Starea de spirit în care se găsește întreaga omenire nu poate decât să ne pună pe gânduri. Trăim într'un cotinuu provizorat. Nici o putere fizică și la fel, nici o putere spirituală nu ne poate garanta că vom mai exista mâine.
Astăzi, mai mult ca oricând, putem spune că trăim sub domnia pumnului. Mai mult, trăim sub teroarea pumnului. Sub teroarea acelui pumn pe care-l poți primi de oriunde, oricând și oricum, mai ales atunci când nu te aștepți. Pentruc o altă caracteristică tristă a timpului nostru este fuga din fața răspunderii. Toți sunt viteji, toți sunt revoluționari până în pragul răspunderii. De aici înainte iau focul cu mâna altuia sau devin oameni cumsecade, atunci când nu se vor conducători.
Nu trebuie să ignorăm insă, faptul că astăzi oricare cetățean inofensiv poate fi socotit un dușman — și in consecință atacat — dacă nu se înregimentează sub anumite flamuri, sau nu e fanatic anumitor gesturi sau semne.
Deviza cea mai mărginită care a fost enunțată vreodată: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră."
Și cu toate acestea, această deviză este cea mai la modă astăzi. Cu toate că cel mai simplu raționament te împiedică să crezi că toți oamenii trebue sa vadă la fel. Și apoi, de când un om sau o mană de oameni au dreptul să terorizeze, întrebuințând sisteme care ar face rușine chiar unui ev mediu, pe ceilalți cetățeni pentru a-i „convinge" în crezul lor? Fără să mai menționăm că acolo unde nu mai există opoziție, nu poate exista evoluție.
Ar trebui ca fiecare individ, indiferent de crezul lui, să știe să-și respecte adversarul. Cu atât mai mult astăzi, când politicul afirmă oarecari preocupări spirituale, fără să mai pomenim de ideia de umanism pe care majoritatea oamenilor actuali o agită. Or, "argumentele" pe cari ei le întrebuințează, numai umane nu sunt. Și apoi, niciodată nu a fost luat in considerație — chiar dacă pentru moment părea, că este — omul care a avut drept argumente convingătoare insulta și ciomagul.
Martori oculari ai celor ce se întâmplă astăzi, atât la noi, cât și aiurea, facem acum incrustăriie noastre pe răbojul timpului pentru a servi de exemplu viitorimii. Putem afirma fără prea multe riscuri că sistemele de „convingere" cari se practică astăzi duc la dezastru.
*
Datorită psihozei actuale omenirea nu poate decât pierde. De altfel, lucru foarte curios, exemplul Rusiei nu a folosit deloc. Toată lumea a uitat războiul civil din Rusia lui 1917 care nu a dus decât la o exactă răsturnare a păturilor sociale, fără ca să aducă și o reformă. Faptul că proletariatul a ajuns la conducere nu înseamnă și că s'a descătușat. Dimpotrivă, acelaș proletariat provoslavnic a continuat să fie speculat de câțiva inși ridicați tot din mijlocul lor. Viața s'a continuat la fel de mizerabilă și mai aspră. Ba mai mult, omul era nesocotit, viața lui nu conta pentru colectivitate deși conducătorii afișau un umanism accentuat.
Se știe că in timpul când spiritele sânt agitate, operele de creație sunt inexistente. Mai ales atunci când agitația este generală.
Trăind in cotidian și cu sufletul în panica, creiatorul nu va avea răgazul necesar creiației. Afară de aceasta, va fi și el cuprins de neastâmpărul general ne mai putându-și organiza gândurile. De aceea, epocile de mare agitație nu sunt apte creațiilor. Pentrucă, orice s‘ar spune, creiatorul trăiește în mijlocul oamenilor dintre cari a apărut. Viața lui este strâns legată, ba, condiționată de mediul ambiant. Dacă nu va avea existența asigurată cel puțin pentru a doua zi, el nu va putea așterne pe hârtie un rând, măcar. Oricât s'ar părea de curios dar hrana condiționează spiritul.
În vremuri de nemulțumiri generale, oamenii nu mai raționează. Devin sclavii unui om sau mai multora, fără să-i intereseze rezultatele. Dacă fiecare individ dintre aceia cari formează massele și-ar pune problema:
— „Și după luptă ce va fi?", precis că n'ar mai exista revoluții. Atât timp însă cât vor exista inconștienți cari să se exalteze la auzul unor vorbe goale dar sonore, vom avea mereu răfueli fără rezultate, dar cu sfârșituri triste. Și timpurile vor fi și mai turburi, fiindcă nimeni nu mai raționează. Sângele tuturora fierbe. Vinele stau să plesnească de abundența lui. Și aceasta nu atât din cauza surplusului vital care ar exista, cât datorită unei psihologii bolnave care revoltă și agită.
In ceeace pripește țara noastră, aceasta psihologie bolnavă nu poate s'o ducă decât pe margine de abis. Noi nu am ajuns la acea maturitate de care a dat do vada Occidentul. Viața noastră spirituală e mult prea redusă iar elementul om, înapoiat. La noi nu poate fi vorba de o concepție revoluționară. Pentru noi revoluția înseamnă bâtă și urlete sălbatice de două zile și apoi liniște.
Marea, noastră lipsă? Pregătirea serioasă și de migală a elementelor care vor trebui să renoveze viața actuală dând României o nouă concepție de viață. Mai largă, mai vie, mai adevărată.
Marea noastră greșală? Graba cu care se încearcă a se înfăptui anumite lucruri fără judecată prealabilă.
Mulțimile astăzi nu mai sunt folositoare, Un singur om puternic, viu și inteligent, poate schimba o întreagă concepție de viață.
Nu mulțimile de inconștienți pot instaura sisteme noui, ci mințile lucide, câteva cari le elaborează.
In timp ce o sută de mii oameni eșiți în stradă nu face nimic, un singur ins dela o masă de scris, poate declanșa o revoluție. Dacă totuși, astăzi, se mai întrebuințează massele de manevră, apoi aceasta e din cauză că trăim într'o epocă de acut politicianism. Și tocmai acesta e simptomul decăderii pe panta căreia am alunecat.
Oamenii vremii noastre suni goi de suflet. Ei nu știu ce înseamnă eroism, pe dată ce-l confundă cu ridicolul. Deși se sbat pentru un mai bine omenesc, nu se dau totuși, la o parte din fața sacrificării omului. Deși luptă pentru o idee, oricare ar fi ea, nu agită nici un fel de ideie. Toți nu urmăresc decât popularitatea pe care și-o capătă prin demagogie. Datorită acestor stări nu mai poți avea încredere în nimeni.
Psihologia omului contimporan este bolnavă. O boală care poate dura mult. Este foarte probabil să dispară numai odată cu individul secolului XX.
Paul Bărbulescu
Cruciada Românismului - Anul II, nr 81, ediție specială de duminică, 19 iulie 1936
Dacă doriți să distribuiți: