Pare atât de paradoxal apropierea acestor două cuvinie ce compun titlul acestui articol și totuş e atât de adevărat, atât de just.
Avem o mare parte dintre slujitorii altarului preoţi anti-creştini.
Anti creștini sânt cei ce sânt preoți numai cu numele si cu rasa depe ei, preoți numai prin formă si înfățisare, lipsiti total de harul divin.
Decăderii preoților se datorește şi decăderea morală a neamului.
Ei sânt marii vinovaţi, ei sânt vânzătorii de sufleie, ei sânt păstorii cei risipitori.
Au la îndemână bisericile unde se adună 80 la sută din norodul acestui neam în fiecare Duminică și sărbătoare.
Au la dispoziție amvonul de unde predica ar putea sbura caldă si biciuitoare, biciu de foc și de îndreptare, curs de morală, cuvânt revolutionar al spiritului, îndreptar de cinste si de caracter, suport si întărire de viață.
Altarul e pentru fiecare preot sâmburele de lumină al unei vieți descoperită numai lui de harul preoţiei si pe care l-ar putea transforma în isvor de viață vie pentru turma credincioșilor.
Iar viața lor să fie un exemplu de curățenie si spiritualitate. Departe de luptele meschine omenești să rămână arbitri bunătății si ai luminii sufletești, să rămână sfinții exemplului si ai faptelor mărețe.
Ce sânt în realitate?
Agenţi electorali ai diferitelor partide. Biserica a devenit club unde preotul între un "Doamne milueşte“ si un „Amin“ suflă țăranului pe lângă care trece cădelnițând, ora întrunirii sau pe cine să voteze.
Preoții merg azi cu placarde1e electorale la întruniri, varsă torente de ură contra adversarilor spurcându-şi gura cu înjurături triviale si răgușindu-și glasul în sbierete de fiară care nu mai au nimic comun cu chemarea Evangheliei.
Dar nu mai departe voiu povesti ceeace mi s'a intâmplat când am vrut să depun Crucea la mormântul Eroului Necunoscut. Printre alte intervenții am făcut una si la Patriarhul României. I-am expus cazul și mi-a dat toată dreptatea, ba mai mult recunoștea că oculta masonică caută să împiedice depunerea crucei la erou. Văzând cât de clar vede lucrurile si le cunoaște, i-am propus, într'un moment de inălțare sufletească, să ia crucea, s'o pună ne umeri și să meargă în fruntea credinciosilor s'o depună. Ar fi rămas cel mai mare Patriarh al timpurilor. Am crezut o clipă minunea. Priveam cu emoție fața acelui ce-l credeam un adevărat păstor care se sacrifică pentru turma sa.
Dar elanul mi-a fost de scurtă durată.
Patriarhul îmi spuse că Armand Călinescu, pe vremea aceea subsecretar la Interne, nu era mai breaz ca Titeanu — I-A INTERZIS să ia parte la procesiune și că va trage cu mitraliera in el. ȘI PATRIARHULUI I-A FOST TEAMĂ. Oare să fi uitat Înalt Sfinția Sa că Mântuitorul a spus că numai cât un grăunte de muștar să ai credință și vei muta si munții din loc?
Dar pe lângă teama fizică, Patriarhul mai avea si una materială. După declarațiile ce le-a făcut întru început favorabile depunerii crucei, guvernul i-a pus în vedere că dacă se mai amestecă scoate preoțimea din buget ŞI PATRIARUL A PLECAT CAPUL.
Ce mai putem cere atunci de la restul preoților când au un atare exemplu?
Şi oare acesti oameni care au primit harul preoţiei nu înțeleg ei chemarea lor nici acum când sute de mii de oameni aleargă pioși spre Maglavit? Nu văd ei puterea de credință a acestui popor? Nu înțeleg ei exemplul minunei sfinte? Nu pricep ei dece un cioban simoplu adună în jurul lui sute de mii de oameni?
Episcopul Vartolomeu, înainte de a vedea puhoiul de lume — cel mai electoral argument a declarat că Petre Lupu e nebun, iar azi acelas Episcop patronează mânăstirea nebunului! Nu găsiți că e desgustător?
Sânt unii strâmţii la minte care contiună credința cu aceşti popi nedemni. Nu. Credința e acea stare sublimă de atracție divină, de înobilare a sufletului și de ridicare a spiritului către înălțimi curate, independență de mocirla în care se rostogolesc de voe slujitorii ei vremelnici, aleşi de oameni, nu de Dumnezeu.
Iată preoții de unde ar trebui să ia exemplu, dela simbolul Petrache Lupu, dar care predică adevărata credinţă.
Cruciada Românismului îsi face un punct de glorie din a nu înregimenta preoțimea în lupta ei politică. Noi voim să scoatem preoțimea din politică. Ea trebue să rămână la altare, la binecuvântare, la leturghia Domnului, la iubire si pace. Noi nu putem împărți preotii în două tabere: în Cruciaţi și necruciați. Preoții sânt ai Bisericei și vor da tuturora, oricare ar fi ei, binecuvântarea Domnului, dacă vor lupta în linia mare a Bisericei Creștine. De aceia, pe preoţi — pe cei adevărați îi vom socoti duhovnicii noștri spirituali, dar niciodată nu-i vom înrola în frământările noastre politice. Vrem să dăm exemplul depe acum. Și să nu se supere preoții pe noi. Nu din dispreț nu-i vom primi la lupta politică, ci din respect pentru ei și Evnghelia care ne opreste de a amesteca cele sfinte cu cele lumești.
Cruciada va lua apărarea preoților, va căuta să fie amvon depe care ei să-și predice adevărul mulțimilor infometate de lumină, dar nu-i va subjuga directivelor ei politice.
Cruciada va fi adeseori violentă, preoțimea nu ar putea fi. Cruciada va putea predica războiul, preoțimea n'ar putea. Cruciada va lupta contra dușmanilor ei, Preotimea va trebui să-i ierte. Şi asa mai departe. Iată dece Cruciada nu vrea să aservească pe apostolii credinței unei mișcări omenesti.
Între Preoțime și Cruciadă vor fi o veşnică legătură prin credință, prin biserică si practicile ei si prin biserica vie pe care o va purta în suflet fiecare Cruciat.
Acest gest al Cruciadei de a feri Biserica de amestecul politic poate că va fi înțeles de alții și se va reda Bisericii vechiul ei prestigiu şi adevărata menire.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 39 de joi, 5 septembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: