După faimoasele sfaturi economice şi reţete occidentale menite să ridice starea materială şi morală a României, căpitanul în rezervă, fost financiar megaloman, Aristide Blank, ajuns falit, dar personal încă bogat după ce a făcut mii de victime printre micii deponenţi, încearcă iarăşi să provoace să se vorbească de d-sa.

În anumite cercuri bucureştene interesate în situația economică a României, aviatorul Aristide Blank încearcă să facă pe profetul.

La o serbare recentă a aviatorilor, găsim prezent şi pe căpitanul în rezervă aviator decorat cu Virtutea aeronautică Aristide Blank îmbrăcat în uniforma în care a combătut în timpul războiului în mod viteaz pe frontul Finlandei și al Parisului. Pe planul afacerilor actuale  aristidiste se află distribuția sării. Dacă în această ţară, un bancher falit a fost capabil să contracteze cu Statul Român sub masca societăţii „DISCOM" un contract de distribuţia produselor C.A.M-ului cu dever anual de circa 6 miliarde lei, dece rentierul milionar în valută forte Aristide Blank nu ar reuşi şi'n această bagatelă, adică concesionarea distribuției sărei societăței blanckiste "DISCOM“.

Până când oare Blancii vor continua să calce victorioşi în această țară umplându-şi buzunarele de pe urma milioanelor de contribuabili români, ajunşi astăzi aproape în costumul lui Adam.

Ar fi bine, domnule căpitan în rezervă aviator decorat Aristide Blank, să nu uitaţi că pomii nu cresc niciodată până la cer, adică opinia publică sănătoasă din România, indolentă cum este, poate însă se va deştepta şi ea într'o zi şi se va ocupa mai de aproape de operaţiile dvs. multiple şi inadmisibile, în flagrantă contrazicere cu rețetele dvs occidentale în materie de moralitate.

SERGIU LECCA

Cruciada Românismului - Anul I, nr 28 de joi, 20 iunie 1935


Dacă doriți să distribuiți:
Telegram
WhatsApp

Înapoi la index | Disclaimer / Notă editorială