Mamă,
Știi tu că afară,
La țară
Au înflorît pomii din nou?...
Că din fiecare
Floare
Minunea glăsuește cu parfumat ecou?...
Că pasarde
— Despre cari noi spunem că trăesc in neștire —
Dau cerului de știre
Despre alba și bogata fericire?...
Că soarele atât de luminos
— Nu ca’n orașul nostru mereu întunecos —
Zâmbește tuturor cu prieteșug
Și florilor... și omului... și vitei dela plug?...
Numai în orașui nostru, mamă.
Pe sub zările de zinc, de sgură și aramă,
Nici-o bucurie nu ’nfloreste, nici nu ne chiamă!
Peste viata noastră trudnic de înverșunată,
Nici-o albă fericire nu s’arată...
Căci pe orișiunde ochii ți-i petreci.
Înfloresc doar ziduri de palate reci...
Străzile stropite sunt cu lacrimi și sudoare,
încât cântecul înainte de-a se naște moare...
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 23 de joi, 16 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: