Moară de-altădată,
Moara mea iubită...
Moară fermecată,
Astăzi părăsită...
Unde e morarul
Cu sufletul bun
Ce-mi punea în palmă
Fire de tutun?...
Unde e moșneagul
Care pe'nserat
Băsmuia de-o fată
Tristă de'mpărat?...
Unde este iazul
— Șerpuind misterul —
Ce-ascunsese 'ntr'însul
Toţi plopii şi cerul?...
Unde este scocul
-— Răzhoinic viteaz —
Ce-mi svârlea bobiţe
De-argint în obraz?...
Unde-i năzdrăvanul
— Copil vagabond —
Ce se minuna
De mălaiul blond?...
. . . . . . . . . . . . .
S'au golit hambarele,
Au rătăcit carele,
S'au rupt stăvilarele,
S'a uscat şarpele din iaz,
Iar scocul a putrezit
Cum pnutrezeşte — orice viteaz!
Nu mai macină pietrele,
Nu mai râd cumetrele,
Au încetat şi șoaptele
De dulci copilării
Şi-auzi crescând pustiul
În vârf de bălării!...
Iară biet morarul,
Pe dealul cu pruni,
S'a dus ca să doarmă
Somnul din bătrâni!...
. . . . . . . . . . . . .
Scoală-te morare
Si deschide moara...
Eu am auzit
Că nu vrei să vii
De-acolo nici seara!...
Hai!... Deschide-odată...
Să caut în ea
Moara de-altădată,
Moara fermecată,
Şi copilăria mea!...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 19 de joi, 11 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți: