Pământu-şi îmbrăcase veșmânt de primăvară,
Dar dragostele noastre dăduse'n pârg de vară;
Și'nfioraţi, pornirăm, uimiți ca doi copii,
Să ne cântăm iubirea pe dealuri și câmpii.
Adulmecam, în vânt, miros da iarbă crudă,
Când cerul ne privea mai blând decât o rudă;
Şi'ntre pământ şi cer, ca într'o taină sfântă,
Noi auzeam cum Domnul cu liniștea cuvântă!
În urma unui flutur abia născut, candidă,
Ai început s'alergi cum sboară o silfidă,
Dar te-ai întors grăbită, crezând c'o să mă pierzi,
De-au început să râdă toţi pomii din livezi!
Apoi, învăpăiată de-a soarelui căldură,
Mi-ai dat e sărutare cu însetată gură,
Şi te-ai deschis la bluză, de unde sânul plin,
A răsărit mai alb ca florile de crin!
Au inflorit, atuncea, toţi pomii de mirare!
Un imn ţi se cânta din fiecare floare!
Şi păsări cenușii s'au înălțat în soare,
Să dea de ştire lumii că jos e sărbătoare!
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 48 de vineri, 8 noiembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: