Joi 16 Iulie 1936, orele 7 seara, MIHAIL STELESCU, conducătorul „CRUCIADEI ROMÂNISMULUI“, a fost asasinat mișelește într’una din clinicile Spitalului Brâncovenesc de-o bandă compusă din zece derbedei. Atentatorii, terorizând personalul de serviciu, cu revolverele în mână, au pătruns în camera în care MIHAIL STELESCU era internat în urma unei intervenții chirurgicale. S au tras asupra victimei 38 (TREIZECI ȘI OPT) de gloanțe, cari l’au nimerit în plin, OMORANDU-L PE LOC. După ce au comis crima, atentatorii au MĂCELĂRIT corpul neînsuflețit al lui Mlhail Stelescu CU O SECURE, dovedindu-și cu prisosință instinctele bestiale.
Gruparea și ziarul "CRUCIADA ROMÂNISMULUI“ aduc la cunoștință opiniei publice aceste tragice fapte pentru a fi judecate de întreaga suflare românească.
Niciodată în istoria lumii crimele Politice n’au fost atât de sadice. Și niciodată, mai ales acum, în vremuri civilizate, spitalele n’au fost invadate de criminali de ultima speță cum au fost asasinii lui MIHAIL STELESCU.
În aceste vremuri tulburi, când viața cetățenilor nu mai este asigurată, ci e la cheremul uneltelor din umbră, când nu poți să spui adevărului pe nume și să lupți pentru o idee generoasă și umană din cauza besmeticilor fanatizați de care este plină viata noastră publică, CRUCIADA ROMÂNISMULUI dă alarma strângerii de rânduri sub steagurile ei, 1a umbra idealurilor pentru cari s’a jertfit MIHAIL STELESCU si care sânt MUNCĂ, CINSTE, ADEVĂR! Adică: chivernisirea acestei țari pe calea unui ROMÂNISM UMAN și CONSTRUCTIV, nu prin bâtă și lupte sângeroase în sânul Neamului.
Moartea unui Om nu însemnează distrugerea unei Idei.
MIHAIL STELESCU a murit ca un adevărat revoluționar-erou. Pe baricade. Ideile pentru cari a luptat el și pe care noi, cei rămași -frati ai lui de luptă și sacrificii, — le vom duce mai de parte — ACESTE IDEI N’AU MURIT! Și nu vor muri, CHIAR DE VOM CĂDEA PÂNĂ LA UNUL. Spiritul a biruit întotdeauna lutul.
Ziarul „CRUCIADA ROMANISMULUI“ își continuă apariția săptămânală în fiece Joi, si va lupta cu acecaș dîrzenie pe linia de până acum.
MIHAIL STELESCU n-a murit! Mihail Stelescu e viu în toate sunetele conștiente ale acestei Țări.
Zid în jurul corpului său ciuruit de gloanțele LAȘILOR, așteptăm ca Justiția să facă dreptate, pedepsind cum se cuvine pe ucigași, ORICINE AR FI EI.
Cruciada Românismului, nr. 81, ediție specială de duminică, 19 iulie 1936

Dacă doriți să distribuiți:
