Apariţia lui Panait Istrati în coloanele Cruciadei a avut darul să nemulţumească pe toată lumea. S'a repetat cu astă ocazie aceeaş mascaradă de opinii şi judecăţi nesincere, ca şi acum cinci ani cu prilejul spovedaniilor sale din Vers l'autre flamme. Presa şi intelectualitatea românească, în loc să binecuvinteze şi să preţuiască această tălmăcire sufletească, pe care Panait Istrati a încercat-o din mijlocul nostru, a tăbărât asupra lui cu invective şi acuze neîntemeiate şi lipsite de demnitate. A fost răstignit Panait Istrati pentru comunism, fascism, patriotism, internaţionalism, antisemitism, trădare de neam şi câte altele, fără ca măcar vreunul dintre toţi aceşti „procurori ai umanităţii” să-şi fi scrutat adânc sufletul sau argumentele îngăimate.
Panait Istrati n'a răspuns nici unui atac pătimaş. Explicările atitudinilor lui stau cristalizate în faptele cinstite, umane și consecvente, prin cari a ştiut să nemurească adevărul sublim al risipirii sale pământene. Suferinţa şi singurătatea sa sufletească în mijlocul unei umanități, cari-l împroșca şi-i răvăşia sângele, încununează amintirea sa cu nimb de mucenicism voluntar şi aduce în sufletele noastre, ale câtorva, ceva din atmosfera unei noui Golgote. Dar nu lacrămile şi nici revolta noastră vor da dreptate sufletului cinstit al lui Panait Istrati. Nici Christ n'a fost mai prețuit în jertfă de viermii cari l-au asasinat, şi totuşi, miezul spiritual al crucificării sale cucereşte astăzi sufletul omului de pretutindeni. Asememea Lui, va înfrânge şi Panait Istrati canalia care viermueşte din belșug sufletul omului contemporan.
Panait Istrati a fost una dintre acele culmi rare ale sufletului omenesc, care tind să înţepe cât mai adânc, mai puternic si mai perpetuu misterul vieții. Astfel de suflete nu se împacă cu umbra nici unei discipline, se agită continuu şi se revarsă puternic, în lături, ca un puhoi fierbinte şi purificator. A sili aceste suflete să le circumscrii unei biete doctrine omeneşti înseamnă să le nesocoteşti adevărul ce'l au la bază şi să le mâhneşti. Suflete, ca Panait Istrati, sunt deschise vieţii de pretutindeni, suferă şi se dăruiesc pentru oricine. Nici o doctrină sau solidaritate nu pot sili asemenia suflete la atitudini injuste.
Se cuvine dar, ca asemenea suflete să nu fie judecate sau condamnate în raport cu felul fiecăruia de'a fi. Ci dimpotrivă, noi trebue să ne ridicăm până la ele, să se subordonăm şi să încercăm, chiar, prin fapte viitoare înțelegerea existenţii lor uriaşe. Căci nu prin vorbe sau lacrămi putem cinsti pe cei morţi, ci prin sanctitatea vieţii noastre după felul și asemănarea celei apuse.
*
Emile Vandervelde, într'un cuvânt introductiv la una din cărţile lui Jaures scria: "De când lumea, totdeauna au fost denunțați ca duşmani ai poporului bunii şi clarvăzătorii cari, predicând iubirea împotriva urii, refuzau să vadă în patrii altceva decât provincii ale umanităţii”. Se potrivesc aceste cuvinte destul de bine si lui Panait Istrati.
*
A fost Panait Istrati un comunist? Categoric, nu! Mai degrabă un suflet, puternie pătruns de suferința omenească. Care a iubit pe om, suferind dezagregarea sa fizică, pentru izbăvirea lui. Panait Istrati a fost tipul lucrătorului idealist cu foarte multă cultură de autodidact, cu puternic talent scriitoricesc şi cu mult spirit de independență, — calităţi cari l-au făcut să sufere şi să se sbată, necruţându-i-se pentru asta nici chiar idealurile. În acest sens vor rămânea ca pagini de antologie, confesiunile sale asupra mișcării de stânga, asupra conducătorilor ei, cari conduc cu pretenţii de arhangheli izbăvitori massa, pe când, în realita, ei nu urmăresc decât un scop bine determinat și precis: căpătuirea lor.
Comunismul lui Panait Istrati n'a fost, după propria sa mărturie, decât o sete după dreptate şi libertatea conştiinței. Două valori absolute, necesare procesului de normalizare a vieţii actuale, dar pe care comunismul la omite înlocuindu-le prin dictatură, ură de clasă şi dreptate numai celor cari fac parte din această organizaţie. Ori Panait Istraţi, în absoluta lui jerfire pentru alinarea generoasă a omului de pretutindeni, nu se putea subordona acestei prea relative „dogme de binefacere” socială. Şi deşi Panait Istrati a crezut la început că poate da o mână de ajutor comunismului, s'a convins ducându-se în Rusia că are dinainte cea mai oribilă teroare umană. Un regim care împilează şi nesocoteste pe individ, cu toate că în opoziţie s'a declarat arhanghelul mântuitor al oprimaților, — poate fi socotit, fără nici o ezitare, un pericol pentru secietatea omenească. E ceea ce a văzut Panait Istrati în comunism şi a strigat tuturor urechilor, convins că "atâta timp cât această teroare roșie nu va fi înăbușită, prin orice metode, oriunde va voi să se impună, în afară de Rusia, omenirea are toate şansele să nu-şi găsească niciodată soluții cinstite și stiințifice, pentru vindecarea marilor sala rele”.
Astfel stând realităţile, înţelegem dece Panait Istrati nu poate fi invectivat "trădător”. Nesolidarizându-se în sânul nici unei organizații, ci totdeauna căutând, printr'o opoziție permanentă, să ajute la perfectarea injghebărilor omeneşti şi, în acelas timp, la salvgardarea purităţii ideii în realizările care o succed, — iată toată osteneala socială a lui Panait Istrati.
N'a fost nici luptător şi nici militant. Ci o măreaţă figură de agitator, care a știut să cristalizeze soluţiile oricărei mişcări sociale, să strige apoi, cinstit şi numai din iubirea de-a salva pe nepricepuţi, — adevarul.
„Trădarea” lui Panait Istrati înseamnă desolidarizare nu de la ideie, ci de lângă toţi acei viermi periculoși cari fac dintr'o luptă cinstită de împământenire a adevărului şi a dreptăţii pe pământ, o acţiune de căpătuire egoistă a câtorva.
Ori, cum lumea este plină numai de astfel de viermi, era şi natural ca strigătele împotrivă-i să fie atât de vehemente, de la tot pasul. Panait Istraţi însă n'a cedat. A murit pe baricade, propovăduind unor urechi surde marea sa experiență şi iluminarea interioară. Un apostol al umanităţii, asta a fost Panait Istrati, A cutreierat pela cele patru puncte cardinale ale orientărilor omenești, spre a căuta ceeace, în urmă, s'a convins că nu'i decât în sufletul şi inima sa. Jertfirea lui generoasă pe altarul jertfei anonime trebue să înalțe sufletele noastre. îndemnându-le îndreptarea.
*
Venirea lui în mijlocul nostru s'a făcut după o temeinică cercetate a tinereţii noastre, după o adâncă cumpănire a curăției şi convingerilor ce manifestam. Panait Istrati, ca un adevărat clarvăzător, a simţit momentul istoric al unei reacţiuni tinereşti, dârze, — deaceia s'a şi alăturat ei, ajutând-o până în clipa morţii.
Nu este adevărat că Panait Istrati dădea colaborare oricui, fără să ţină seamă de locul şi calitatea celor unde ar fi apărut. Ajutorul său venia numai după ce convingerea că ceia ce ajută, este sincer intenţionat si concordă oarecum cu setea lui supremă. Mi-aduc aminte şi-acum, la câtă migălită cercetare ne-a supus sufletele atunci când ne-a chemat la el în vederea unei colaborări. Si în clipa când frumuseţea si intransigența sufletului nostru tânăr s'a prelins ochilor lui, ca o adevărată altă flacără — deatunci unificarea noustră sufletească a început să prindă miez si formă de nedesagregat.
Cruciada a însemnat pentru Panait Istrati acel imens tineret, cum spunea el, viu şi vioi, arțăgos si suplu, violent şi generos, pătimaş şi iertător, — ACEL TINERET CARE APARŢINE UNUI NEAM ȘI VIITORULUI, nu „dreptelor” sau „stângilor” sau „centrelor”, toate borţouse de gândiri sleite, toate atente la grăunţele pe care le ronţăe...
Pentru Panait Istrati, care lupta împotriva civilizaţiei care ne-a standardizat viaţa şi anchilozat sufletul, o cruciadă a sufletului tânar, adăpată generos la experiența sa, căpătată cu atâtea sângerări, nu putea decât să-i întoarcă sufletul cât mai spre noi, cât mai în noi.
Şi de atingerea lui ne am purificat şi isbăvit, din dragostea lui ne-am cimentat şi ne continuăm.
La baza acestei Cruciade, hrănită atât de generos cu sufletele şi viaţa noastră, odihneşte Panait Istrati, mort între noi, cu mâinile într'ale noastre, cu buzele şoptindu-ne. Panait Istrati, omul care nu mai credea în nimic, tocmai din cauza răutăţii umane care l-a silit către această disciplină, — a murit crezând că o mână de tineri au învăţat mult avându-l în mijlocul lor şi vor şti să folosească tâlcul vieţii sale.
Tuturor celor cari ne atacă si-l îndepărlează — cred ei — pe Panait Istrati din mijlocul nostru îl trimetem să recitească articolele sale scrise în paginile acestei gazete. Ceva mai mult, transcriem aceste câteva rânduri după nişte file manuscrise ale sale. Sunt gânduri menite să purifice coeziunea dintr'o confraternitate spirituală ca a noastră. Iată-le:
„Cruciada nu este o iesle.
„La această Cruciadă un luptător necinstit poate să se aștepte oricând la o corecţiune binemeritată. Aviz plescarilor!
Un "cruciat” cinstit are dreptul să se intereseze de moralitatea fratelui său de luptă, oricine ar fi el. Feriţi-vă de impostori!
La "fronturile comune”, pe cari teroarea roşie le organizează în toate ţările asa zise democratice, noi trebue să răspundem cu frontul românismului.
„Românismul este egalitatea de drepturi, pentru toţi fii acestei ţări şi zidul de care trebue să-şi spargă capetele oricine ar încerca să ne îngenucheze.
„Muncitori! na vă cerem nimic. Dorim să vă ajutăm să vă desrobiţi singuri, fără cotizaţii, fără condicuţe, fără șefi cari să vă vândă pielea”...
Reiese clar, din rândurile de mai sus ale lui Panait Istrati, că participa efectiv la consolidarea frământării noastre. Mai mult, încerca să o disciplineze, organizând-o în vederea unei viitoare acţiuni sociale. În aceste clipe, Panait Istrati era agitatorul care scormone sufletul prieten cu gânduri luminoase şi îndemnătoare la fapte. Era „luminiţa neptuniană”, care străluce în besna secolilor şi către care pornisem în cruciadă isbăvitoare, o parte din tineretul românesc.
Dar între noi şi Panait Istrati a mai fust şio comuniune sufletească profundă, care ne-a înfluenţat gândurile şi ne-a ascuțit sufletul. O prietenie care s'a lăsat cu balsam de alinare peste singurătatea înăsprită de gânduri a sufletului său si al nostru. Mi-aduc aminte de seara când l-am cunoscut. Am strâns la plecare mâna unui om fericit că s'a regăsit iarăş activ, fericit că nu mai e singur şi că mai poate să încerce încă odată tentativa unei acțiuni de ameliorare a vieţii umane.
Discuţiile noastre cu el ne-au limpezit şi definitivat sufletește. Vreau să cred că am fost părtaşul unei legături dintre acelea care nu se sfarmă nici după moarte. Iar roadele ei sunt sortite să schimbe sau să reformeze.
Nu suntem nici de dreapta, nici de stânga, după cum nici Panait Istrati n'a fost. Nu suntem dizidenţa nici unei organizații falimentare şi nici codîrla vreunui om sau partid politic. Cruciada este mai degrabă actul de revoltă al unei tinereţi care rupe cu tradiția si se avântă furtunoasă pe făgașuri care conduc la superiorizarea vieţii omului. Prin muncă, generozitate şi abnegație, nu se poate ca lumea să nu devie mâine mai bună decâi este astăzi.
Întâlnirea noastră spirituală şi umană cu Panait Istrati a precipitat în noi, tot ciace înseamnă trăinicie şi înclinare către cele eterne, — şi a ucis tot ceiace ne-ar fi îndemnat, poate, la deszicere.
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul I, nr 26 de joi, 6 iunie 1935
Dacă doriți să distribuiți: