Cu muşchii încordaţi
lovea minierul stânca,
Și bulgări de cărbune
se prăvăleau scrâşnind.
În sete târnăcopul
muşca întunecimea,
ca sfredelul dreptăţii
ce caută lumina.
Minierul lucra aprig
şi boabe de sudoare
îi înfloreau ca roua
pe fruntea lui smolită.
Acasă cerea pâine
un cuib întreg de guri.
Lovea cu sete'n noaptea
ce-l înfrunta semeaţă;
lovea şi orice bulgăr
desprins, îi dădea viața
şi tihna cea amară
a zilelor de mâine.
O oarbă 'nverşiunare
îi clocotea în suflet,
la gândul că deasupra
e soare şi lumină
şi alţii'i fură munca
ce-o plămădea în adâncuri.
Şi'n smucitura-i cruntă
lovi fără să ştie
un om, o umbră vie
pe care n'o văzuse.
Minierul opri braţul
în noua lui svâcnire.
— Eşti orb? Neghiobule! —
şi-o palmă îi plesni faţa.
Patronul, mai departe
porni 'njurând cu ciudă.
Minierul strânse'n palme
cu ură, târnăcopul.
Dar bulgării dim juru-i
se prefăcură'n pâine.
În mintea lui aprinsă,
văzu atunci coliba, copiii dragi, nevasta...
O palmă? Ce-i o palmă?
O palmă pentru o pâine?
Şi iar porni să lupte,
să sfarme 'ntunecimea.
Un rob, minier, un câine...
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 88 din 30 august 1936
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index