Mi-am zis când am plecat:
Ia plugul lor și sgomotul uzinii,
Drept profeție vremei care vine.
Durerea celor mulți o ai în tine.
Cu rouă și luceferi în ciorchine
Să-ți decoreze zorile mălinii!
M’a auzit pesemne vreo ursită.
Mi-i gândul clar ca apa liniștită
Și’n piscul năzuințelor, în zare,
Mi-a răsărit o stea ca o chemare.
N’am pus pe nimeni cerul să-mi cerșească,
N’am cârjă, nici iubire să-mi zâmbească,
Ursuze’n juru-mi umbrele alerge
Eu printre ele dibuind voiu merge
Spre țărmuri noui
Cu steaguri noui,
Cu vâsle noui.
Și-acum întreb:
Mă știe cineva cât sunt de necăjit
La începutul drumului abia descoperit?
Cocorii cântă, pământul a’nflorit.
Cu bijuterii de soare mi-a intrat în casă pas de zeu
Să nu mă duci prin beznă, drumul meu!
CRISTIAN SÂRBU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 19 de joi, 11 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți: