Suntem întrebaţi din toate părțile, de prieteni ca şi de dușmani, că ce facem. Pentru toți răspunsul nostru este acelaş: Nu abdicăm. Asasinarea lașe a lui Mihail Stelescu nu ne-a intimidat. Trupul lui căzut jertfă pentru purificarea vieţii noastre politice ne-a dat imbold de a păși şi mai increzători pe drumul Golgotei noastre.
Cel ce, stăpânit de egoism şi invidie, a premeditat crima s'a înşelat când şi-a inchipuit că omorând un om, va distruge şi o mişcare, care oarecum îl stinghereşte în acțiunile-i mârșave. De data aceasta topoarele se frâng și gloanțele sunt inofensive. Ideia nu se ucide cu glonțul.
Scut de nepătruns s'a ridicat înaintea noastră. Crucea lui Hristos şi nici un căpitan nu va mai fi în stare să lupte contra ei sau să ne facă să dăm măcar un pas înapoi de pe pozițiile pe cari le-am cucerit cu sabia cuvântului şi cu sângele sufletului nostru.
În momentul în care asasinul își strângea mâinile mulțumit că a suprimat pe cel mai de temut rival, Cruciada Românismului nu mai putea fi nici suprimată, nici desființată şi nici ținută în frâu.
Ziua de 16 Iulie 1936 (data asasinării lui Mihail Stelescu, n.n.) venea să inaugureze în mişcarea noastră o eră nouă: martiriul.
Sângele vărsat trebuia să pecetluiască buletinul victoriei cruciate. Cruciada Românismului începe dar să se afirme nu ca o mişcare teroristă de asasini; nici co o grupare înfometată după caşcavalul puterii; ci ca o mişcare de martiri pentru desrobirea semenilor și ridicarea lor spre piscurile de gândire ale sublimei învățături creștine. Iată ceiace deosebește pe cruciați de asasinii dreptei, de aberaţiile stângei şi de apatia centrului burghez.
Pe când alte mişcări vin să proclame crima drept eroism, ura drept virtute, noi ridicăm martiriul ca sublimă jertfă a ideilor ce susținem, iubirea ca virtute a virtuților şi Crucea ca armă de nebiruită biruință. Ne-a mișcat eroismul martirului Mihail Stelescu, care deși ştia că va fi omorît, totuși n'a încetat de a propovădui noul său crez politic şi glorificăm integritatea credinței lui. El, primul cruciat, ne-a dat exemplu fiind primul la martiriu. A dovedit că ideile pe cari le-a propăvăduit nu sunt sgomot de tobă de paradă, ci convingeri adânc înrădăcinate cari se trăesc până dincolo de mormânt. Conflictul dintre spiritualitatea Cruciadei Românismului şi bâtă, s'a ridicat astfel la cea mai înaltă extensiune: tirania păgână de o parte, abnegațiunea creştină de cealaltă. Acțiunea Cruciaților, cari resemnați în fața morții conducătorului lor, duc mai departe cu acelaş zel lupta de luminare a masselor înşelate, apare în mod incomparabilă mai robustă decât acțiunea dictată de panică a unui partid căruia i se permite totul, chiar crima. Între noi şi ei deci şansele viitorului sunt tot atât de inegale pe cât sunt de inegale armele de luptă, căci nimic nu ne permite să ne îndoim că sângele martirilor va fi sămânța din care vor eși eroii cari vor conduce această Cruciadă la Ierusalimul nădejdilor creştineşti româneşti.
Mihail Stelescu a înscris cu sângele său prima pagină a grandioasei epopei de martiriu şi Golgotă socială a Cruciadei Românismului. Sigur de triumful ideei sale, el moare legând mişcarea sa de viitorul acestui neam şi de eternitatea de dincolo de veac. „Acum pot muri impăcat” ne-a spus el într'una din şedinţele noastre. Da impăcat, pentrucă în fulgerătoarea-i activitate a despicat în două negurile din noaptea vieții noastre politice şi a croit drum nou „spre culmi de glorii şi de soare"...
Ne rămâne nouă, Cruciaţilor, greaua; dar inălțătoarea misiune de a duce la bun sfârșit opera începută. Din țara lui Lerui-Ler, din leagănul speranței eterne, la capătul suferinții lumii, alături de Panait Istrati şi colonelul Niculcea, Mihail Stelescu ne trimite aurora răsăritului soarelui românismului, încrederea in sublimitatea cauzei drepte pentru care luptăm. El rămâne acelaș astru, care deși asfințit din viata trupească, se înalță mai strălucitor în emisferul vieţii sufleteşti a neamului din sânul căruia s'a ridicat.
Intro Joi spre Vineri, Mihail Stelescu ne-a părăsit... A căzut pentru lumina pe care o avusese în viața noastră politică, pentru spiritualitatea la care voia să-și ridice semenii. Ce întâmplare simbolică. Cu douăzeci de veacuri în urmă, tot într'o Joi spre Vineri, Fiul Omului murea pentrucă adusese mântuirea umanității, pentrucă îi arătase calea spre împărăția care nu este din lumea aceasta. Poate că așa s'a premeditat uciderea lui Mihail Stelescu, poate că așa i-a fost sortit. Vrut-a Domnul.
Societatea nu-şi poate suporta binefăcătorii. Se liberează Varava şi se răstigneşie Hristos.
De aceea nu abdicăm, fiindcă coroana biruinţii nu o avea Varava, ci Hristos.
C. Delavilsan
Cruciada Românismului - Anul II, nr 92 din 1 noiembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: