Şi încă un an mai gol, mai trist,
Cu sufletul crucificat
Pe'ntinsul vieţii ca un Crist!..
Vai! Incă-un an în infinit
Cu dor de bine ne'mplinit,
Cu adevărul negrăit?!...
Spre care ţel nebănuit
Ne duc al anilor şireag?..
S'a stins de mult ce era drag,
S'a murdărit ce era sfânt
Și viaţa toată s'a îmbrăcat
În cel mai sdrenţăros veștmânt,
Încât pământul că-i pământ
Sătul de scârbă şi păcat,
Abia păşeşte'n univers
Mai sângerat, mai ne'nţeles!
Ar trebui iar omul sfânt
Să dee vieţii înţeles
Trecând al crucilor hotar,
Să'nceapă-o nouă viaţă iar
Cu alţi ani noi în calendar.
Aşa... şi anii sunt bătrâni;
Bătrân e eri, bătrân şi mâini,
Și timpul trece gârbovit,
Bolnav, nebun şi 'mbătrânit!...
Vai! Înc'un an pustiu şi trist
Cu sufletul crucificat
Pe 'ntinsul vieţii ca un Crist?!..
CONSTANTIN BĂRCĂROIU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 55 de joi, 2 ianuarie 1936
Dacă doriți să distribuiți: