Toată opinia publică este încă sub impresia erupției atât de violente a ultra-naționalismului d-lui Alexandru Vaida Voevod. Ce păcat că această trezire nu s’a produs atunci când d-sa a fost prim ministru al țării. Cu ce ușurință d. Vaida-Voevod ar fi putut aplica pe teren toate numerile sale supra-valahice.
De fapt d. Vaida, din convingere sinceră sau din alte motive, nu caută decât să recolteze munca depusă timp de decenii de profesorul A. C. Cuza și alti naționaliști mai recenți în arena politică a României. Va reuși d-sa?, iată întrebarea.
Naționalismul demagogic prinde ușor, mai ales astăzi. Mai ușor încă, când mijloacele și ajutoarele administrative nu lipsesc. Hitler și Mussolini au reușit în primul rând fiindcă erau însuși convinși de principiile lor. Conducătorii mari de mase, adică acei cari reușesc în epoci de mari transformări, nu pot avea decât o linie absolut dreaptă si nu pot răsări decât din rândurile oamenilor modești, pentru a nu zice asceți.
Poate oare dispune d. Vaida Voevod de acea energie diabolică pentru a combate usque ad finem (expresie din latină care înseamnă "până la final", n.n.) pe multiplii d-sale colegi din Consiliul de Administrație generos retribuit unde d-sa a funcționat și mai funcționează?
Evident, tutunul nu este indispensabil, dar când te înveți cu el și încă cu o specialitate selectă ca marca DISCOM, greu îți vine să-l lași, mai ales la o anumită vârstă.
Pe de o parte d. Vaida Voevod atacă violent toate instituțiunile econnomice acaparate si monopolizate numai de evrei, fie din Regat, fie din țări streine. Concomitent, d-sa declară că nu este antisemit deși acuză pe evrei că dânșii au împiedicat sistematic românizarea întreprinderilor mari economice din România.
Altă mare contrazicere găsim în atitudinea d-sale față de fostul său prieten timp de 40 ani, Iuliu Maniu.
Primul număr al ziarujui grupării d-lui Vaida atacă în mod atât de violent, fără semnătură, pe Iuliu Maniu făcându-l până și asasin din umbră, încât anumiți fruntași vaidiști se văd obligați să desaprobe a doua zi în mod public acele atacuri violente și întru nimic justificate. Ori d. Vaida, ca și cum nu s‘ar fi întâmplat nimic, învită câteva zile mai târziu pe presupusul asasin Iuliu Maniu la hora ultra-nationalistă condusă actualmente cu atâta sgomot de d-sa. Ce concluzii se pot trage? Concepțiile politice, până și metadele, pot despărți la un moment dat doi prieteni chiar după 40 de ani de fraternitate socială și politică. Dar este oare moral ca unul din doi, după despărțire, să meargă atât de departe încât să patroneze insinuări pe care el singur, dacă ar fi încă umbra celui ce a fost Alexandru Vaida Voevod de odinioară, nu le-ar putea respinge decât cu desgust. Care sunt oare perspectivele celor din jurul d-lui Vaida, lipsiți de posibilitatea materială a unei colaborări de cel puțin 40 de ani de acum încolo?
In ce privește mișcarea naționalistă în sine, noi nu putem fi decât încântați de ritmul accelerat care s'a produs. Măsurile însă eficace, acelea care singure vor schimba aspectul lamentabil al României dominate astăzi de străini, nu sunt acelea superficiale, declamate la întruniri sau prin Radio. Prima condiție regulă complectă la tine în casă, pe urmă poți merge mai departe. Sistemul adoptat de Mussolini în Italia este acel bun.
Fără muzică, măsuri radicale cum sunt acelea preconizate de d. Iuliu Maniu, pentru naționalizarea industriilor.
Numai astfel se va produce în mod automat extirparea acelor pioni anti-români îmbogățiți și stăpâni adevărați ai tării.
SERGIU LECCA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 19 de joi, 11 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
Înapoi la index