Un cioban din jurul Sibiului, pe care soarta l-a adus cu oile proprii pe plaiurile odorheiene, m'a căutat într'o bună zi cerându-mi sprijinul. Din vorbă'n vorbă, ajungem la "problema românească" din "Secuime".
„Mi-au spus oamenii din comuna Bodogaia — îmi povestea ciobanul mărgineann — că şi ei au fost români. Am văzut chiar şi bisericile româneşti pe coasta dealului din margine satului, dintre care una-i de tot pustie, cântecul fluerului meu i-a mai dat puțină viață, altfel doar păsările o mai cântă“.
Tot așa s'ar putea spune despre comunele: Vârghiș, Aldea, Crăciunel, Porumbenii-Mari şi Mici, Petecu, Cioc, Satu-Mare, Eliseni, Vlăhița şi desppe alte multe, unde românii s'au secuizat complect, nu însă fără ca ei să nu ştie că „au fost români“.
Istoria şi datele statistice oficiale maghiare ne sunt martore despre existența, în număr considerabil, a elementului românesc în comunele azi „scuiești“ ale județului Odorheiu. Avem deci aci obligaţii istorice: să facem tot posibilul pentru reînvierea acestor români — pierduți(?) pentru neamul nostru. Depinde numai de noi ca această pierdere să nu fie definitivă. Căci, dacă nu vânăm după elemente străine de sentimentul, limba şi sângele romănesc, dacă deci nu vrem să facem renegați, conşienți fiind că cei cari își reneagă originea și limba pentru interese momentane, nu pot fi elemente constructive nici în noua așezare națională, dacă deci nu vânăm românizarea elementului adevărat secuiesc, avem însă dreptul şi datoria sfântă de-a contribui la reromânizarea secuizaţilor, la revenirea la conștiința românească a acelora cari înșiși mărturisesc că „au fost”, ei sau părinții lor, români.
Acest element nu este rar în județul Odorheiu, este cel puțin 50 la sută din numărul total al locuitorilor şi el însuşi dorește revenirea la matcă. Iată deci că am face un gest de imoralitate sau de dușmănie faţă de conaționalii nostri dacă nu am ține seama de constatarea ciobanului din jurul Sibiului și nu am acționa în direcția reromânizării elementului secuizat.
Scoala, biserica şi administrația românească are această obligaţie, de-a alinta pe cei cari nu de mult încă vorbeau româneşte, se numeau români, și chiar azi n'au uitat că au fost şi ei români.
Nu le trebuesc lor privilegii, nu trebuesc să fie, nici chiar pe nedrept, îndreptățiţi față de consătenii lor, adevăraţi secui, ci le trebue hrănită convingerea că, da, ei au fost români, și da, că soarta i-a îndepărtat dela acest neam, o revenire a lor este morală și este demnă. Trebuesc convinşi aceşti oameni că neamul din care fac, după sânge, parte, nu este acela pe care l'au descris dușmanii noștri; că şi acest neam are eroi şi domnitori cari s'au păstrat în istoria universală, că deci nu este nici o rușine să fii român, căci şi noi avem o cultură bogată şi ne avem şi noi contribuția noastră în civilizaţia lumii de azi.
Dacă vom convinge secuizaţii despre acest incontestabil adevăr, dacă deci se vor convinge ei că nu suntem ultimii între neamuri, ba mai mult, că suntem printre cei de frunte, atunci uşor vor reveni şi ei la acest neam din care au făcut parte și la care este o mândrie să aparții.
O reînviere este deci posibilă! Se poate ca „Olah temelo“ din Vlăhuța și „olah udovar“ din Luteţa ca şi bisericile româneşti cari stau azi încă mute în atâtea comune secuizate din jud Odorheiu, precum şi toţi cu nume românesc, scris cu ortografie ungurească, să fie din nou românești.
Dela noi depinde totul! Trebue să vrem aceea, de ce nu ne-am interesat timp de 15 ani, trebue să vrem cu toții românizarea secuizaţilor căci ea se poate, fiind dorită chiar de cei cari nu ne mai vorbesc limba noastră a tuturora la reinvierea elementului vechi românesc de pe plaiurile frumoasei „Secuimi”.
Daţi-vă deci — cei chemați — obolul vostru!
OCTAVIAN DOBROTĂ
fost director al liceului „Șt. O. Iosif“, Odorhei
Cruciada Românismului - Anul II, nr 53 de vineri, 13 decembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: