Acum ființa pământească a lui Mihail Stelescu nu mai este. În lumea aceasta plină de mişei şi de lași i-a fost dat lui și blândului Panait Istrati să îndure calvarul celor maj negre uri. Am stat de vorbă cu oameni care nu-i cunoscuse niciodată gândurile şi nici nu-i citise scrisul. Aceştia însă „ştiau“ că este un „agramat“. Mihail Stelescu a murit citind pe filozoful Motru...
Alții nu sau sfiit să afirme că "și Stelescu era un adept al metodii suprimării”. În întreaga lui viață scurtă şi eroică, Stelescu a detestat crima şi nu mai mult cu 3 zile înainte de a fi ucis scrisese: „Noi respectăm credințele tuturora atâta vreme cât se duc cu arme loiale. Nu putem socoti drept credință crima."
Dar cu trădarea" lui? Am impresia fermă că acei cari o afirmă au pierdut complet sensul acestui cuvânt. Cu ei nu se mai poate vorbi decât cu dicționarul în mână. Cea mai diabolică înscenare care poate frămânia mintea unui om a fost aruncată în seama lui Stelescu, pentru motive prea vulgare ca să mai insistăm asupra lor. Au afirmat-o toți care cunoşteau adevărul, — de îndată ce a părăsit Garda, Stelescu a fost calificat agent al Siguranţei. A trebuit să moară în împrejurările în care a murit — denunțase cu o săptămână mai înainte poliției crma ce i se pregătia, — ca să aud pe câțiva filfizoni spunând, — “va să zică n'a fost agent al Siguranței.
Bârfeala și însinuarea care a fost dusă cu o perseverență tenace și înspăimântătoare asupra acestui om de către un anumit tineret, cuprinde atâta meschinărie şi atâta lașitate, la fel câtă cuprinde şi crima însăși. Intr'adevăr sunt laşități în fața cărora rămâi dezarmat.
Din tabere adverse, însă interesate, porneşte strident această insinuare perfidă: „Sunt două grupări de dreapta în luptă care se înjură şi se ucid reciproc“. Este ultima murdărie care se încearcă să se asvârle asupra memoriei lui Stelescu. Căci trebuie so ştie lumea toată, Stelescu a fost un vizionar social, un frământat continuu pentru durerile acestui neam şi primul doctrinar al unei spiritualități noui care mâine, desigur va constitui temelia propășirii patriei căreia îi aparținem. El a creiat românismul ca doctrină politică, el a fost primul şef al acelui tineret nou, pe care oamenii cu sufletul curat şi cu mintea clară îl propovăduiesc şi-l așteaptă. Iată ce scria "agramatul“, „teroristul“ şi „ageniul Siguranței” lui Panait Istrati nu mai mult decât acum un an şi ceva:
„Noi, oamenii, trebue să ne mulțumim a îngrădi pe cât putem prin restricții şi a schimba cât mai mult prin educații firea viciată a individului.
Deaceia e necesar ca și acei care vor să formeze elita conducătoare să-și aplice întâi lor aceste îngrădiri şi această educație.
Nu ne înteresează în ce a crezut omul care vine lângă noi, nu-l vom întreba de este de stânga sau de dreapta, de este de centru sau de extremă, ci îl vom privi în ochi, aşa cum ne-am privit noi, Panait Istrati, şi vom căuta scânteia purității în el.
Vom ajunge poate spre culme cu carnea sfârtecată şi însângerată de colțurile aspre ale stâncei de suferință, vom ajunge poate goi şi poate să rămânem în drum cu ochii spre lumină ucişi de armele răului şi ale bestialității umane, dar vom putea muri senini şi împăcați.
De acolo, de pe punctul unde vom cădea noi, tot se vor mai găsi alții care să continue drumul şi astfel vom însemna şi noi o treaptă în scara către căutarea binelui şi adevărului absolut“.
Românismul lui Stelescu nu putea să fie decât apocaliptic. Oricâtă bună credință ar exista la câțiva dintre oamenii cari fac politcă, rămâne bine precizat că durerile şi aspirațiile acestui neam care sunt unice nu se pot vindeca şi nu se pot împlini decât printr'un românism unic, care să strângă năzuințele bune de pretutindeni, fie că ele s'ar găsi la dreapta la stânga sau la centru şi — în acelaş timp, să se scuture de orice pervertire sau erezie politică chiar când aceasta s'ar numi naționalistă şi ar acționa cu revolverul la tâmplă.
Românismul este o concentrare prealabilă, cu profunde rădăcini sufleteşti, a tuturor forțelor vii ale nației pentru realizarea viitoare a destinului uman şi românesc.
Am spus „prealabilă" pentrucă el implică pregătire și luptă. — spre deosebire de formațiile de guvernământ adhoc unde galoanele se împart iar contopirea sufleiească e absentă.
Sensul adevăratei orientări politice, Stelescu l-a prins de mult cu o surprinzătoare intuiție. După ce mintea îi cristalizase adevărul, a scris în Cruciada: „Noi nu suntem nici de stânga, nici de dreapta şi totuşi, oricât de paradoxal ar părea, suntem de amândouă. Ne iubim țara şi neamul, dar iubim şi pe om. Astăzi ideile lui Stelescu, exprimate cu ani în urmă şi propovăduite prin închisorile unde a suferit, sunt în gura unor oameni ca d-nii Paul Regnand sau Doriot.
Stelescu n'a fost antisemit, a detestat masoneria a urît crima. Căci şi masoneria și antisemitismul şi metoda crimei sunt paraziți ai Românismului, care înseamnă „ospitalitate, bunătate, toleranţă şi totodată demnitate şi dreptul de a fi stăpân pe cele 300.000 km, pătrați ce se întind între hotare şi de a fi respectat de mosafirii primiți în bordeile cu ospitalitatea lor renumită”.
Dinamica Cruciadei o preciza astfel:
S'au speriat monopolizatorii dreptei şi ai stângii că s'a putut găsi un grup de oameni care fără flamuri roşii şi tam-tamuri patriotice, să-și iubească totuș țara şi să lupte pentru dezrobirea nevoiașului.
Da! domnilor ce ne citiți cu creionul în mână pentru a ne număra virgulile şi a sesiza unele scăpări de frază, SÂNTEM CRUCIAȚII UNUI ROMÂNISM FĂRA FIRMĂ ȘI FĂRĂ SEMN ELECTORAL.
N'atragem lumea „LA COVRIGI“, „LA BAŢU VERTICAL" şi nici „LA DOI OCHI IN PLAPUMĂ“.
Nu propovăduim bătaia şi nici crima. Nu înarmăm sufletul istovit cu ură în contra unei patrii care nu e cu nimic vinovată că pe brazdele ei foiesc viermii putregaiului îmbogățiților din furturi.
Nu legăm pacte cu viitori prim miniștri ca să ajungem şi noi mai repede la putere.
Nu pentru a aduce o ceată nouă de flămânzi în cârdășia unui guvern de cârpeală a sperat acest neam şi atâtea mii de tineri şi bătrâni în menirea unor revoluționari.
În sufletele noastre clocoteşte năvalnic setea de dreptate.
Luptăm pentru cel care suferă să-l rechemăm la nădejde să vină să 'ngroaşe rândurile noastre alături de atâtea grupuri răzlețe ce urcăm cu toții, golgota românismului.
Stelescu vorbia fermecător şi totuşi spunea adesea: „Îmi pare rău când unii vin să-mi asculte graiul și ondulaţiile vocei. Aş vrea să bâlbâi dar mulțimea să vină nebună, atrasă de incandescența ideii“.
Celor buni, care ezitau la faptă, le spunea:
„Aveţi clar în minte că o calitate în plus este o datorie în plus. Dacă inteligența sau talentul cu care natura v'a înzestrat nu le valorificati muncind, nu sunteţi altceva decât nişte inutili ridicoli şi vinovați faţă de societate“.
Mihail Stelescu şi Panait Istrati au aruncat jaloanele unei noui spiritualității româneşti.
Nimeni nu pretinde că Cruciada a reuşit până acum să cristalizeze în formule definitive Românismnul. Stelescu însă l-a scuturat de colbul nevolniciei şi l-a adus în casa Cruciadei. Rămâne să-l moduleze, să-l frământe şi să-l perfecționeze toată suflarea românească dornică de o reînoire şi care-şi iubește cu adevărat neamul. În mijlocul unui tineret dezorientat, fanatizat și îndobitocit, Stelescu a reuşit să aducă o rază de lumină, să creeze un îndreptar. Cine crede că nu trebuie o atmosferă nouă tineretului românesc să stea deoparte şi să ne privească. Cine însă e convins de necesitatea unei reînoiri să vină lângă noi. Dacă ne crede puțini să vină să ne dea forță, — dacă ne crede nepregătiți să vină să-şi amestece inteligența cu năzuințele noastre.
Stelescu spunea: „Noi chiar învinşi vom fi învingători, căci am întrezărit piscul adevăratelor aspirații românești şi am năzuit către el“.
M. C. GHEORGHIU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 82 de joi, 23 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: