Așa că pe Calea Victoriei şi în actualele orientări politice, corifeii doctrinelor şi programelor de guvernământ au stabilit un «sens unic». Ori pe dreapta, ori pe stânga, iar guvernele se succed prin rotație ca la comanda electrică a sergentului dela intersecţia a două străzi.
Imediat ce vei îndrăzni să treci strada când «stopul» e de-a curmezișul, vei fi amendat.
Toate sunt rostuite cu tâlc şi perfect armonizate ca şi două rotiţe dinţate ce se îmbucă milimetric în rotaţia lor disciplinată.
Dreapta?
Ce însemnează oare această denumire în politică?
Iubire de patrie. Respectarea tradiţiei. Iubirea lui Crist şi a preceptelor lui. Naţiune dominantă. Integritate teritorială. Ţara a autochtonilor sau cum ar fi la noi: România a Românilor.
Dar stânga, ce o fi însemnând? Umanitate. Distrugerea capitalismului spoliator. Ocrotirea muncitorului, manual şi intelectual. Repartiţia bunurilor în mod echitabil. O nivelare a straturilor sociale, o frăţietate perfectă, o comunitate.
Dreapta înseamnă Monarhie, Regalitate.
Stânga înseamnă Republică, Soviete.
Şi fiecare poate enumera în programul lor mii de puncte secundare diferite pare-se.
Şi iată deodată aceste două tabere, fiecare cu stindardul lor încăerându-se, ucigându-se, semănând ură şi vrajbă între fii aceleiaşi ţări, ceace din punct de vedere al dreptei n-ar trebui să fie, din punct de vedere al stângei nici nu mai vorbim.
Deci, dela început ambele tabere fărâmă principiile lor de bază, în loc să înfrăţească un neam sau o omenire, le fărâmă pe amândouă.
Şi odată primul principiu derapat, alunecuşul urmează în virtutea inerţiei.
Taberile nu mai luptă pentru principii, încep să lupte pe legături de clasă, de interese, pentru oameni şi ambiţiile lor.
Şeful unei mişcări de dreapta într-o ţară condusă de stânga luptă pentru înlocuirea Preşedintelui de republică prin sine, ca dictator sau dacă n-are vreo combinaţie cu vreun prinţ ca să-i ofere coroana, şi-o vizează pentru el.
Alţii, într-un regim de dreapta, vor înlocuirea Regelui, prin ei ca şefi de republici sau comisari ai poporului. Iar aghiotanţii ţintesc locurile următoare în ierarhia descrescătoare.
Capitaliştii merg cu dreapta, căci le asigură titluri, ranguri şi onoruri plus decoraţiile din piept.
Proletarii merg cu stânga căci tânjesc şi ei care crapă azi de foame — e logic — la bogăţiile capitaliştilor.
Că din câteva miliarde fiecare vor alege cu o mie de lei la o populaţie ca a noastră, de s-ar împărţi drept, aceasta nu contează şi nici n-o socotesc.
Între timp, cu frecăturile dintre cele două tabere, se aprind uri personale, pofte de răzbunări, dorințe de puneri la punct, care vin şi se adaugă la program, chiar dacă nu la cel scris, cel puţin la cel gândit.
Şi tot la vale, mai la vale pe pârtia minunată a instinctelor animale, ideile cedează poftelor, programele ambițiilor, iar finalul e o baie de sânge zisă de «purificare». Şi deoarece mulţi se miră că în jurul «Cruciadei» s-au grupat oameni de stânga şi de dreapta; iubitori de oameni şi naţionaliști fervenți, sunt dator acestor nedumeriri cu o explicaţie: Noi nu suntem nici de stânga, nici de dreapta şi totuşi oricât de paradoxal ar părea, suntem de amândouă.
Ne iubim ţara şi neamul dar iubim şi pe om.
Suntem Monarhişti dar ne ridicăm în contra nobileţei degenerate şi a capitalismului opresor.
Suntem pentru România a românilor, dar nu vrem să ucidem pe cel de alt neam.
Suntem în contra evreilor, da, dar în măsura în care ei reprezintă un element dizolvant şi antiromanesc.
Când va fi să aşezăm pe scaunul electric un hoţ, sau să-l spânzurăm de vr'un stâlp de telegraf, nu-i vom cere nici certificatul de botez, nici cel de naţionalitate.
Când însă un ins va pretinde un post în conducerea destinelor neamului românesc îl vom întreba desigur dacă e român, căci numai un român poate să se integreze aspiraţiunilor româneşti.
Dacă o formulă morală de dreapta e bună şi sănătoasă o vom aplica, la fel ca şi o formulă economică de stânga, sau vice versa.
De ce numai decât trebuie să fiu Musolinian, Hitlerist sau Stalinist sută'n sută?
Experienţele din afara hotarelor noastre trebuiesc să ne slujească de exemplu, greşelile eliminate, cele bune controlate, verificate şi adaptate specificului românesc.
Sunt atâtea probleme strâns legate de interiorul hotarelor noastre cărora nu le vom găsi rezolvarea nici în fascism şi nici în comunism.
Ce să facem noi cu un corporatism copiat sau cu colhozurile ruseşti?
Dar câţi din şefii actualelor mişcări de dreapta şi de stânga de la noi, au gândit când au pornit la drum.
A răsărit un Musolini italian, de ce n-ar fi şi unul român şi-au zis ei. S-a creat un soviet la Moscova, de ce n-ar fi unul şi la Bucureşti, mai ales că Italia fascistă şi Rusia sovietică având interesul de a-şi consolida regimul intern mai dădeau şi ceva parale pentru o propagandă externă.
Iată de ce noi nu vrem să ne conformăm «sensului unic» care o fi bun pentru circulaţia pietonilor, dar nu se poate aplica în circulaţia socială. Iată de ce părem multora neclari şi nebuloşi, tocmai pentru faptul că ştim prea clar ce vrem şi care este adevărata cale.
Bine, vor zice marii doctrinari răsfoind în tratatele şi vastele lor opuri, dar cum se numeşte această tendinţă a voastră?
Iată întradevăr, aici suntem slabi şi vulnerabili, am uitat să ne agățăm o tinichea de coadă care să ne facă reclamă.
Noi îi zicem românism.
Și chiar dacă minţile marilor gânditori vor refuza în logica lor deformată de cuvinte creiate de ei, în care azi se 'ncurcă tot ei, mai rău ca întrun desiş de mărăcini, noi n'avem ce le face, piatra asvârlită de nebuni, nu noi vom căuta-o, căci avem altceva mai bun de făcut.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 12 de joi, 21 februarie 1935
Dacă doriți să distribuiți: