneliu Zelea Codreanu, într'o şedinţă secretă a Gărzei, ca Stelescu să fie asasinat pe când era arestat într'un proces din faţa Curţii cu Juraţi de Covurlui, care avea termen de judecare pe ziua de 5 Mai 1936. În acest scop, echipa de execuție care fusese minuţios aleasă şi pregătită, pleacă spre Galaţi. Pe drum sunt însă recunoscuţi şi arestaţi Ion Caratănase şi Iosif Bozântan, şefii echipei de către şeful siguranţei locale, Iordan Stănescu. Si această încercare ratează. Șofeurul Gheorghe State, unul dintre asasini, are şi el o încercare de suprimare a lui Stelescu în seara când staționând cu taximelrul său în capul şirului de maşini din staţia de la Ministerul de Finanțe, aşteptând pe Stelescu să iasă din sediul „Cruciadei Românismului“ din calea Victoriei şi conform obiceiului său, să ia prima maşină care staţiona în staţia de maşini. Printr'o curioasă inspiraţie, ca niciodata, Stelescu o porneşte pe jos, luând maşină din faţa Bisericei Albe.

In închisoarea dela Galaţi, Stelescu ajunsese în sfârşit la convingerea că, mai curând sau mai târziu, d-l Codreanu îşi va ajunge scopul şi atunci îşi redactează testamentul pe foile unui carnet de buzunar:

„Dacă voiu fi asasinat să ştiţi că din ordinul d-lui Corneliu Zelea Codreanu am fost.

Cu tot eroismul băeţilor dela Jilava, totuşi el a dat ordin de omorire a lui Duca, l-am cetit și eu.

Legionarii să-si aleagă alt șef, acesta este numai un încrezut şi un farseur. Publicati cele ce am scris aici şi cartea mea despre Garda.

Mor cu conştiinţa împăcată că am fost cinstit”.

(ss) MIHAIL STELESCU

Este cea mai puternică si mai de neînlăturat acuzaţie pe care Stelescu însuşi, de dincolo de mormânt, o aruncă asasinului său. Acest testament, cetit astăzi în lumina strălucitoare şi înaltă a victimei nevinovate dela Spitalul Brâncovenesu, capătă o înfricosătoare forţă şi rezonanţă cerând dreptate pentru sângele pe care l-a vărsat Corneliu Zelea Codreanu.

Dar mai departe, şi aci ajungem la complicitate, poate involuntară, totuşi, existentă a autorităţii, care cu toate avertismentele primite, a lăsat să se comită asasinatul la fel ca şi în cazul lui Duca.

La 6 Iulie 1936, cu ocazia încercării de asasinat săvârşită asupra sa, Stelescu anunţă Prefectura de Poliţie, Ministerul de Interne şi Siguranţa să ia măsuri de pază pentru apărarea vieţei sale, indicând pe toţi cei zece asasini care cu zece zile mai târziu îşi ajungeau scopul.

Care a fost cursul pe care l-au dat autorităţile, puse totuşi să vegheze asupru averei şi integrităţei noastre fizice, strigătului disperat al unui om care simte cum i se pregăteşte moartea?

Mai mult, Stelescu trimite o scrisoare tuturor şefilor de partide anunţându-i de complotul pus la cale împotriva sa şi de motivele puternice pe care le are d-l Codreanu ca să trameze acest complot. In acest scop am depus la cabinetul dvs, o listă citând ca martori pe toţi şefii partidelor politice din ţară.

Totuşi, cu toate aceste repetate ameninţări şi încercări de asasinat, crima se perpetuează în ziua de 16 Iulie 1936. Cu o zi înainte, la 15, Stelescu intră în Spitalul Brâncovenesc, suferind de un furuncul la şold.

Operația ce trebuia administrată este de chirurgie primară şi d-na Stelescu cere doctorului curant, în speţă d-l dr. Petraşincu, să permită soţului ei să se reîntoarcă acasă în aceeaşi zi, întrucât beneficiază şi la domiciliu de aceeaşi atentă îngrijire şi are şi avantajul de a fi bine păzit.

Doctorul Petraşincu refuză categoric, motivând că Spitalul îi oferă cea mai perfectă pază şi că s'au luat toate măsurile cerute de prudenţă.

Pentru ce a refuzat d-l dr. Petraşincu cererea d-nei Stelescu? Care e răspunderea morală care îi incumbă acestui domn doctor după cele întâmplate?

Sunt mici fapte aparent fără prea mare importanţă, dar care, plasate în întregul angrenaj de circumstanţe, fac să reiasă în mod clar şi evident culpabilitatea d-lui Corneliu Zelea Codreanu. Stabilind în argumente disparate şi prezumpţiuni logice, apare un adevăr axiomatic: uciderea lui Stelescu a fost concepută şi ordonată de d-l Codreanu. El şi numai el avea interesul ca acest om să dispară.

E curios că presa străină, spre deosebire de a noastră, a subliniat viguros această ipoteză atunci când a comentat asasinatul.

Ne permitem de a expune mai jos câteva mici citaţiuni din presa străină:

Ziarul Nouvelle, Paris, Franța, 17 Iulie 1936:

„On ignore encore les mobiles du crime. Mais on croit savoir que Stelescu avait connaissance de secrets assez compromettants au sujet de son ancien ami Corneliu Codreanu, qui est actuellement chef de la Garde de Fer“.

Le Temps, Paris, Franţa, 18 Iulie 1936,

„Dans son journal, la Croisade roumaine, M. Stelesco, acusait, la semaine derniere, les partisans de M. Codreano d'organiser son assassinat. Il avait meme public les noms de ceux qui seraient dessignes pour accomplir le meurtre. Ce sont precisament ceux des personnes qui 'lont assassine. A CE MOMENT „LA CROISADE ROUMAINE“ AVAIT ETE CONFISQUEE“. (N. R. De ce?).

Idem Le Petit Journal, (Franța):

Michel Stelesco, qui avait ete l'une des personnalites les plus markuantes de l'organisation terroriste de droite „La Garde de fer, avait cree un mouvement dissident et mene des violentes campagnes contre le chef de son ancien mouvement Zelea Codreano. (Continua în acelaş sens ca şi Le Temps).

FIGARO (Paris, Franţa), 17 Iulie 1936:

Le nom de M. Stelesco figurait, dit-on, sur la liste des personnes qui auraient ete condamnes a mort lors du congres tenu en Transsylvanie, au debut du mois d'avril dernier, par les estudiants appartenant a l'organisation „Tout pour la patrie“ devise sous laquelle se sont regroupes les legionaires de la Garde de Fer, dissolute peu avant l'assassinat de l'ancien presidant du conseil Jean Duca.

Ne oprim aci, ținând la dispoziţia Justiţiei întreaga colecţie a comentariilor din presa străină, care în mod unanim condamnă asasinatul.

Acestea sunt faptele. Şi acum să trecem la concluziunile ce se pot trage din aceste fapte.

In drept găsim un text de redacţiune concisă şi categorică şi anume: art. 47, al. 1 Cod Penal, care sună astfel:

Art. 47. — Sunt agenţi provocatori aceia cari, prin daruri, promisiuni, ameninţări, abuz de autoritate sau putere, uneltiri culpabile, vor fi provocat la o infracţiune sau vor fi dat instrucţiuni spre a comite.

Din citirea textelor de mai sus se desprind clar două elemente care se cer întrunite spre a fi aplicabil art. 47 într'o speţă oarecare, şi anume: elementul unei persuasiuni exercitată de agentul provocator, către agentul executant, condiţionat de un element moral sau material (daruri, ameninţări, etc.) pe care se sprijină primul element.

Deci, odată ce am stabilit precis că în speță crima astfel cum a fost concepută şi comisă nu putea profita decât unei singure persoane certe şi determinate, că această persoană avea la îndemână atât mijlocul de a persuada prin daruri ori de a sugera comiterea faptului, cât şi autoritatea morală necesară traducerii în fapt a unui asemenea ordin, concluzia nu poate să fie decât că această persoană este agentul provocator definit clar de textul de mai sus.

Recanpitulând deci: Nu se poate admite teza că cei zece asasini, cu toate declarațiunile lor contrare, au comis faptul din propria lor inițiativă, fiindcă le lipsea primul element, cheia de boltă a oricărei infractiuni: mobilul.

Stelescu nu a trădat, fiindcă nu avea ce să trădeze. Stelescu a fost totuşi judecat pentru această presupusă trădare şi absolvit, şi la această iudecată au asistat şi parte din cei zece asasini.

Atunci care este motivul care a determinat săvârşirea faptului doi ani de zile mai târziu după presupusa încercare de suprimare a lui Codreanu?

O campanie de presă? Dar ea nu viza nici mişcarea Gardistă si nici pe vreunul dintre asasini.

Au ucis ca să-şi apere conducătorul? Dar în afară de faptul că acest conducător se putea apăra singur demonstrând că cele arătate de Stelescu sunt inexacte, ce putea câştiga moralmente şi cum ar fi spulberat Codreanu în fața lumei „calomnia“, câtă vreme nu ar fi adus dovezi că cele publicate sunt cu adevărat calomnii.

Si apoi să nu uităm că avem de a face cu o organizațiune militarizată, în sânul căreia domneşte o disciplină de fier, care nu poate permite punerea la cale şi executarea de asemenea acte izolate care angajează în prim loc răspunderea mişcării.

Deci, demonstrat fiind că Stelescu nu putea fi ucis fiindcă ar fi încercat să atenteze la viața fostului său şef, nici pentrucă ar fi inceput o campanie de presă bazată pe acte certe în contra d-lui Corneliu Zelea Codreanu, care mai poate fi determinanta infracțiunei?

Nu este mai logic să credem că d. Corneliu Codreanu, în fața perspectivei deschiderei unui proces vechi în care sunt multe de reproșat conştiintei d-sale şi din care a scăpat prin tangentă, temându-se pentru sine şi pentru propria sa siguranță, ar fi sugerat mijlocul practic şi lesne de executat pentru d-sa care are experienta acestor mijloace, să înlăture pur şi simplu pe omul periculos?

Nu e logic ca analizând prin analogie depoziţiile din procesul Duca cu cele din procesul Stelescu, să stabilim o eclatantă similitudine care nu ne poate duce decât la o singură concluzie, aceea că agentul provocator în ambele afaceri a fost d. Codreanu?

Și acum iată ce susține Doctrina în această chestiune: (Haus ope cit. Tom. I. No. 518).

Il fant, enfin, que la provocaion ait ete directe c'est a dire formelle et détérminnée. La provocation doit avoir expressément et spécialment proposé aux personnes à qui elle est adressé de commettre le crime ou le délit qu’elles ont exécuté ou tenté d’executer. Une provocation pardons, promesse menaces, abus d'autorité ou de pouvoir est nécessairement directe. Mais la provocation par machinations et artifices coupables n’a pas toujours ce caractère.

On peut par ces moyens, inspirer a quelqu'un, dans le dessein de le pousser au crime, des sentiments de haine, ou jalousie contre un autre; on peut même exciter en termes généraux la personne induite en erreur à se venger de son prétendu ennemi.

Şi mai departe găsim o literatură juridică întregită evidențiind toate unghiurile din care poate fi privită provocațiunea la crimă. Astfel, în cazul nostru unde avem de aface cu un îndemn complex, care se încadrează atât în elementul abuz de autoritate, cât şi în celelalte elemente prevăzute şi neprevăzute de Condica Penală întrucât această enumerare este enunciativă, nu limitativă. Astfel Haus op. cit. Vol. 1. pag. 532:

L'ordre suppose au contraire, supériorité d’une part, infériorité d’une autre. Il est donné à des personnes soumises à notre autorité ou à notre pouvoir.

Este însăşi principiul disciplinei şi ascultării absolute al Gărzei de Fier. Si mai departe: Par autorité le Code Pénal entend en cette matière, la puissance que des personnes privées exercent sur d’autres personnes.

Raportând cele de mai sus faptelor, constatăm că în însăşi mentalitatea Gărzei rezidă această constantă provocare la pedepsirea celor ce nu împărtăşesc principiile de guvernare ale d-lui Codreanu.

In cazul Stelescu, au existat conciliabule, determinate de atitudinea lui Stelescu, că aceste conciliabule nu puteau fi prezidate si îndrumate de către d. Corneliu Zelea Codreanu.

Că nu se poate invoca teza crimei din proprie inițiativă fiindcă rămân lipsite de sens agresiunile anterioare. Că există o întelegere prestabilită între forurile de conducere ale Gărzii şi aşa spusa echipă a morții, aşa cum s'a întâmplat şi în cazul Duca şi în recentul caz al gardistilor cari au amenințat cu moartea pe fostul ministru V. Madgearu, că această înțelegere este aceea de a-şi asuma agentul executant atât inițiativa cât şi răspunderea executărei.

Că în toate atentatele ce s'au săvârşit culpabilii s'au obstinat să declare că au comis faptele ce li se pun în sarcină din iniţiativa lor, deşi autorităţile stabileau precis şi matematic corelaţia perfectă între conducere şi agentul executant, corelație care se impunea aprioric din examinarea ansamblului de fapte.

Că dacă probe materiale nu existau, dreptul penal acceptă prezumţiunea şi o trece în rândul probelor, iar atunci când e puternică şi determinată ea suplineşte chiar cu succes probatoriul testimonial.

Dar, revenind la Doctrina Franco- Belgiană, putem envisaja chiar ipoteza enunțată de cei zece asasini materiali și anume că ei aveau intențiunea de a suprima pe Stelescu fără vre'un motiv precis.

Chiar în această absurdă ipoteză, totuşi există o culpabilitate fiindcă e logic și necesar că această intențiune culpabiliă a lor să găsească aprobarea expresă a lui Zelea Codreanu.

Și iată ce susține Haus. Op. cit. Vol. I pag. 396: il peut arriver que ces provocateurs s'adressent à des personnes qui ont deja conçu le projet de commettre le crime et qu’elles aient seulement pour effet de les affermir dans leur résolution, de les encourager à vaincre difficultés, à surmonter les obstacles qui s’opposent a leur éxécution.

Dans ce cas exceptionnel, la cour d’assies qui aura aquis la conviction que l’individu accusé d’avoir provoqué au crime par des moyens indiqués, n’est coupable que de participation sécondaire, admettre des circonstances atténuantes en faveur de l’accusé et ne lui infligera que la peine des complices.

Deci, chiar în această puţin probabilă ipoteză că intenţiunea săvârşirei crimei a isvorit mai întâi, simultan, în mintea celor zece, totuşi, fiindcă acest proect se discutase la Congresul dela Tg. Mureş, se stabilise în amănunt, găsise aprobare şi înţelegere în elementele de conducere, cari, repetăm, aveau singure interes ca acest om să dispară şi încă aceste elemente se găsesc încadrate penalmente.

Dar, fără a alerga la isvoare străine găsim desbătută amplu această chestiune în propria noastră doctrină.

Astfel, în tratatul de Drept Penal al lui Tanoviceanu, adnotat de d-l Dongoroz găsim: (op. cit. vol. II pag. 1329 şi urm.) În realitate aceste mijloace de provocare se pot anunța într'o singură formulă simplă şi generică: Cel ce provoacă prin orice mijloace.

Această formulă se impune din moment ce se recunoaşte că orice provocare simplă la o infracțiune constitue o activitate ilicită penală prin ea însăşi. Ceace importă deci, în fiecare caz concret, este de a se ști dacă ne aflăm sau nu în faţa unei provocări; mijlocul nu interesează atunci când există efectul.

Deci, în cazul care ne preocupă, întrucât nu se poate susține faptul că d-l Corneliu Zelea Codreanu ar fi fost complect străin de cele ce se plănuia în contra fostului său locotenent, fiindcă este lucru dovedit că acest proect a fost precedat de alte manifestări în aparenţă disparate, dar care toate nu erau decât o înlănțuire de avertisment, verigi ce trebuiau să ducă la desnodământul final, trebue să admitem că, direct sau indirect, nu numai că şi-a dat asentimentul dar a contribuit efectiv la executarea infracţiunii.

Deci această contribuţie, care nu poate fi respinsă fiindcă se opune unui simţ logic elementar, se încadrează perfect în formula d-lui Dongoroz: cel ce provoacă prin orice mijloace.

În rezumat:

1. D-l Corneliu Zelea Codreanu este vinovat că prin autoritatea morală pe care o exercita, a făcut să ia naştere în mintea şi sufletul celor zece inculpaţi, ideea crimei, că a sprijinit, patronat și îndrumat această idee, analizând-o cu încetul spre executare.

2. S'a servit de partizanii săi pentru a executa un proect criminal, care germinase de mult în creerul său.

3. Că prin vorbe aţâţătoare şi promisiuni a determinat pe aceştia din urmă să comită faptul.

Probe: In sprijinul acestor acuzațiuni militează următoarele probe:

1. Interesul unic pe care îl avea d-sa şi numai d-sa ca Stelescu să dispară.

2. Lipsa de mobil a crimei aşa cum este zugrăvită de însăşi inculpaţii, ştiut fiind că nimeni nu comite o infracţiune fără să aibă un motiv.

3. Acuzaţiunea închisă în testamentul lăsat de Stelescu în care se precizează că va fi ucis din ordinul lui Corneliu Zelea Codreanu.

4. Similitudinea perfectă dintre modul cum a fost făptuit omorul lui Duca şi cel al lui Stelesecu, fiindcă în procesul Duca d-l Corneliu Codreanu a figurat ca acuzat cu calificarea penală de sub art. 47 alin. 1. C. P., iar faptul că a fost achitat nu eludează probele ce fuseseră adunate întru dovedirea culpabilităţei sale, ştiut fiind că a fost judecat de o instanţă ale cărei verdicte, la fel cu cele ale juraţilor, nu se motivează în drept sau în fapt.

5. Succesiunea de amenintări și agresiuni ce au precedat asasinatul.

6. Scrisoarea legionarului Constantinescu Telega din str. Popa Tatu No. 90, prin care Stelescu a fost avertizat că se hotărîse moartea lui.

7. Intregul complex de fapte şi împrejurări în care sa comis crima, din care, în mod logic, reese prezumpţiunea precisă şi de neînlăturat că asasinatul a fost comis din îndemnul şi cu sprijinul d-lui Corneliu Zelea Codreanu.

În consecinţă, vă rugăm să binevoiţi a vedea că este cazul, după ce veţi verifica alegaţiunile noastre, să deschideţi acţiune publică împotriva lui Corneliu Zelea Codreanu, român, major, pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 47 al 1 comb. cu art. 225, 226, 227, 228, 232 C. P. şi să fie trimes în judecată instanţelor competente pentru a fi judecat conforn legii.

Cel de al doilea capăt de cerere al nostru se referă la incompetența instanței de judecată în care urmează să apărem, susținând pretențiunile noastre civile. Această instanță, după normele procedurale care s'a urmat până în prezent, ar urma să fie Curtea cu Jurați de Ilfov.

Noi credem că instanța chemată să judece infractiunea comisă nu este Curtea cu Jurați, ci Consiliul de Război care în conformitate cu disp. Legii Stării de Asediu, lege care fixează competența rationae loci, şi a legii pentru reprimarea unor noui infracțiuni în contra liniştei Statului, este singur investit în mod expres şi exclusiv judecarea infracțiunilor de genul speței de față.

Motivele pe care bazăm această cerere, sunt următoarele:

Prin legea Stării de Asediu din 10 Decembrie 1864 modificată prin Decretul Lege No. 2798 din 1916 şi prin decretul din 1 Iulie 1918 cum şi prin legea din 4 Februarie 1933, o serie de infracțiunile ce au drept scop turburarea ordinei publice, sau periclitarea siguranţei Statului, trec în jurisdicția Tribunalelor Militare.

Prin modificarea adusă acestei legi în 1933, i se creiază instanței de mai sus, o competență şi în judecarea unei serii de infracțiuni noui, neprevăzute de Condica Penală, dar sancţionate de legiuiri speciale cum e legea pentru reprimarea unor noui infracțiuni asupra Statului din 1924, modificată în 1927 şi 1933.

In această lege aşa cum se prezenta în 1927, găsim un text categoric art. 1 alin. I, care sună astfel: Simplul fapt al asocierii în scopul de a se prepara sau executa crime în contra persoanelor ori proprietăților, oricare ar fi durata asociației sau numărul membrilor ei, precum şi orice înțelegere stabilită în acelaş scop, constitue un delict în contra liniştei publice şi se va pedepsi cu închisoarea dela 5 la 10 ani, cu amendă corecțională dela 10.000 - 1.000.000 lei şi cu interdicțiune corecțională.

ISTORIC. Legea Pentru reprimarea unor noui infracțiuni în contra liniştei publice, al cărui prim articol l-am reprodus parțial mai sus, este luat după o lege similară franceză votată în anul 1893, raportor fiind d. Flandin, proect de lege care avea de scop să modifice textul art. 265 C.P.Fr.

Se simţise anume necesitatea, față de frecventele atentate teroriste comise de mişcarea annarhistă, care la acea epocă işi făcea un debut sângeros, de a se legifera o normă nouă mai largă şi mai cuprinzătoare decât vechiul text al art. 263 C. P. Fr., care definea şi sancţiona asociațiile de răufăcători.

Acest text, inspirat legiuitorului dela 1810 de frecventele bande de briganzi care cutreerau Franța jefuind, nu putea fi aplicate infracțiunilor comise de anarhişti, infracțiuni ce aveau cu totul alt caracter.

Astfel s'a ajuns la o redacțiune nouă a art. 265 C. p. Fr. din care s'a inspirat şi legiuitorul nostru dela 1924.

Și în expunerea de motive a legii găsim aceste considerente, ce devin revelatorii raportate la speța noastră:

„Acest proect tinde în primul rând la înfrângerea terorismului, de oriunde ar veni el, căutând sa reprime formele complexe de manifestare ale acestei criminalități colective şi specifice... a) asociațiuni ori înțelegeri între mai mulți indivizi pentru preparări şi executări de crime în contra persoanelor sau proprietăților, etc.

Va să zică, se desprinde clar din fraza de mai sus că intențiunea Guvernului de atunci a fost, pe lângă creearea sancțiunei unei infracțiuni noui, fiindcă în Condica Penală nu se pedepsesc actele preparatorii, ci numai începutul de execuțiune al unei infracțiuni, dar pe lângă aceasta, că legea este destinată să reprime orice fel de crime de ori unde ar veni, ori care ar fi rezultatul concercaţiunei criminale a doi sau mai mulţi infractori.

Astfel definit intenția şi isvoarele de inspirație ale legiuitorului, constatăm că art. 1 L.L.P. conține trei elemente fundamentale şi constitutive şi anume: O asociație formată, sau o înţelegere stabilită intre două sau mai multe persoane, 2) scopul acestei asociațiuni trebue să fie de a prepara sau de a executa crime contra persoanelor sau proprietăților, 3) intențiunea criminală a asociaților.

PRIMUL ELEMENT. — Din examinarea desbaterilor Parlamentare atât în Franța la 1893, cât şi cele ale legiuitorului român din 1924, se constată că legea a fost considerată de legiuitor drept o normă de prevențiune criminală, din spiritul ei desprinzându-se sancţiunea pentru orice fel de înțelegere (cuvânt ce include noțiunea mai restrânsă de asociație) ce ar avea un scop criminal, indiferent de antecedentele ori numărul infractorilor.

Deci, raportând cele de mai sus la speță, constatăm în cazul nostru: întâi, o asociere criminală a zece studenţi în scopul de a comite infracțiuni. Şi vom demonstra mai jos că asocierea celor zece, în aşa numita Echipă a Morţii, urma să producă o serie întreagă de infracțiuni, că după executarea primei, dacă nu au mai executat pe celelalte, este că un factor independent de voința lor i-a împiedecat, aceasta nu înseamnă că le-ar fi lipsit elementul intențional şi preparatoriu al celorlalte infracțiuni elemente pedepsite de L.L.P.

Al doilea element al art. 1 L.L.P. — Aceste asocieri trebue să aibă drept scop prepararea sau executarea de crime în contra persoanelor ori a proprietăților.

Din desbaterile parlamentare se constată că se înţelege prin această preparare, nu o discuțiune doctrinară a unor principii extremiste, ori simpla enunțare a unor soluțiuni subiective, ci este vorba de punerea la cale a infracțiunei, de prepararea unor mijloace de execuțiune, fără să fie chiar necesar un început de execuțiune, cerut imperios de Condica Penală, spre a se putea aplica sancţiunea.

Quid dacă s'a păşit la comiterea infracțiunei?

Credem că per a fortiori, legea specială trebue să fie aplicată, întrucât de vreme ce se pedepseşte o simplă preparațiune a unei infracțiuni probabile, e logic şi elementar să se pedepsească infracțiunea săvârşită, aplicându-se agravanta L.L.P.

Dar în sprijinul acestei păreri ale noastre, găsim declarațiunile categorice ale d-lui profesor V. V. Pella făcute în cadrul desbaterilor parlamentare, d-sa fiind raportul legii din 1924:

Nu vor fi pedepsiţi decât acei cari stabilese înţelegeri ori formează asociațiuni în scopul de a prepara sau executa crime în contra persoanelor și proprietăţilor.

Nu are importanţă legea care pedepseşte atari fapte.

Este suficient că acea lege să fie în vigoare în România şi să considere ca o crimă fapta ce a format obiectul înţelegerii sau asociaţiunii.

Si mai departe:

„In acest articol vor intra, d-lor deputaţi, acele asociaţiuni ori înţelegeri cari, prin simplul fapt al existenţei lor, constituesc o vesnică ameninţare a ordinei publice. Vor intra asociaţiunile stabilite spre a prepara ori executa asasinate, tâlhării, incendii, aruncări în aer a edificiilor publice ori particulare, etc.“ (M. Of. No. 47 din 1925, Desb. Cam. pag. 1105).

Vedem deci că aceste echipe ale morţii, a căror existență n'o pot nega preveniţii, se încadrează perfect în „Asociaţiile stabilite pentru a prepara ori executa asasinate, incendii, etc.“.

Reproducem o discuțiune din cadrul desbaterilor parlamentare, în care d-l raport exprimă şi precizează clar care sunt faptele ce intră în sfera L.L.P.:

"D-l D. R. Ioaniţescu: La art. 1, dvs. vorbiţi de înţelegere cu scopul de a prepara şi executa crimele. La cari crime vă referiți? La cele din codul penal sau la cele din codul Justiției militare, pentrucă legea dvs. lucrează aplicat în stare de asediu, sub codul penal. Cari crime? Cele din Codul Penal, sau cele din Codul Justiţiei militare?

D-l Vespasian V. Pella, raportor: Proiectul are în vedere toate faptele calificate crima în contra persoanelor sau proprietăţilor şi pedepsite ca atare de codul penal sau orice altă lege represivă.

Ni s'ar putea aduce însă o obiecţiune, care la prima vedere pare fundată: Este necesar pentru ca să aplice L.L.P. într'o speţă oarecare, ca în afară de elementele constitutive ale art. 1, să existe o condiţiune sine qua non, aceia a asocierii pentru săvârşirea unei serii de crime în contra persoanelor ori a proprietăţilor, cu alte cuvinte perpararea ori executarea unei infractiuni determinate nu ar intra în prevederile legii de faţă.

Că deci atât în legiuirea franceză, cât şi în legiuirea noastră, asocierea pentru comiterea unei infracţiuni determinate intră numai în cadrul Codului Penal, care sancţionează şi prevede infracţiunea comisă, simpla preparare a acestei infracțiuni nefiind pedepsită.

Convenim că întreaga Doctrină şi Jurisprudenţă îmbrățişează acest punct de vedere, că atât Garraud, Garcon, cât şi Faustin Helie, subliniază acest fapt și că jurisprudenţa italiană merge şi mai departe trăgând o linie de demarcaţie precisă între „pateum sceleris“ și „societas scelerum“ numai cea din urmă fiind susceptibilă de încadrarea specială care ne preocupă.

Mai mult, noul Cod Penal aplicabil pe întreg teritorirul României dela 1937, prin art. 315, reproduce aproape cu exactitudine art. I al L.L.P.

Deci părerea generală este că e necesar să existe o înţelegere prestabilită întru săvârşirea unui şir întreg de crime în contra persoanelor sau a proprietăţii, adică să existe în speță acea faimoasă „societas scelerum“.

Dar în acest caz ne aflăm în însăşi principiile generale ale Gărzii de Fier, care prin congresul dela Tg. Mureş, stabileşte o înţelegere între membrii săi, ce urmau a făptui un șir întreg de atentate în contra diverselor persoane a căror atitudine politică le displăcea.

Mai mult, nu rămân în cadrul prim al art. I al L.L.P. ci trec dela faza preparaţiunei la aceea a execuţiunei, asasinând pe Stelescu, amenințând cu moartea pe Virgil Madgearu si dr. N. Lupu.

Deci este o dovadă a unei succesiuni de hotăriri luate în vederea ajungerii unui scop criminal.

Legea cere trei elemente pe care le-am expus. Ele se găsesc întrunite cu prisosinţă în cazul de faţă. Preveniţii n'au negat niciodată că sunt membri ai organizaţiunei, ce n'are fiinţă legală, Garda de Fier, preveniţii nu pot nega că membrii acestei organizaţiuni s'au asociat în vederea comiterei de crime în contra persoanelor, fiindcă s'a trecut la săvârşire şi început de executare, prin asasinarea lui Stelescu şi amenințarea cu moartea adresată d-lor V. Madgearu şi dr. Lupu, infracţiuni concepute şi organizate de membrii ai aceleaşi asociaţiuni.

În spiritul legii, aceste asociațiuni sânt socotite criminale, fiind incadrate penalmente de legile de drept comun, iar simpla preparare a infracţiunilor fiind sancţionată de legiuiri speciale ce creează competențe speciale.

Că în ceeace priveşte pe cei zece inculpaţi, ei nu pot fi socotiţi entitate aparte, nefiind vorba de o înţelegere restrânsă întru comiterea unei singure infracţiuni determinate, ei făcând parte dintr'o asociaţie vastă, care urmăreşte schimbarea ordinei de Stat, care nu are o existenţă legală, şi care, prin rezoluţiunile luate în adunări politice camuflate, se situează în cadrele infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art 1 alin. 1 L.L.P. În calitatea
lor de membri ai acestei asociaţiuni ilicite, au primit ordin aşa cum am demonstrat în partea primă a acestui memoriu, să prepare şi să execute o serie de infracţiuni, că au conceput și dus la bun sfârşit pe una dintre ele, că fiind arestaţi şi daţi judecății aceasta este o cauză independentă de voinţa lor, care i-a împiedecat să aducă la îndeplinire întreaga serie de infracţiuni ce urmau a fi executate și că deci această cauză nu îi poate exonera de elementul intenţional generic, care i-a animat în momentul când şi-au început activitatea lor criminală.

Că prin modificarea adusă L.L.P. prin legea din 22 Martie 1933, se găseşte prevăzută şi pedepsită chiar asocierea în vederea unei singure infracțiuni determinate, când această infracţiune tinde la instalarea prin forţă a unei clase asupra alteia, ori la suprimarea prin violență a unei clase sociale, ori la răsturnarea ori turburarea ordine sociale existente.

Că prin această modificare, legiuitorul a voit tocmai să suprime eventuale erori de interpretare şi a creat un text represiv pentru sancţionarea oricărei preparări sau executări a unei crime cu caracter politic.

Că enumeraţia făcută în textul de mai sus nu este limitativă, ci enunciativă, că prin întrebuinţarea de expresiuni cuprinzătoare, ca aceea a turburărei ordinei de Stat, legiuitorul a voit să încadreze toate infracțiunile speciale rezultante ale luptelor de clasă, ori ale campaniilor politice.

Că este neîndoios că asasinatul comis în contra lui Mihail Stelescu îmbracă acest caracter, Stelescu situându-se faţă de asasinii săi într'o clasă socială şi pe un plan politic antipodic.

Că, în sfârşit, precedentul creat în cauza celor patru studenţi ce au ameninţat cu moartea pe d-l Virgil Madgearu, militează pentru o procedură identică, întrucât şi acei infractori săvârşiseră o infracţiune dublă, aceea prevăzută şi pedepsită de art. 236 Cod. Penal, combinat cu agravanta art. 1 al. I L.L.P.

Că în cazul de mai sus organele de anchetă şi-au declinat competenţa în favoarea instanţelor militare, care terminând cercetările au purces la judecarea fondului şi apreciind asupra probelor de culpapilitate, au adus o hotărîre de condamnare.

In consecinţă, pe baza consideraţiunilor de mai sus, în rezumat vă rugăm să binevoiţi a vedea că este cazul ca după terminarea instrucţiunei să vă declinați competența, trimițând dosarul instanţelor militare spre a purcede la judecarea fondului.

Că această cerere a noastră se bazează pe texte de lege de strictă interpretare, menţionate şi comentate mai sus, precum și pe o procedură constantă şi identitcă în toate infracțiunile anterioare.

Ca pentru o bună administrare a Justiției şi pentru obţinerea unei garanții în plus de judecare justă şi echitabilă, e mai bine ca procesul să fie judecat de Juraţii militari, ştiut fiind că prin poziţia lor aceştia sunt mai puţin susceptibili de ameninţări ori influențe.

Că este necesar ca această stare de lucruri şi acest spirit anarhic şi destructiv care domină azi întreg tineretul acestei ţări să înceteze, că trebue să facă dreptate fiindcă altminteri legile nu rămân decât o simplă literă moartă, o literatură juridică de interes pur istorico-documentar, fără nici o aplicaţiune practică, că nenorocitul Mihail Stelescu şi îndurerata lui văduvă, au dreptul ca de pe culmile ce desparte două lumi, să creadă încă că deasupra noastră, a tuturora, flutură fiinţa abstractă şi imaculată a unei dreptăţi creştine şi înţelegătoare şi că oamenii cari sunt chemaţi s'o dea, îi venerează icoana şi îi respectă temeliile.

Pentru aceste motive, vă rugăm să binevoiţi a admite ambele noastre cereri.

Cu deosebită stimă,

p. Zoe Mihail Stelescu
Emil George Caliga, avocat

_________________________________
*) Legionarii morți în timpul manifestărilor Gărzii de Fier: Niță Constantin, muncitor; Stere Ciumetti, Toma Toader. Condamnați la închisoare: N. Constantinescu, Doru Belimace, Caranica, muncă silnică pe viată, Dumitrescu Zăpadă, trei ani și jumătate închisoare, precum și peste 10.000 arestări.

Cruciada Românismului - Anul III, nr 98, Crăciunul anului 1936

Dacă doriți să distribuiți:

Înapoi la index | Disclaimer / Notă editorială