Sub acest titlu a apărut în „Talpa Ţării" an. III Nr. 8, un judicios articol al d-lui Prof. N. Iordache. Comentând blestemăţiile unei fiţuici zise „Cuvântul Argeşului“ d-sa zice:
"Al Cui „cuvânt" este acest ziar, știe oricine, dacă știe că sprijineşte politica nemților în țară; dar numai al „Argeşului“ nu poate fi crezut că este”.
Aşadar, fițuica filonemţească este cu totul departe de a exprima „Cuvântul Argeşului“.
Negreşit, cei ce o scot nu puteau să scrie „Cuvântul Berlinului” sau „Cuvântul Asasinilor”, pentrucă ar fi văzut lumea cu cine are de a face. Aşa, sub o mască locală, pot opera nestingheriți până la complecta desmeticire a poporului. Mai deparie articolul zice:
În numita foaie am dat peste semnele putreziciunii sufleteşti, semne care prevestesc pierderea neamului românesc dacă s'ar întinde. Viaţa de familie, viaţa creştinească şi viața națională, temeliile pe care a fost clădit așezământul statului nostru, sunt atacate fără nicio sfială... Ne aflăm doar între oameni care nu cunosc hotarul dintre ce este şi ce nu este îngăduit”.
Și după ce demonstrezi că acești „târgoveți” impestrițați nu ştiu ce este viața de familie, ne vorbeşte şi despre alte pângăriri ale acestor națonalişti de culoare verde:
„Nici viaţa creştinească nu e mai păzită în gazeta de care vorbim. Intr'adevăr, de mai multe ori se laudă acolo omorârea fostului deputat gardist Mihail Stelescu.
Dar ce însemnează aceasta? Ce cărturari sunt aceştia care nu ştia că viața i-a fost dată omului de Dumnezeu şi că nimeni din tre noi nu poate răpi altuia aceea ce numai Dumnezeu i-a dat? Greşeşie vreunul dintre noi? Iisus ne-a învățat să-l iertăm. E de neînțeles cum oamenii care au uitat blânda învățătură a lui Hristos — îşi pot zice creştini. Căci până şi semnul suferințelor Mântuitorului, crucea strămoşească, au batjocorit-o cu cârlige, numind-o svastică. Noi ştim că vremea păgânilor a trecut; dar primejdii tot atât de mari aduc şi noii pângăritori ai crucii. În ceea ce priveşte viața națională, ziarul pomenit nici nu aduce vorba despre clasa țărănească, despre țăranul român al cărui suflet, al cărui port ne deosebeşia de celalalte națiuni ale lumii.
Se înțelege dar că ocolirea satelor cu nevoile lor însemnează la noi nesocotirea naționalismului însuşi. De altfel cu țărănimea nici nu s'ar putea împăca vreodată păgânii crucii strâmbe, căci ei vin dela oraş, de acolo unde n'au găsit slujba la stat, sunt, cum se zice cu o vorbă streină, şomerii bugetului sărăcit al țării, buget care nu-i poate cuprinde decât adăugându-şi noi biruri. Iată dar conflictul dintre ei şi nația birnică, dintre ei şi țărănimea plătitoare. Să mai vorbim de
legăturile lor cu Germanii?
Și cunoaște lumea toată. Oricum i-am întoarce, sunt pe toate fețele duşmani ai nației noastre. Pângăritori ai familiei, pângăritori ai legii creştine, pângăritori ai naționalismului, cu liberalii impreună pe care nu-i atacă cu niciun rând din toată gazeta, ei sunt groparii Statului Român“.
Am reprodus toată această ultimă parte tocmai pentru a se vedea mai clar pericolul ce ne paşte şi neruşinarea acelora ce vin în numele unui fals naționalism să facă apologia crimei şi a urii.
Negreşii, banditeasca asasinare a lui Mihail Stelescu de către bestiile verzi — ciracii lui Corneliu, Cavaler de Cernăianca, să aibă justificare în fața opiniei publice. Şi atunci, din rândurile partidului împovărat de asasinate şi fapte murdare s'au ridicat propovăduitorii crimei, pângăritorii sanctuarelor, să justifice în sfârșit şi ceeace nu se poate justifica. Apologeții crimei din fițuica imundă pomenită sunt d-nii V. Medrea şi Al. Cantacuzino (mai trebuiau Moţa Moţăitul, comandant al „Bunei Vestiri“ şi Furdui). V. Medrea face vinovat pe Stelescu că „a trădat pe Căpitan“.
Dar cine este acest Căpitan?
Este corcitura leşască-nemțească Corneliu Zelinschi Brauner pistol-cavaler de Cernaianca.
Este asasinul lui Manciu, fostul prefect de poliție dela Iaşi.
Este asasinul lui I. G. Duca, fostul prim ministru al țării.
Este asasinul lui Mihail Stelescu, fost deputat şi conducătorul Cruciadei Românismului.
Este ucigaşul sufletelor celor 13 unelte criminale... Caranica, Constantinescu, Belimace, Caratănase, etc...
Este întreținutul ministrului liberal Bentoiu, într'a cărui vilă a stat la Carmen Sylva.
Este sugaciul averii fanariotului Cantacuzino, într'a cărui casă
a făcut sediul crimelor şi imoralităților.
Faptele vorbesc singure. De aceea ne ferim de alte comentarii. Dar să trecem la celălalt apologet: Al Cantacuzino. Justiticarea acestuia e ceva mai ingenioasă. Știind că crima nu e compatibilă cu morala creştină, s'a apucat să demonstreze, nici mai mult, nici mai puțin, cum că morala creștină este numai pentru un individ „şi este întrebuințată în clipele vieții particulare” deci n'ar fi compatibilă cu... „pedagogia națională“.
Iată până unde a putut ajunge esmățul anarhic al acestor bestii teroriste. Morala creştină este arătată ca fiind „morala lașă a slăbiciunii” care „aduce peirea popoarelor şi primejdueşte existența neamului românesc“. Aici am ajuns. După aproape 20 de secole de constructivism creştin, vin toți smintiții să înlocuiască o morală divină printr'o mentalitate asasină. Şi dacă nu vom căsca ochii mari la pericolul ce ni se deschide sub picioare, merităm să ne prăvălim cu toţii în haosul anarhiei criminale. Merităm să purtăm jugul stârpiturilor asasine. Dar atunci se vor scula din morminte plăieşii lui Ștefan, care nu vor permite ca strănepoții lor să fie puși la jug de corcitura leşască care a simțit jugul şi biciul moldovean.
Dacă noi vom tăcea, morții vor striga.
I. D. MATEESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 93, din 8 noiembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: