Soră, umilită soră,
Ce stai noaptea'n colţ de stradă
In bătaia vântului
Şi-a necunoscutului;
Ce necazuri, ce nevoi,
Ce nevoi şi ce păcate
Mi te mână pasăre de noapte
Și pe vifor şi pe ploi?
Soră, amărită soră,
Dușmană cu ziua, prietenă cu noaptea;
Tu nu vezi cum moartea
Iţi rânjeşte'n faţă sub stratul de fard?
Ce aştepţi, ce mai aştepţi
Sprijinită trudnic de zid sau de gard?...
Tu n'ai casă?
Nu ai masă?
Nu ai mamă să te plângă?
N'ai copil să te iubească?
Nici o mână omenească
De pe stradă să te strângă?...
— N'am copil şi nu am casă.
Şi de n'am cui şi ce-i pasă?
Iar de mamă nici nu ştiu.
E aşa de mult de-atuncea!...
Am găsit într'un târziu
Mâini în braţe să mă strângă
Și atât!
De-atunci, mereu
Indur friguri, îndur ploi
Fără griji, fără nevoi,
Nu mai am dorinţă
Nu mai am credință
Şi nici Dumnezeu!
Iar dac'aducerile-aminte
Incearcă iar să-şi facă loc
Cu bici de foc
Ca mai 'nainte,
Nu vreau să sufăr, nu mai vreau...
Mă duc în cârciumă şi beau...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 14 de joi, 7 martie 1935
Dacă doriți să distribuiți: