Un fenomen interesant de reținut se petrece la intervale destul de scurte dela un timp încoace. Nu e zi dela Dumnezeu să nu apară câte un nou „naţionalist“. Un fapt îmbucurător, or spune unii.

Desigur, convertirea a unui număr cât mai mare de oameni la realităţile românești, nu poate fi decît o bucurie pentru oricare bun român. Dar nu asupra marei masse de cetățeni vreau eu să atrag atenţia, ci asupra ilustrelor personalitaţi ce, cu surle și trompete, și-au făcut de curând intrarea în arena „naționalistă“ si cotinună mereu să curgă noui recruţi.

Îi voiu spune însă pe nume, deoarece e bine să ne privim în ochi si să ne cântărim valorile.

Primul care a intrat în lumea naționalistă a fost un ieșit din lumea partidului democrat național țărănesc, pe nume Vaida Voevod. Și cum a venit, a şi început să facă morală la alţii, să ia de urechi pe Cuza, să încerce să canalizeze pe foştii gardişti şi să înveţe pe naţionaliști cum se face naționalismul.

Oricâte greșeli or fi având „naţionaliștii“ noștri, oricâte greşeli or fi făcând, dar cel puțin marea massă a tineretului e sinceră, generoasă şi nu poatle primi OFENSA de a i se da lecţii de către un Vaida Voevod. VIZITATOR AL HRUBELOR MASONICE, ASASIN AL MUNCITORILOR DELA LUPENI SI GRIVIȚA, CEL CARE A INSULTAT ȘI BATUT INVALIZII, CEL CARE A OPRIT ÎN 1933 DEPUNEREA UNEI CRUCI LA MORMANTUL EROULUI NECUNOSCUT, CEL CARE A UCIS IN BATAI „TINERETUL CONSTRUCTIV“ (PE CARE IL ADMIRA AZI) LA VISANI, IN JUD. RÂMNICU-SĂRAT, etc.

Au trebuit zeci de ani de suferinţe, de închisori, de morţi si de sânge ca d. Vaida Voevod, după ce a fost călău, să devină propovăduitor al celor pe care i-a sancționat?

S'o fi convertit d. Vaida? Bravo lui. Dar să nu aibă pretenţia insolită de a conduce un tineret care l-a învățat si l-a luminat ca să se convertească.

D. Vaida să-și puie cenușe pe cap şi să se încoloneze în ultimul rând. La comandă au drept tinerii care s'au sacrificat în timp ce d-sa huzurea prin toate consiliile de administraţie si prin toate lojile masonice.

Ar fi foarte comod si pentru mine ca acum să mă apuc de o politică rentabilă si când o să-mi fac suma să mă convertesc la vreme și să viu peste munca altora și să am neobrăzarea de a da lecţii celor ce au suferit, în timp ce eu am huzurit.

Eu nu pot răbda nerușinarea acestor domni, cât de bătrâni ar fi ei, ca să se ridice cu drepturi de conducători de ţară peste inchisorile mele (ordonate de ei), peste suferinţele mele și peste calvarul tinereţei mele. Buna cuviinţă cere ca să nu speculezi munca altora. Din fericire nici nu-mi pasă de aerele de dictatori ale acestor noui „convertiți“.

Profitul miroase prea de departe ca să nu-l înțeleagă acest popor destul de înțelept.

Al doilea caz este al d-lui Octavian Goga care, după ce ca ministru de interne, a strâns adeseori cu uşa pe „naționaliști“, după ce o viaţă întreagă s'a pupat cu toți „jidanii“, a încasat jetoane din diverse consilii, a navigat pe la Averescani, etc, etc., deodată devine un feroce „naţionalist“, reuseşte să-l convingă pe A. C. Cuza si iată-l pretendent la conducerea  României Noui.

Odată cu aceşti corifei cameleoni, a apărut pe firmament și d. Istrate Micescu.

Liberal până'n unghii, putred de bogat, reuşește să se aleagă Decan al Baroului de Ilfov graţie „naţionalismului“. Vine apoi în Cameră si declara că este și rămâne liberal, iar acum, de curând, d. Micescu declară că pleacă din partidul liberal pentru "a eși în arena mare a politicei româneşti“.

Vrea d-sa nici mai mult, nici mai puţin decât să-şi încerce norocul în a deveni el şeful unic al „naționaliștilor împărțiți“.

Socoteala e minunată. Vaida Voevod n'a reuşit deoarece şi-a făcut partid, dar el, Istrate Micescu, are pe toţi advocatii din diferite grupări. care îi pot netezi terenul spre o unire sub sceptrul Domniei sale. Lupta e mare pentru unirea forțelor naționaliste căci se spune că numai unui partid unic i se va da puterea. Si ce nu face omul pentru un pic de putere.

Dar ce mă scârbeste mai mult și mă 'ndeamnă să pun mâna pe condeiu pentru a demasca pe profitorii de ultimă oră, este concepția de turmă a acelui tineret ce își acceptă stăpâni dintre acei care până eri l-au schingiuit, l-au combătut și n'au avut nici o aderență spirituală cu el.

Mai sunt și anumiţi directori de ziare care speră şi răvnesc la postul de dictator naţionalist. Dar să trecem mai departe, mai afund.

Există în tenebrele culiselor naționaliste un alt domn dispus să se sacrifice la conducerea forțelor naţionaliste.

Pentru un moment tace. Ceeace nu-l oprește să spună unora si altora că peste 3 ani va fi la putere. Acel domn e d. Nae Ionescu (nume predestinat de a fi purtat de un dictator).

Pentru moment trage sforile fostei Gărzi de Fier. Ține conciliabule cu foștii ministeriabili liberali și pregăteşte spiritualitatea divinității dictatoriale de mâine.

Dacă lucrurile acestea n'ar fi adevărate, ar putea forma obiectul unei minunate opere groteşti, dar fiind reale denotă o tristă mentalitate si bătaie de joc ce se face pe spinarea acestui nenorocit popor.

Recapitulâud puţin pe amatorii de fuehreri si duci găsim: Zilinschi, Goga, Vaida, Micescu, Nae Ionescu, Zizi Cantacuzino şi alţii mai mărunței.

Ce le le pasă acestora, unii venetici, alţii transfugi şi alții arivişti, de durerile acestui neam, de posibilități practice de ridicare a lui. Marea lor bătălie se dă în jurul scaunului de șef. Cine va câştiga partida? Fiecare în sinea lui se crede învingătorul. Iar tinerii si bătrânii lor partizani se omoară în epuizarea tuturor culorilor de cămăşi, care mai de care mai bălțată în speranţa că vor reuşi să bată mai bine la ochiul „neamului“.

Ce mai incolo, încoace, o licitaţie de dictatori care mai de care mai puri si mai înfipţi.

Ca mâine îl văd și pe d. Vasia Inculeţ devenind naţionalist și făcându-mi morală despre ce este aia românismul.

O să mă ierte „naționalistul“ Argetoianu, care abia așteaptă să se sacrifice în vr'o combinație de dreapta, că nu l-am pomenit mai sus. Dar recunosc că d-sa e mai modest, nu aspiră chiar la postul de fuhrer. S'ar mulțumi și într'un rol similar celui al Contelui Ciano sau chiar al d-rlui Costinescu. D. Argetoianu e mai putin boem, calcă mai pe pământ, deşi a fost mare aviator politic.

Iată dece, fără a fi „comunist“, fără a fi „vândut jidanilor“, iubindu-mi ţara si luptând pentru ridicarea ei, cu multe galoane de suferinţă la activ, resping cu oroare acest „naţionalism“ de licitație ce se desfăsoară în faţa ochilor mei.

Nu încerc să fac morală nimănui, nu mă supără personal cu nimic această intrecere pentru putere, dar am sadismul adevărului.

Dacă insistă, îi invit pe acești matadori ai naţionalismului de licitaţie să 'ncingă horă ca fraţii, să-si dea mâna, să-şi aleagă cu bună învoială un prim ministu şi să mă spânzure ca trădător.

Dar dacă n'o fac, românii să deschidă ochii, să vadă cu cine au de'a face şi să înceteze această mascaradă de bâlciu naţionalist.

Această țară n'are nevoie de șefi înfumuraţi, ci de energii creatoare, modeste, de o forţă socială capabilă să dea neamului o infuzie nouă de viață, o doctrină bazată pe românism, un program de realităţi (nu de supra licitaţie) si cu mai mare grijă pentru realizări decât pentru sefii.

Această licitaţie pentru șefi slăbește unitatea românismului şi îl expune unei cuceriri organizate a dusmanilor lui.

Singura nădejde e că românul e șugubăţ din fire şi îi place tare mult spectacolele de moși, aplaudă, dar trece mai departe.

Mihail Stelescu

Acest articol este unul din ultimele scrise de regretatul Mihail Stelescu. El a fost publicat în ultimul număr al „Cruciadei Românismului“ apărut înainte de năprasnică prăbuşire a directorului nostru. După cum se ştie, acest număr a fost confiscat neajungând sub privirile cititorilor. Ne facem o datorie în a-l republica acum, târziu şi trist...

Cruciada Românismului - Anul II, nr 92 din 1 noiembrie 1936


Dacă doriți să distribuiți:
Telegram
WhatsApp

Înapoi la index | Disclaimer / Notă editorială