Mai întâi de toate, să-mi dea voe redacția Cruciadei s’o hiritisesc pentru cavalerismul de care a dat dovadă tuturor, înserând — fără să-i adaoge vreo surdină — intempestiva mea "întâmpinare" publicată în numărul trecut al revistei. De asemenea e demn de toată lauda bărbătescul ei răspuns, în care, pedeoparte, recunoaște că am dreptate când apăr linia de orientare a Cruciadei, iar pe de alta, pune punctul pe i, observând că această linie de orientare n a fost impusă de nimeni, nimănui, ci s'a născut ea singură și a devenit de la sine "condițiunea absolută" a colaborării noastre paralele, în urma amicalelor confruntări de idei cari au avut loc în văzul și auzul publicului cititor al Cruciadei.
Nici eu n’am înțeles altfel, dar m’am exprimat confuz.
Ei bine, dușmanul poate să se bucure, iar prostul de la galerie poate să râdă, fi’ndcă de-aceea dușmanul e dușman, și prostul e prost; eu însă pretind că acest fel de-a lua ma tor pe cititor în conflictele ineretre unei colaborări între două foste extreme, e greu de întâlnit în analele luptelor politice. El dovedește că la această Cruciadă, nu există INTERESE cari să fie în joc, ci numai IDEI. Și dacă într’adevăr interesele sunt bogate în "rufe murdare" cari nu se pot "spăla" decât... "în familie", apoi ideile sunt asemănătoare acelor prunci sănătoși pe cari poporul îi dezbracă și îi spală în mijlocul curții neîmprejmuite, sub văpaia soarelui, în admirația trecătorilor cari strigă din uliță: "Ptiu, să nu-i fie de deochiu, că frumos băiat ai, Leanco!"
Da. Cruciada va face prima dovadă de românism robust, refuzând să fabrice, pentru uzul alegătorului momit, acele "comunicate" senine de partid, sau acele dulcege răfueli redacționale, gen Cuvântul Liber ("liber", sic!) destinate cititorului bleg, dar cari de fapt nu înșală pe nimeni, "omul din stradă" înțelegând totdeauna că în dosul ușilor (capitonate sau nu) comparșii s au certat și scuipat ca țiganii, fie și numai la figurat.
La Cruciada, omeneștele conflicte și, poate, chiar dezbinări, neavând nimic de cocoloșit, trebue să se desfășoare la lumina zilei. Să ne aducem aminte de frumosul exemplu de curățenie sufletească pe care Montesquieu îl dădea secolului său când, rupând o mare și veche prietenie cu mai nu știu ce abate, își oprea cunoscuții pe stradă și le spunea: "De-acum încolo, să nu mai ascultați pe abatele X când vă vorbește de mine, nici pe mine când vă vorbesc de el. căci ne-am certat și nu mai suntem prieteni".
*
Iată acum o chestiune foarte gravă, asupra căre'a s’ar putea ca vederile mele să fie cu totul diferite de ale prietenilor mei "cruciați".
Este vech’ul "dada" al antisemitismului universal: numerus clausus, devenit brusc, și la noi, o arzătoare problemă de rezolvat, de când d-l Vaida ("jetant son bonnet par-dessus Ies moulins" !) a declarat pe față că își face din el un punct de program de guvernământ.
Eu știu cât de scump este inimii unui fost "legionar" acest falnic stindard al "jidovului", cauză a tuturor relelor de pe pământ și bănuesc cât am să-i devin de antipatic când am să încerc aci să-i dovedesc pe scurt la ce puțin lucru se reduce măreața lui revendicare. Am să-i deviu antipatic, se poate, dar când oare m'am condus eu în viață în așa fel ca să deviu cuiva simpatic, în paguba convingerilor mele.
Numerus clausus!
El nu se poate trata decât în două feluri.
Primul fel: în toată echitatea.
Al doilea fel: cu anasâna!
Să luăm primul fel și, ajutați numai de bun simț, să încercăm a-l traduce în fapt. El pune chestiunea pe terenul proporționalității, și eu am spus în articolele mele precedente că n’am nimic de zis împotriva aplicării acestui principiu, căci trebue să fie cineva nebun ca să pretindă că e drept și uman să mănânce pâine patru "streini" (minoritari, Evrei) și numai un Român, când proporția populațiilor respective este tocmai în raport invers.
Acum să trecem pe teren.
Cel dintâi, d-l Istrate Micescu, devenind port-parolă al avocaților fără procese, ne arată că, la baroul de Ilfov, din aproape cinci mii de avocați, aproape jumătate sunt Evrei, minoritari. Bun. Aplicând principiul proporționalității în chipul cel mai arbitrar, să zicem că vom reduce pe acești avocați "streini" cu pașaport românesc, dela două mii, la două sute.
Ce rezultă de aci? Că clientela celor o mie opt sute înlăturați, va cădea peste noapte în pestelca națională a avocatului antisemit? Dar eu presupun că acea clientelă este și ea tot "streină", căci nu cred că un Român, având nevoe de un avocat, își alege tocmai unul evreu, așa cum face când ocolește măcelăria murdară și scumpă a lui nea Ghiță, ca să cumpere carne bună și convenabilă dela Ianoș, sau o pereche de ghete de la Avrum.
Și atunci? Nu e oare logic să presupui că toată, sau măcar marea majoritate a clientelei evreești și minoritare, va reveni celor două sute de avocați străini rămași în barou (rămași, prin ce criteriu? prin tragere la sorți?), mai ales când bănuim cât de implacabilă va fi ura acestei clientele, după un astfel de triumf al xenofobiei?
Așa judec eu, condus de bunul simț. Dar se poate să mă înșel.
Mai departe.
Al doilea cuvânt cu aparență de documentare, l-am auzit la d-l prof. Giurescu, care a spus de la tribuna Camerei că "avem azi în învățământul secundar circa șaizeci de mii elevi la cincsprezece milioane de Români, cu patruzeci și cinci de mii elevi la patru milioane de minoritari".
Ce vor să spună cifrele acestea? Că Românii au prea puțini elevi? Sau numai că m noriiar.i au prea mulți? In cazul întâi, leacul e ușor: guvernele noastre patriotice n’au decât să trimeată la școli înnalte pe toți feciorii de țărani, așa cum face statul sovietic cu "proletariatul" lui. Asta nu e treaba minoritarilor.
Treaba minoritarilor începe însă de îndată ce aceleași guverne patriotice ar voi să le stăvilească accesul la învățătura superioară, căci, ar putea să ne'întrebe Ungurul sau Evreul: "Cu ce drept voiți dvs. să ne împiedecați să ne instruim copiii?"
Da, să-și instruiască copiii! Pur și simplu. Nu e voe? De ce?
D-l profesor Giurescu nu ne-o spune.
Ne spune în schimb, cu acelaș prilej, că ar fi bine ca d-l ministru de interne să ia măsuri împotriva Cuvântului Liber, fiindcă această revistă și-a permis să întrebe pe mai mulți intelectuali ce cred ei despre viața liceeanului nostru sub părinteasca oblăduire a profesorului român, iar cei întrebați au răspuns cum au răspuns.
Am avut plăcerea să fac cunoștința d-lui Giurescu, în casa unui distins diplomat strein, dar, din puținele lucruri discutate atunci împreună, n’am înțeles că d-sa e mai fascist decât mine. Căci eu nu sunt fascist decât cu cei cari, ca d-l prof. teolog dela Iași, spun că vor pune la zid pe oricine nu le împărtășește părerea. Atât. Și Cuvântul Liber, oricât ar cocheta cu comunismul, n’a spus niciodată că cineva trebue pus la zid pentru ideile lui pașnice. Așa că eu nu prea înțeleg cum poți practica teroarea împotriva celor cari o repudiază, chiar și în cazul când aceștia se contrazic, admirând fie "socialismul" lui Stalin, fie pe cel al lui Hitler, deși ei se pretind democrați nevoe mare.
La felul acesta, ar urma ca noi, aceștia dela Cruciada, să fim în curând, nu numai suspendați, dar chiar puși la zid, căci, de îndată ce se va ridica cenzura, avem de gând să spunem stăpânitorilor acestei țări lucruri mult mai neplăcute decât fleacurile pe cari le-ar spune Cuvântul Liber, chiar într’un reg’m de libertate.
Nu e voe? De ce? Oare, omenirea nu mai are dreptul să spuie că i-a ajuns cuțitul la os, când într’adevăr i-a ajuns?
Foarte curioase, moravurile politice ale partidelor noastre "liberale", fie ale celui dela cârmă, fie ale celui din opoziție, Căruia aparține d-l Giurescu.
*
Nu mai puțin curioase sunt moravurile politice ale partidelor noastre "țărăniste", — și acum ajungem la numerus valahicus al d-lui Vaida.
Dintre toți bărbații noștri de stat, d-l dr. Vaida Voevod mi-e cel mai simpatic, — nu fiindcă a cum doi ani, aflând că sunt în mizerie neagră, m'a chemat și mi-a acordat un mic ajutor, (căci mie țara mi-e datoare măcar atât cât îi este datoare d-lui Titulescu), — ci numai fiindcă d-l Vaida știe ,,să-și asvîrle căciula pe deasupra morilor", cu o desinvoltură vrednică de toate cauzele sfinte.
Cu o condițiune: trebue ca, într’adevăr aceste cauze să fie sfinte. Or, ce ne spune d-sa, în discursul dela Cluj? Anume că, cutare și cutare industrii din Ardeal nu întrebuințează Români decât ca paznici și servitori, încolo, numai minoritari.
Dar, bine, nu o știm noi din constatările statistice ale d-lor Iului Maniu, dr. Sabin Mănuilă și Oct. Goga că orașele din Ardeal sînt minoritare în proporție de optzeci la sută? Și atunci, ce să întrebuințeze industriile? Regățeni? Și cu localnicii ce să fa că? Să-i arunce pe drumuri? Să îi trimeată în Africa? Să-i omoare? Nu se poate, bine înțeles, căci oamenii au dreptul la viață și la proporționalitate. Va trebui, deci, să-i împrăștiem pe la alte industrii din vechiul regat, unde nu sunt deloc streini. Cu alte cuvinte, să vânturăm populațiile!
Ce fel de cauză sfântă este asta?
Să admitem însă că programele de opoziție pot fi și programe de guvernământ, (de guvernământ fără lovitură de stat). Ei bine, rezultatele aplicării principiului proporționalității vor fi atât de ofticoase încât nimic nu va fi modificat în starea actuală de lucruri.
Se va fi scremut un munte de șovinism, ca să fete un șoricel de fericire națională.
Iată deci că primul fel de-a trata problema lui numerus clausus, adică: în toată echitatea, nu duce la nimic.
Rămâne al doilea fel: cu anasâna!
Acesta, da zic și eu că merită toată luarea aminte. Să vi-l formulez, așa cum l-am auzit rostit de un bun prieten al meu, membru marcant în partidul național-țărănist oficial, gazetar și scriitor de talent. (Nu vă spun mai mult că vi-l dau de gol).
Venise omul să mă muștruluiască, pentru că scrisesem împotriva profesorului de teologie, partizan al teroarei roșii și grevist al vieții din motive... constituționale-democratice. Am vorbit de una de alta, apoi, de problema minoritară. Și atunci, deodată, prietenul meu îmi spune:
"Iată, în chestiunea asta, mărturisesc cinstit: n’am fost pus în situația de-a mă vedea înlăturat de la pâine de către un Evreu, dar dacă aș fi pus, s’ar putea foarte bine să deviu antisemit ca toți cei cari sunt puși. N’am avut nimic de zis, atâta timp cât locuința a fost încăpătoare. În ziua, însă, în care mă văd amenințat să fiu dat afară din propria mea casă, e drept să dau eu afară pe cel de curând pripășit. La urma urmei, pământul acesta, nu Evreii, ci Românii îl apără de vreo mie de ani încoace!"
Am reprodus textual. Și vă rog să nu-mi cereți numele, că vi-l spun și se face tărăboi. Deci, cu anasâna! Vă asvârlu afară până la unul. Ca la Hitler. Ca în Sovieția, unde se retrage muncitorului "opozant" cartea de sindicat și rămâne pe drumuri până crapă, fără ca măcar să fie lăsat să plece în toată lumea.
La noi, națiune civilizată, minoritarii vor fi liberi să plece oricând. E și acesta un mare noroc, par le temps qui court!
Nu știu dacă d-l Vaida este pentru o soluție atât de radicală, dar dacă este, eu tot cred că ea nu e o soluție. Și iată de ce:
Astăzi avem patru milioane de minoritari, la aproape douăzeci de milioane de locuitori, și asta e cauza mizeriei poporului român. Dar înainte de război n aveam decât trei sute de mii de Evrei, la o populație de șapte milioane. De ce am ajuns la răscoalele țărănești? Din cauza lui Mochi Fischer?
Vai, cruciaților! Eu am să mor și voi o să trăiți. Dar cu riscul de-a ști că veți scuipa pe mormântul meu, eu vă sfătuesc să nu vă vărsați nici o picătură de sânge pentru acest numerus... politicianus, numerus... demagogus!
Căutați mai curând să vă precizeze d-l Vaida, ce înțelege d-sa prin ridicarea poporului român, prin punerea sa în valoare, ca să-l facă apt, nu numai să ție piept raselor cuceritoare, dar chiar să le dizolve în sânul lui.
Și dacă d-sa înțelege să ia taurul de coarne și să suprime exploatarea, jaful, sinecura, cumulul, ne potismul, chiulangismul,_ dacă înțelege să puie un termen asasinării seculare a poporului român de către Români, nu de către minoritari, atunci, binecuvântată să-i fie răzvrătirea de la Cluj! Toți Românii nedreptățiți îl vor urma. Și toți minoritarii flămânzi. Căci atunci va fi loc în țara asta pentru 40 de milioane de suflete.
Dacă nu — numerus politicianus!... Numerus demagogus!
Aceasta trebue să fie evanghelia ta, tinerime generoasă!
PANAIT ISTRATI
Cruciada Românismului - Anul I, nr 14 de joi, 7 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți: