Ca un fulger a spintecat noaptea vestea mortii lui. Mort Panait Istrati? Nu. N’am putut crede. Nici măcar atunci când l’am văzut.
Panait Istrati n’a murit. Panait Istrati trăește mai viu și mai activ ca niciodată. Însăsi trupul lui ce a fost atât de chinuit de boală se odihnește senin și iluminat. Sufletul lui mare de titan a imprimat pe trupul părăsit urmele bucuriei eliberării lui din cătușele materiale, prea strâmie și chinuitoare.
Suflet căutător de dreptate. Predicând veșnic bunătatea, sbătându-se între viziunile-i prea largi și posibilitățile prea mici, viața lui pământească n’a fost o bucurie. Și totuși, el a dorit această viață.
Dar a voit-o așa de frumoasă, asa de nobilă, asa cum nu există.
Culcat între cărțile luii și manuscrisele altora ce i se aduceau ca unui judecător suprem să-și spuie verdictul, predica în cuvinte de jar adevărata viață, adevăratul țel al ei și adeseori animat de forța lui titanică interioară, se ridica cât putea și tuna de revoltă, nu în contra oamenilor, ci a neputinței lor.
Acum patru luni ne spunea: "jaloanele mele trebuiesc aruncate în depărtare. Departe, în besna secolelor".
Și cât de pigmeic îl judecau și-l forfecau "viermii" mocirlei noastre politice și literare... asemănători viermilor ce vor căuta să-i destrame carnea în mormânt.
Unii l-au urât că a fost hamal. Alții l-au urât că a fost un geniu.
Geniu în toată accepția cuvântului. O viață aspră, fără puf și sinecuri și apoi o țâșnire de fântână arteziană. Dela 40 la 50 de ani, aceasta e viata lui. Zece ani în care a străbătut cerul omenesc dela răsărit la apus. Zece ani, numai zece ani în care timp și-a strigat credințele lui sincere și adevărul ca nici un alt om.
Tot procesul de frământare sufletească el nu și l-a înăbușit nu și l-a ascuns.
N’a scontat profitul. A țipat și a arătat lumii adevăratul omenesc, asa cum ar trebui să fie.
Nu l-a îngenunchiat interesul față de nimeni. Ce a crezut a spus răspicat. Câți din lașii ce se numesc oameni au curajul să o facă?
De aceia l-au hulit, l-au înjurat și i'au înegrit ultimele clipe de viață pământească. Până și azi, dură moarte. Azi, când cei ce au rămas cred că vor moșteni pământul, se mai găsesc canalii care să-l urască că a țipat prea mult adevărul.
Și una din aceste canalii, o voi spune cu toată ura ce m’aștept s’o declanșez, e Stelian Popescu.
Panait Istrati fusese pe vremuri corespondent al "Universului" la Paris, iar în ultimul timp își afirmase dragostea lui de țară și de românism în coloanele "Cruciadei" cât și ale "Universului".
Iar în ziua când a murit Panait Istrati și i s’a cerut un serviciu neînsemnat acestui Stelian Popescu, el a răsnuns, cum de am îndrăznit să cerem dela el un serviciu Pentru "bolșevicul" acela.
Canalie și imbecil care mâine, când va muri după o viață lipsită de orice creație serioasă, i se vor face funeralii naționale.
Panait Istrati "bolșevic"? El care ura comunismul, el care a scris "La Russie Nue"?!
Bolșevic pentru că nu era murdar și era cinstit?
E bine să afle "românul" de Stelian Popescu că mâna Regală înțelegătoare a geniului lui Panait Istrati i-a dat "bolșevicului" prinosul ei de admirație. Acest gest Regal care a trecut peste toate considerentele de ordin omenesc și s’a aplecat cu duioșie asupra capului genialului Panait Istrati, este o palmă usturătoare pentru obrajii negustorului "Stelian Popescu".
Iar ceilalți care îi neagă orice gândire în afară de opera lui pur literară! Ceilalți care n’au putut înțelege că Panait Istrati a fost un român adevărat, sincer, uman, iubind omenirea, iubindu-și patria.
„Renegat“ i s’a spus de toată presa care socotea că dragostea de neam și pământul țării sale e o trădare. „Renegat“ că a spus sincer ce este comunismul?
A murit Panait Istrati?
Nu, pigmeilor, n’a murit. N’a râvnit niciodată să vă ia locurile voastre materiale, nici să vă întunece operile mediocre. Dar vă va conduce spiritual.
Viziunea lui măreață asupra sintezei vieței sociale va fi religia viitorului. Și abia de azi înainte vor învăța cei ce l-au terfelit că Panait Istrati a fost și un gânditor, și un îndrumător.
Aci, la această "Cruciadă", spre care s’au îndreptat ultimile lui priviri și căreia i-a dat ultimele lui gândiri, aci se va plămădi înainte frământările care ne-au apropiat. Lumina noastră unică a devenit o pară de foc sub privirile și gândirile lui învăpăiate. Această flacără o vom purta cu dârjenia credinței mai departe... mai departe spre culmile năzuințelor divine.
Vom rămâne curați, Panait Istrati, așa cum ți-a fost drag când ne-ai întâlnit. Vom fulgera adevărul în toate părțile chiar dacă flăcările lui vor arde adeseori și din carnea noastră păcătoasă. Cruciada va trai asa cum o doreai, mare și cinstită. Românismul nostru va fi acela pe care-l slujeai: nobil și creator.
Iar de vei fi lovit, te vom apăra, căci te simțim lângă noi. Așa cum ai spus cititorilor tăi, ei te vor găsi mereu prezent în această gazetă care a fost ultimul altar de pe care ai predicat.
Panait Istrati, moartea ta de martir nu ne-a înspăimântat. E o moarte sublimă. E moartea răului și învierea binelui. Din picăturile amărăciunei unor astfel de clipe izvorăsc acei bolizi incandescenți ce pot aprinde lumea.
Acelaș Christ etern ce ne-a pecetluit Prietenia și lupta noastră comună, străjuește azi între noi, dă liniște sufletului tău, și avânt sufletelor noastre.
Panait Istrati, îți scriu ca și până acum, răspunsul tău îl vom simți coborînd în sufletele noastre în fiecare amurg, ca acelea când ziua argintie se amesteca în pletele tale agitate, iar noaptea prindea cuib în privirile tale de flăcău. Și vom rămâne iar de vorbă Panait Istrati, ore întregi, nesimtindu'le măcar că s’au dus, ore de supremă înțelegere, de adâncă reculegere, clipe de înălțare și de duioasă prietenie. Panait Istrati, pentru noi n’ai murit.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 20 de joi, 18 aprilie 1935
Dacă doriți să distribuiți: