Am crezuţ întotdeauna că defectul oamenilor noştri politicieste numai lipsa de cinste, dar cu ocazia discuţiei din parlament asupra ajutorărei Basarabiei înfometate, mi-am dat seama că mai au un defect: incapacitatea.
Am urmărit desbaterile şi am căutat să întrezăresc un avânt sincer, un plan serios. N'am găsit nici una, nici alta.
Parlamentul, într'un acces de largă umanitate, „face sacrificiul” (asa a declarat marele naţionalist Goga) unei diurne pe o zi. Adică fiecare deputat dă 600 de lei şi consideră această sumă un „sacrificiu”, el, care incasează pe fiecare zi câte 600 de lei.
„Sacrificul”, aşa cum îl taxează și îl consideră d. Goga, este în schimb tot banul ţăranului muritor azi de foame în Basarabia.
Din câte lacrimi de săraci obijduiţi şi din câte adevărate sacrificii de muncă ale ţăranului, nu este alcătuită acea diurnă a deputaţilor.
Pe deputaţi nu-i plăteşte nici Regele, nici vreun bogătas, ci țăranul dela plug, cu munca lui chinuită. Acest ţăran, nenorocit adeseori de foamete, dă pâine tuturor în ţara aceasta. Din birurile care le plăteşte trăește tot ce suflă în această ţară, dela Rege până la ultimul funcţionar. Acest lucru e bine să nu se uite şi să nu se vină cu termenul de „sacrificii” asupra unor bani memeritaţi.
D. Goga si ceilalţi vorbitori să nu vină să facă demagogie la Cameră ca să-i audă Ţara, ci tăcut ar fi trebuit să realizeze ceva.
Dacă d-nii deputaţi vor să ajute Basarabia, să renunţe 3 luni de zile de iarnă care vine complectamente la diurnă şi să rămână numai cu leafa de 6.000 de lei pe lună.
Va fi atunci o cifră însemnată de 50.000.000 lei care ar realiza ceva.
Dacă domnilor deputaţi li se rupe inima după cei ce mor de foame în Basarabia, să se mulțumească și ei, în timp ce unii mor, să trăiască mai modest. Cred că nu e necesar să specific nume, Castelani de Ciucea, directori de gazetă care-şi ridică palate de milioane etc, etc, ar putea să facă un sacrificiu mai mare.
Deaceia discuţiile dela Carseră au devenit o demagogie murdară obişnuită. An vrut opozanții să arate ţării că primul lor gând în Cameră, au fost basarabenii. Şi aceste „sacrificii” de 600 de lei nu vor uita să le speculeze în propaganda dela alegeri, când vor împărți mii de lei pentru un pumn de voturi.
Dar dacă, pe deoparte a primat cinismul şi demagogia tuturor, pe de altă parte s'a evidenţiat guvernul printr'o incapacitate totală de a guverna.
D. Vania Inculeţ, polițistul ţării, pentru simplul fapt că este din Basarabia sau învecinat cu ea, şi-a descoperit cunoştinţe economice şi a expus Camerei măsurile luate de guvern.
Işi împănează declaraţia cu fraze banale ca de felul acesta: „Ne-am spus dela început că într'adevăr, acum ţara românească e mare — prea mare, ca să poată muri cineva de foame în ea”.
A putut crede cineva, până azi, care a fost preocuparea primă a guvernului liberal în materie de foamete? Iat-o mai sus, o declară Vania Inculeţ.
Țara fiind mare, când moare câte unul, nu se cunoaste.
Cunosc o poveste din timpul războiului când un rus (nu stiu dacă îl chema Vania) dormea pe marginea digului dela Galaţi, gata să cadă în Dunăre. Un trecător căuta să-l deştepte pentru a-l feri de vreun rău. Dar moscovitul se'ntoarse şi spuse calm: „A! Rus es mult” şi adormi pe cealaltă parte. Iată, deci, teoria guvernului. Și-au spus oameni, prin
gura de aur a lui Vania, că nu se poate muri într'o țară mare ca România.
Aceasta a fost prima măsură de ajutorare a înfometaţilor. A doua măsură a guvernului a fost „solidaritatea naţională”.
„În momente grele, spune Vania Inculeţ, ceea ce ne-a salvat şi ne va salva, va fi tot solidaritatea naţională”.
Într'adevăr, dacă în alegeri n'ar fi fost o oarecare solidaritate naţională, nu s'ar fi ales d. Vania Inculeţ nici primar în ţara românească.
Iată deci pe ce se bazează redresarea unei regiuni bântuită de foamete. Pe „sacrificii” de câte 600 de lei, pe Ţară mare şi pe solidaritate.
Încolo mai trimete cu forţa un regiment să cumpere cai cu preț mai ridicat (sic), mai așterne cu pietris o şosea cu gropi, obligă cârciumarii să cumpere vin numai din Basarabia şi cu asta spun marii noștri oameni de stat că au rezolvat problema foametei.
Unde este acea grijă de bun gospodar care se pregăteşte cu ani înainte pentru vremuri de secetă şi foamete?
Unde sunt magaziile de rezervă ale statului?
Unde este leul alb, pus de-o parte pentru zile negre?
Guvernul dovedeşte a fi fost ca şi greerele din fabulă. Toată vara a cântat prin răcnetele unui Prim-ministru de operetă. iar azi face apel la solidaritate.
În timp ce Italienii aduc Ducelui aurul ca pe nimic, pentru a-şi apăra demnitatea lor şi ţara, la noi oamenii cate vor să imite pe Mussolini găsesc 600 lei drept sacrificiu și n'au în capul lor nici o soluţie serioasă de a conduce un stat.
Ce ne-au folosit astă vară bătăile cu pumnul în masă în fața microfonului ale d-lui Sassu, când vorbea de ofensiva agricolă, când azi o regiune bântuită de foamete trebuie ajutată de cine poate după stradă?
Să se creeze cooperative de muncă, nu de desfacere.
Să se creeze magazii cu rezerve pentru anii grei.
Să fie iertaţi de plata vreunui bir sau de executarea vreunei datorii pe tot timpul iernei toţi acei din regiunile înfometate.
Creearea unei industrii sătești şi casnice, care în iarna aceasta ar ridica foametea adusă de plug.
Dar pentru toate acestea trebuie oameni porniţi pe muncă. Trebuie aplicat un întreg sistem de armonizare şi de refacere a tuturor legilor, dispoziţiunilor, metodelor şi mentalităților.
Niciodată problemele mari nu vor putea fi realizate de către actualele partide politice care, dela tribuna Camerei, se acuză singure unele pe altele de incapacitate şi ce e mai rău e că şi-o şi dovdesc reciproc, în timp ce nouile formaţii consideră sacrificiu de 600 lei.
Iată dece vreau ca această lecție să servească tineretului român şi să nu rămâie şi el inconştient. Iar mâine să nu caute să rezolve cu soluţii de cafenea probleme grele de stat.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 51 de vineri, 29 noiembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
