Un nou guvern Tătărăscu. Situaţia politică va rămâne aceiaşi, schimbările din echipa guvernamentală nu vor putea să garanteze nimic.
Ne întrebăm, şi pe bună dreptate, ca pentru „trecut şi viitor“, dacă luptele politice nu vor lua un ritm mai puternic, dacă lipsa unui om, fostul ministru de externe, nu va sdruncina definitiv un guvern căruia îi lipseşte o cheie... Ştim, că declaraţiile d-lui Tătărăscu pentru politica externă sânt aceleași din ultima criză de guvern. Ştim totuşi, că mâna întinsă de d. Titulescu aceluiaşi guvern l-a salvat de câteva ori de opoziţie...
Şi azi, d. Titulescu, bolnav, înșelat în aprecieri de politică internă, a făcut cunoscuta declaraţie agenţiei „Havas“. Trebuie să se fi întâmplat ceva. Noi am presimțit de mult acest eveniment, dar totuşi erau prea mulţi chiori în ţara asta pentru a ne sfida părerile. Încurajarea pe care guvernul a dat-o grupărilor extremiste, încurajare care a dus la măcelărirea lui Mihail Stelescu, ameninţarea lui Madgearu cu securea, lovirea Ing. Stoenescu la Galaţi, sânt fapte ce ies din comun şi trebuie să deschidă ochii ţării. Şi totuşi, o fiţuică editată de ziarul „Porunca Vremii“ pentru sate, adică pentru minţile sănătoase ale ţăranului nostru, scrie despre : „pedeapsa cămăşilor verzi“... Această exaltare pentru sânge, pentru învrăjbirea românului, ne atrage numai dispreţ din partea acelor oameni cari au mai rămas sănătoşi cu mintea în această ţară.
Toţi au văzut în „Cruciada Românismului“ o grupare vândută „jidanilor“ sau o grupare de „extrema stângă“... Cei din dreapta, acei cari știu foarte bine să exploateze „naționalismul“, adică aceia cari ştiu să facă paradă din „tricolor“ şi lovirea „jidanilor“ săraci, ne-au crezut nişte lichele dornice de parvenitism şi exploatare a unei idei importate...
Pentruce s'au jertfit cei 800.000 de eroi de care facem atâta gălăgie, dar n'am făcut nimic pentru cei 30.000 de mari mutilaţi, batjocoriţi pe Calea Victoriei, auziţi oameni buni, cumplit destin, chiar pe „Calea Victoriei”, simbolizarea victoriei dela 1877... De cine? De acei mari bărbaţi de Stat, care azi au luat de căpăstru naţionalismul prin Front Românesc. O demenţă care svâceneşte azi în inimile unor anumiţi oameni, a făcut atent pe mareșalul Averescu de faptele acestui
mare bărbat. Omul acesta, care a scăpat Ţara Românească din ghiarele marelui necunoscui de trei ori, omul acesta care n'a putut fi doborât de gloanţele dușmanului, — şi au fost, din păcate, foarte mulţi, — omul acesta să fie ameninţat, oare nu-i ruşine! O Țară întreagă a gemut, şi a gemut dureros. Mareşalul Averescu să fie..?!?
Chiar „Porunca Vremii“ a scris la „informaţii“ că foşti combatanți îi vor face mareşalului Averescu o mare manifestaţie de simpatie, — Combatanţii nu pot uita pe „tăticul lor“, — tăticul care i-a dus la victorie şi le-a fost supremă îmbărbătare.
Iată că „luptătorii“ din marele război știu bine că nimeni şi nimic nu mai poate trece peste piepturile lor argintate cu atâtea trofee, aşa cum a trecut apa rece aruncată de furtunurile unui guvern Vaida...
Spiritele acelor eroi azi ne conduc, — să bage bine oricine în cap lucrul ăsta, n'ar voi să mai simtă sub greutatea de plumb a pământului, cisma prusiană... Dar nici n'ar dori să fim cot la cot cu trădătorii dela Mărăşeşti, cu bolşevicii atei şi distrugători. Noi nu putem uita jertfa Franţei pentru pământul şi sufletul nostru. Nouă ne trebuie luminarea minţii să vedem drumul cel drept, adevăratul drum care să ne ducă la cimentarea sufletului acestui popor, prea oropsit de veacuri. Am scăpat de atâtea lifte, cari ne-au supt vlaga și sângele, şi nu vom fi atât de zmintiţi să ne dăm gata prinşi în mâinile altora.
Pentru „românism“, pentru conducerea acestui popor bun şi blând, se cere multă omenie, mai aplecată „urechea“ la suferinţeie şi strigătele lui.
În „Cruciada Românismului“, gruparea asta însuflețită de-o mână de tineri, care ştie Dumnezeu cum trăiesc, fără cămăşi, fără pistoale, fără semne cabalistice, gruparea aceasta nu luptă decât pentru o viaţă mai bună a românului prin valorificarea elementelor intelectuale şi muncitoreşti, prin înfrățire spirituală, având pe Christ, suprema jertfă, în inimile lor.
Cruciada Românismului - Anul II, nr 90 din 13 septembrie 1936
Dacă doriți să distribuiți: