La 1 Februarie a. c. (1936, n.n.) „Popolo D'Italia“ a lansat un apel către tot tineretul din Europa, îndemnîndu-l la o solidaritate „împotriva incendiatorilor, împotriva speculanţilor petrolului, ÎMPOTRIVA IMPERIALIŞTILOR NICIODATA SĂTUI (!), împotriva bolşevicilor turburători.
Socotindu-mă şi eu unul din cei ce vor forma „avangardele batalioanelor din primele clipe ale conflictului“ şi fiindcă unui apel i se datorește un răspuns, chiar dacă nu reprezintă unanima părere a tuturor tinerilor români, voi însemna în aceste rânduri părerea tineretului cruciat. Dacă va fi și punctul de vedere general, cu atât mai bine.
Deoarece în cuprinsul apelului se discută conflictul italo-Abisinian (Abisinia este Etiopia de azi, n.n.), îl vom analiza.
Ca nişte simpli spectatori care n'au revendicat niciodată colonii, care n'au avut decât de dezrobit pe frați de-ai noştri de sub jug străin şi nu ne-am gândit niciodată să robim pe alţii, noi totuş am dat dela început dreptate Italiei.
Independentă, Abisinia nu era şi nu putea să fie. Așezată într'un punct geografic important şi strategic pentru drumul Indiilor, rupând în acelaş timp în două stăpânirile coloniale ale Italiei, era de mult mărul discordiei dintre cele două ţări rivale în Mediterana: Italia şi Anglia.
În clipa când s'a pus problema conflictului Abisinian, am recunoscut cu toţii Italiei o necesitate de expansiune pentru populaţia sa prea densă. Am recunoscut-o şi o recunoaștem pe Italia ca o stăpână colonială mai civilizatoare decât Anglia, care nu caută în colonii decât imbogăţirea metropolei. Pe de altă parte, vedeam în Italia o soră latină în luptă pentru supremație cu o ţară nelatină. Era normal să fim şi să rămânem pe acest punct de vedere alături de Roma.
Dar dacă am admirat o Italie unitară, dând Patriei în războiu aurul inelelor de nuntă şi viața batalioanelor de tineri fasciști în ritm de „Giovinezza“, nu putem admite să se creadă că ceace în Italia s'a putut entuziasma se va putea şi în restul Europei.
Și aceasta din moment ce am văzut aceiaşi perfidă politică diplomatică a celor două rivale Anglia și Italia.
Anglia apela la lumea întreagă să pornească războiu contra Italiei pentru a apăra independența Negusului, neadmițând
în schimb nici-o discuţie asupra independenţei Egiptului.
Italia, pe de altă parte, reproşează Angliei că nu dă indepenţă Egiptului, dar în acelaş timp cucerește Abisinia, punând-o sub dependenţa ei.
Având în vedere aceste atitudini, noi care avem o altă patrie de apărat și alte nevoi de rezolvat, nu vedem întru încât ne-am amesteca în acest conflict.
Şi Anglia și Italia sunt mânate amândouă de interese coloniale.
Amândouă mint când fac apel la umanitate, la justiţie, la dreptul de viață, la civilizaţie, la pace. Mint cu nerușinare.
Dacă mărul discordiei dintre Anglia şi Italia ar fi fost România sau oricare altă țară din Europa, s'ar fi procedat la fel, lansîndu-se atunci apeluri de solidaritate către abisinieni.
Acest joc poate să nu fie înţeles de copii, iar imperialismul Britanic sau cămașa fascistă poate aprinde numai imaginaţia unor adolescenţi încă necopţi.
Dar atât.
Apelul ne îndeamnă la pace. Da! Vrem pace, dar pentru noi. Pentru România.
Nu pentru a face jocul altora.
Eu cel puţin am cetit printre rândurile apelului că tineretul e chemat şi la un războiu ca aliat Italiei, care „se va apăra cu dinţii şi cu ghiarele ŞI DE MULTĂ VREME e pregătită pentru a înfrunta împrejurările”.
E bine să afle Italia şi oricare altă țară din lume, că tineretul român nu va pune mâna pe arme pentru apărarea intereselor altor puteri.
Tineretul ronân a înțeles, la această răscruce de veac, că puterea exterioară a unui stat stă în egoismul său.
Apelurile platonice şi sentimentale nu țin de cald ţăranului, muncitorului și intelectualului român.
Politica externă se bazează pe compensaţii şi pe salvgardarea intereselor fiecărui stat în parte. Italia revizionistă de acum câțiva ani să nu uite că ne-a învățat de atunci să știm cum să citim apelul de acum.
In ce privește frontul contra bolșevismului şi contra celor ce încearcă să incendieze Europa, l-am şi făcut, dar pentru apărarea noastră, nu a Italiei.
Dece am fi mincinoşi, dece am fi slugarnici, ca să spunem că deaceia suntem anti-comuniști fiindcă ne-a învăţat Ducele Mussolini!
Nu ne împiedică nimic să admirăm genialitatea acestui om care poate în istoria poporului său va rămâne ca un al doilea Cezar, dar îi respingem sugestiile în ceeace ne privește.
E atâta minciună sub toate aceste apeluri sonore.
Comuniştii au strigat : „Muncitori din toată lumea, uniți-vă“ pentru a ridica pe umeri terorişti dictatori şi a incendia lumea din dragoste... pentru oameni.
Acum Italia asvârle lozinca „studenţii din toată Europa, uniţi-vă“ pentru a se apăra pe sine.
Cum nu credem în lozinca bolşevică, nu credem nici în cea fascistă.
Unirea aceasta trebuia cimentată înainte de pericol.
Unirea aceasta trebuie cimentată mult înainte de nevoie. În timp ce noi n'aveam raporturi cu Rusia, fasciștii făceau comerț cu ei şi aprobau ifosele revizioniste ale Ungariei.
Italia, pe vremea aceia, făcea serenade Budapestei ca şi greerele din poveste.
Azi e iarnă, să cânte dacă mai poate.
Am fost şi suntem contra sancțiunilor, deoarece le socotim provocatoare de războiu şi dăunătoare intereselor noastre comerciale.
Am fost şi suntem pentru pace, deoarece nu avem nimic de cucerit, ci numai de consolidat.
Dar, dacă vr'odată cineva ar îndrăzni să ne atace fruntariile României reîntregită cu atâtea sacrificii, vom găsi şi noi ghiare să ne apărăm şi dinți ca să mușcăm. O spunem ca s'audă prietena cea mare a Italiei, Ungaria revizionislă.
Apelul Italiei poate deci conta pe spiritul de pace al tineretului român.
Poate conta pe simțul său refractar comunismului. Poate conta pe o neîmpărtăşire a aplicării sancţiunilor.
Aceste trei puncte sunt sentimente și atitudini sincere ale tineretului român care corespund din fericire apelului interesat al Italiei.
Dar fiindcă e vorba de sentiment, de dragoste pentru tinerii care n'ar mai vedea lumina soarelui, fiindcă e vorba de umanitate, de oprirea declanşărui unui măcel care ar distruge Europa şi fiindcă e vorba de sentimente nobile, de porniri lăuntrice al unei iubiri calde pentru tineret, dece se cer studenților din Europa, care n'au putere politică, sprijinul?
Vrea Benito Musolini să credem în apel? Vrea să trecem peste interese şi să ne unim într'un bloc spiritual şi solidar al păcei albe mondiale?
SA OPREASCĂ RĂZBOIUL. Cât au cucerit cred că-i ajunge pentru surplusul de populație.
Pentru apărarea păcei europene, pentru care face anel la alţii, să înceteza războiul.
Atunci îl vom crede. Până atunci nu. Îl admir, dar nu-l urmez.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 61 de joi, 13 februarie 1936
Dacă doriți să distribuiți: