"Nevoia creiază organul!" - iată o regulă biologică cu aplicație la toate aspectele vieții şi deci şi în politică, în social şi în spiritual.
În adevăr. Istoria, oglinda evoluției politice a umanității, arată că situaţii de fapt, provenite dintr'o înşiruire de evenimente şi dintr'un complex de situații, au determinat la un moment dat modificări a stărilor de drept existente sau chiar totala lor înlocuire cu altele care puteau satisface noile cerinţi ale timpului.
Instituții a căror existenţă nimeni nu ar fi bănuit-o cu o sută de ani în urmă, îşi fac apariția în arena manifestărilor omeneşti pentru a satisface nevoile veşnic noi şi din ce în ce mai variate ale popoarelor.
Câteva exemplificări ar face şi mai înțelese rândurile de mai sus şi ar arăta rostul titlului a cestui articol.
Creștinismul este o doctrină de ordin pur spiritual care-şi datoreşte în bună parte succesul faptului că el se adresa tuturor celor nedreptăţiţi, care erau şi cei mai mulți şi deci corespundea unei necesități de ordin sufletesc.
El dă naştere unei instituții noi care este Biserica. Aceasta aduce prăbuşirea imperiului Roman şi este unul din factorii determinanți — poate cel mai important — ai evenimentelor istorice de mai târziu.
Renaşterea — mişcare de pri menire a unor moravuri perimate, dă şi ea naştere la instituții menite să schimbe cursul istoriei.
Ea corespunde nevoii de lărgire a orizonturilor, nevoe provocată de marile descoperiri ştiințifico-geografice ce au precedat-o, descoperiri care nu se mai puteau explica în cercul strâmt al vederilor evului mediu.
In sfârşit avem Revoluţia franceză în domeniul social-politic. Ea vine să creeze organe noui care să satisfacă nevoile vieţii omeneşti, înlocuind regimul absolutist asupritor cu acea imagine atot-promițătoare a democrației.
Azi, omenirea continuând pe calea evolutivă a destinului său, a cărei finalitate nu o vom putea întrevedea niciodată, îşi caută noi forme de viață, asvârlind la coşul vechiturilor un ideal de "libertate, egalitate şi fraternitate” pentru a cărei dobândire a pătimit atâta.
Care e calea spre care se îndreaptă azi lumea? E greu de spus! Sigur însă, nevoia societății contimporane tinde la stabilirea unui sistem solidarist pe care diferite țări l-au şi realizat politiceşte prin fascism, hitlerism sau comunism.
Țara noastră trăeşte azi în plin această luptă cu haosul, în căutarea unei forme noi de realizare practică a nevoilor şi aspirațiunilor ei istorice contimporane.
Desigur, deoarece vorbim de evoluție, fie ea chiar revoluționară şi e bine să precizăm că revoluția nu înseamnă anarhie, desigur că elementului tânăr îi aparține misiunea de a realiza acel instrument tehnic, de a croi acea haină potrivită noilor timpuri.
Şi aici trebue să facem o paranteză pentru a defini noţiunea de element tânăr.
Trebue să întelegem prin tânăr orice individ a cărui putere de judecată constitue un progres, al cărui suflet rămâne generos şi curat, a cărui persoană trece şi isbuteşte să rămână pură în mijlocul meschinăriilor cotidiene, şi a cărui voință este generatoare de forțe.
Omul creator — indiferent de vârstă — acesta este un om tănăr.
Şi acum să revenim la rolul lui şi la evoluția tineretului român post-belic, pentru a înțelege punctul în care e situată Cruciada.
Sunt trei faze distincte care au purces această orientare ultimă a tineretului nostru.
Prima este generația dela 1922, generaţie ratată, distrusă sufleteste de mizeriile îndurate în timpul cataclismului mondial, dezechilibrată şi incapabilă, cu toată generozitatea de care a dat dovadă, de a realiza ceva practic. Ea n'a corespuns nici măcar unei necesități generale româneşti. Este o generație sacrificată sterp şi inutil.
Vine apoi — deşi ca apariție mişcarea d-lui prof. A. C. Cuza este anterioară anului 1922 — generația tineretului cuzist.
E o fază în care tineretul caută, dibueşte şi ezită, pentru a-şi trasa o linie hotărită. La rândul ei, această generație, deşi mult mai bogată în înfăptuiri ca precedenta, rămâne într'un cadru unilateral, şi coborând din sferele doctrinare ale venerabilului profesor ieşean, degenerează într'un antisemitism de geamuri sparte, ne realizând deci la rându-i nimic.
Singurul care rămâne tânăr în înțelesul definitiv din această epocă este octogenarul A. C. Cuza, care prin mintea sa creatoare şi prin caracterul său dârz şi intransigent, rămâne pildă de tinereţe şi entuziasm.
Acestor două generaţii le urmează generația de farsă, generatia lui Corneliu Zelea Codreanu. Un tineret degenerat, deviat dela adevărata lui menire care, intitulat pompos tineret creator, se caracterizează tocmai prin aceia că n'a creiat nimic.
Ar fi însă greşit să credem că aceste trei generații — care însă constituesc în realitate trei fragmente de generație — nu şi-au avut corespondentul lor în lumea noastră socială, politică şi spirituală.
Generația dela 22 şi-a irosit degeaba energia ori tocmai epoca se caracteriza prin risipă inutilă şi deplasată.
Generația antisemită corespunde dorinței unei societăţi zdruncinate din temelii de răsboiul mondial şi care-şi caută
un început de echilibru.
In fine, generația farsei e caracteristică unei epoci în care societatea, sub toate formele ei de manifestare, constitue o farsă.
O farsă cu nuanțe din ce în ce mai pronunțate de o dramă ce amenință să fie o tragedie.
Or în acest moment apare ultimul fragment — generația corespunzătoare acestei drame omeneşti, tineretul cruciat. În doi ani de zile acest tineret trăeşte culmile cele mai înalte ale tragediei şi căleşte ființa și rezistă.
E în perfect acord cu noile forme de viață ale societății românesti.
Azi, când această societate işi pune întrebări de a căror răspunsuri depinde mersul înainte al Istoriei, tineretul, factorul dinamic de evoluție, îşi trăeşte cu tot calmul şi cu toată seriozitatea tragedia sa.
Cruciada corespunde deci unui moment istoric, ea nu e o formațiune abstractă şi fără legătură cu realităţile. E legată de trecut, de celelalte generații, prin firul aceleaşi istorii în capul căreia apare ea astăzi şi de viitor prin acelaş fir purtat de o soartă nepătrunsă.
Ce va fi această Cruciadă?
Va fi la rându-i o generație inutila? Sau din contră, va hotărî soarta unui popor îndreptându-i paşii spre mai bine?
Pledăm pentru cea de a doua ipoteză.
Căci dacă sacrificiul sterp, elanul unilateral sau deviat, ori farsa nu dau naştere la nimic nou, suferința e generatoare de dreptate, de forță, de mai bine.
Or Cruciada este generația suferinței!
V. Pătulea
Cruciada Românismului - Anul III, nr 96 din 6 decembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: