Nimic nu stă mai urât unui cărturar, — sortit să prefacă după indreptarul slovei, sufletul tinerilor, — decât politicianismul. Mai precis: decât înregimentarea la carul cu noroi şi putreziciune al aşa zisei politice actuale. De pariid sau de fracțiune, de extremă dreaptă sau stângă, „politica” de azi este o abilă escrocherie pentru căpătuirea organizatorilor în paguba celor mulţi și permanent exploataţi.
Dacă unui intelectual, speculator dialectic al doctrinelor şi ideilor, înhămarea la carul unei mișcări este motivabilă; dacă unui scriitor, colaborarea şi salahorirea pe ogorul social este imperioasa, profesorului nu-i este permis nimic altceva în afară de preocuparea şcolară.
Pentrucă dascălul, înainte de-a fi un intelectual, este un educator. Pentru cei cari sunt sortiți să instruiască şi să creeze pe viitorii cetățeni, cultura nu este decât o disciplină de organizare şi reliefare a atitudinilor cu care s'au născut. Când un intelectual devine dascăl, el își pierde din libertatea sa individuală şi se subordonează unor principii de vecinică neutralitate. Preotul și profesorul sunt singurele celule din alcătuirea unui stat care se desvoltă într'o completă independenţă de contigențele sociale contemporane. Aceștia interpretează viața sub unghiul eternităţii, luptând din răsputeri ca popoarele lor să nu fie năpădite de buruienile altor tărâmuri.
Profesorul este un educator naţional. Știința sa trebue s'o utilizeze numai pentru desțelenirea conștiinței şi minţii viitorilor cetățeni, căutând să desvolte în fiecare originalitatea, dorul după o viață pură de orice compromis, iubire de oameni şi strădanie cărturărească.
În clipa când profesorul se abate din drumul său intransigent oricăror îmiberi lăuntrice — submediocre nivelului chemării sale — şi aderă la politicianism, încercând de-acum încolo să otrăvească sufletul și mintea concetățenilor prin explicarea ştiinţifică a neghiobiilor politice, — din clipa aceea acel dascăl este un trădător față de colectivitate, dela ale cărei obligaţii s'a sustras, față de sine însuș, înjosindu-şi chemarea şi faţă de ştiinţă, pe care o trivializează şi-o căsneşte, silind-o explicatoare a anor josnicii omeneşti.
Asemenea profesori trebue puși la zid și stârpiți până la unul. Pentrucă neamul acesta, dacă este atât de incult şi superstițios, este numai din cauză că preotul și profesorul şi-au uitat misiunea lor apostolică, trădând o istorie pentru beneficii materiale imediate.
*
Cum orice teoretizare, oricât de bine ar fi argumentată, îşi capătă trăinicie sub imboldul exemplului, voi da unul. E al d-lui Al. Isăceanu, profesor de filosofie în Moldava şi militant în organizația d-lui Codreanu.
Domnul Isăceanu, fără nici un pic de conştiinciozitate cu idealurile cărturărești şi educatoare pentru care i s'a dat postui de profesor, s'a apucat, ca orice mintos din ţara asta, să facă „politică” şi morală.
"Politica" o face slujindu-l pe d. Codreanu, iar morală — nouă printr'o scrisoare în care numeşte Cruciada o crimă morală. pentru că luptă împotriva... “d-lui Codreanu, (Eroare! Cruciada nu luptă cu oameni ci cu idei şi felul cum acestea sunt înjosite de către oameni).
Dar iaţă scrisoarea profesorului în filosofie Al. Isăceanu:
".. Corneiiu Codreanu are justificarea morală a "crimelor" sale pe când d-ta (n. r. Mihail Stelescu) ai săvârșit o crimă morală. Justificarea morală purcede din transcendentul creştin şi imanentul istoric. Omul transfigurat de această dublă putere a transcendentului divin şi imanentului istoric se numește erou. În lumina acestei duble puteri a justificării morale — crimele lui Corneliu Codreanu sunt „materializări” ale eroicului Transpersonal, materializările eroice sunt şi sublime. Iată de unde purcede „puterea” lui C. Codreanu. Iată geneza „mitului legionar”.
Strigând criminal lui C. Codreanu, d-ta săvârşeşti o crimă morală, care te scoboară în josul treptei omeneşti, în aceeaş măsură în care pe C. Codreanu îl înalță în sublimul moral „crimele” sale. Transfigurat de eroic, C. Codreanu este întruparea transpersonalului, singurul generator de mit, de fanatism şi putere”.
Documentul de mai sus este o probă că intelectualul, atunci când aderă la o politică militantă, se prosteşte sau începe pur şi simplu să bată câmpii: transcendent divin, materialismul eroic, imanentul istoric şi câte alte năsbâtii rămase papagalicește de prin experiența cărţii.
Acţiunea d-lui Codreanu, care e pur politicianistă şi nu-şi bazează fundamentele pe niciun principiu creştin sau istoric, nu poate fi explicată științific prin roadele ce le dă. Pentru că, într'o grupare unde spiritualul este subordonat "crimei" decretată "imanentă" și „transcendentă” din "eroismul" d-lui Codreanu, orice discuție e de prisos.
Crima, oricum am obloji-o cu paleative doctorale, rămâne un act violent, profund anticreştin și retrograd. Când această crimă urmăreşie „materializarea” (adică ghiftuirea) asasinului, ea nu mai este o floare a eroismului ci pur şi simplu a desmățului.
Domnul Isăceanu, tocmai pentru că e profesor, ar fi trebuit să-şi aducă aminte că „liberatorii omenirii au fost şi ei tot oameni, cu multe şi felurite păcate. Dar din sufletul lor nu s'a șters niciodată entuziasmul și fapta pentru ideal si sublim”, (cf. V. Pârvan).
Ceeace nu e cazul d-lui Codreanu a cărui spiritualitate este meschină tocmai dinaintea filosofiei. Grav din toate astea, nu e titulatura de "criminal eroic" pe care un subaltern o revendică pentru şeful său, — ci educația vicioasă pe care acest pseudoprofesor a face elevilor lui.
Inchipuiți-că şi d-stră, la o școală din Moldova, pe un profesor de filosofie îngăimând „imanenţe” şi “transcendențe” că proclamă crima, drept un eroism şi-l dă exemplu generațiilor tinere pe d. Codreanu, călare pe-un cal alb, cu inscripția: „materializare a crimelor eroice”.
Atragem atenţia Asociaţiei profesorilor secundari asupra acestor rușini care apasă pe fruntea dascălilor din întreaga țară. Şi aşteptăm sancţiunile...
ALEXANDRU TALEX
Cruciada Românismului - Anul II, nr 52 de vineri, 6 decembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: