O! Neam al meu...
Tu, încercat năprasnic
De vremi și Dumnezeu
Tu, azi, stăpân puternic
Al propriului tău vis,
Nu vezi ce groapă-adâncă
Tu singur ți-ai deschis?
Te lăfăești netrebnic
În splendida ta slavă
Și visul ți-l fărâmi
In pulbere și pleavă!
In fruntea ta, alegi
Din răi pe cei mai răi
Destinul să ți-l poarte
Pe ’ntortochiate căi!...
În timpul care trece
Mereu ne’ndurător,
Cum vrei tu, neam al meu,
Să fii triumfător,
Când cei mai buni din fii tăi
I-asvârli pe brațe de călăi.
Ii chinuești,
Ii prigonești,
In țara lor îl faci streini
Și le așezi în frunte
Cununa grea de spini?
Iar câți mai duc o viață bravă
Le’ntinzi paharul cu otravă,
Si nu gândești că la nevoi
Vei duce lipsa de eroi!
O! Neam al meu!
Ce Dumnezeu
Te-a urgisit,
Te-a oropsit?...
Nu-ți văd bărbații
Mult luminații...
Nu-ți văd pioșii...
Nici credincioșii...
Privesc adânc în viitor
Și mă’nfior
De soarta rea
Ce vei avea!
De mila ta,
Se rupe’n mine inima,
Și uit că pentru tine
Și eu am suferit,
Că m’ai disprețuit,
Că sufletul mi-ai zdrențuit,
Și rog pe Dumnezeu... și-l chem...
Să nu te-ajungă-al obidiților blestem!
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 18 de joi, 4 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți: