Dezavantajul unei gazete săptamânale e fără îndoiala faptul că nu poți spune imediaţ cititorilor tăi gândurile ce ţi le sugerează anumite întâmplări petrecute dela o apariţie la alta. De aceia s'ar părea că anumite lucruri nu le sesizezi decât după alţii. Dar cum o atitudine pentru a fi sinceră şi cinstită n'are nevoie de originalitate sau de întâietatea unei exprimări, vom trece pesie acest inconvenient mai departe.
Către sfârșitul săpătămânii trecute am citii vestea că la Roma s'a schimbat numele unei străzi „România” în aceia de „Austro-Ungaria” ca o contra sancţiune la sancțiunile aplicate de România. Un fapt banal și normal poate pentru unii, dar de-o mare importanță PENTRU VIITOR pentru alţii, adică pentru acei ce privesc fenomenele legăturilor dintre state pe un plan istoric și nu negustorește sau momentan.
Gestul STATULUI italian de a șterge din Roma numele unei țări amice şi latine pentru a scrie numele unui fost imperiu inamic amândoura pe vremuri, E JIGNITOR, E O OFENSĂ.
Benito Mussolini spunea în 1814, într'un discurs ţinut la Parma în ziua de 13 Decembrie contra neutrălității, următoarele: „Istoria omenirei nu este o carte de contabilitate și interesul material — din fericire — nu este unicul mobil al acţiunilor omenești”.
Intr'adevăr, poporul românesc care în clipa când Italia a pornit acțiunea în Abisinia a fost alături de ea şi n'a ţinut seamă de niciun interes material, a trecut peste contabilităţile guvernanţilor şi ale buncherilor care au aderat la sancţiunile Genevei pentru a nu periclita interesele noastre materiale cu statele Ligii Națiunilor. Poporul românesc și tineretul român, savanţi şi publiciști, ziare și organizaţii, au fost imediat alături de Italia si au susținut-o, creând un val de simpatie, în luptă cn democraţia şi curentele de stânga dela noi.
Italia uită că nu ROMÂNIA a aplicat sancțiunile, ci guvernanţii trecători de azi.
Într'o convorbire pe care am avut-o cu d. Ugo Sola, ministrul Italiei la Bucuresti, cu prilejul unor mulțumiri ce mi le-a adus pentru atitudinea noastră amicală si frățească față de țara sa, îmi spunea că e foarte mulţumit că majoritatea opiniei publice cu adevărat românești e alături de Italia. Atunci cum se face că Domnia Sa a uitat să raporteze acest fapt la Roma. Sau dacă l'a făcut, atunci faptul petrecut la Roma e grav.
Să nu se uite că prietenia acelei opinii publice pro-italiene nu insemneză umilinţă. Prietenia noastră am oferit-o bazaţi pe o veche frăţie de sânge, pe o recentă frăție de arme şi pe o conştiinţă că Italia avea dreptate. Dar această prietenie cere prietenie şi dacă Italia n'are nevoie de ea, noi vom putea să-i dăm dreptate în coutinuare, DAR ATÂT.
Gestul dela Roma dovedeşte că simpatia întregului popor n'a contat nimic față de nişte sancțiuni inofensive aplicate de nişte politicieni cari n'au nimic comun cu sufletul românesc.
Să știe însă şi politicienii Romei că România, vorbesc de România cea adevărată, nu uita această ofensă.
Să nu se creadă că suntem aşa de naivi ce să credem că între Italia, Austria si Ungaria există o simpatie bazată pe legături sincere și frăţesti.
Austria se teme de Anschluss iar Ungaria şi-ar vedea visul revizionist risipit pe vecie în cazul unei amiciţii prea strânse a Italiei cu România.
România n'a fost mânată DE NICIUN INTERES în oferirea prieteniei ei. Singura legătură dintre aceste două ţări a fost
ceva superior, LATINITATEA.
Roma își înscrie azi pe zidurile ei nume de Huni, ştergând numele latinilor. Noi nu vom răspunde la fel, dar nu vom uita că mâna noastra prietenească a fost înjosită şi mâine, când actualele prietenii își vor arăta colții, să nu se mai facă apel la legături de sânge şi de rasă.
Tot Mussolini, într'un discurs al său din 23 Ianuarie 1915 ţinut la Milano, cu ocazia reuniunii primelor fascii, recunoştea cauza sfântă a României de a întra în războiu şi afirma existența a 4 milioane de români robiţi de Austro-Ungaria.
Azi să nu-şi închipuie nimeni că cele douăzeci de milioane de oameni vor mai da ocazia cuiva să le plângă robia.
Dela 1914 până azi se vede că Italia s'a convins că „Istoria este o contabilitate și că numai interesul material primează”.
E bine să știm acest lucru. În entuziasmul nostru sincer am uitat adeseori că mai aproape de corp e cămaşa decât haina și am crezut în cuvintele oamenilor, chiar când au fost mari. Gestul dela Roma e o învăţătură din care nu noi eşim umiliți, ci din contră, înălțaţi de ofranda unei prietenii sincere peste care s'a călcat.
Să nu uite Italia că, asa cum în vechime noi am apărat la aceste ingrate graniţe răsăritene altarele Romei în contra năvălirilor barbare, azi apărăm o întreagă civilizaţie europeană contra invaziei comuniste.
Să nu uite Italia că fără înfrângerea lui Bella-Kuhn din 1915 când am ocupat Budapesta, fascismul nu s'ar fi născut.
Dacă unii oameni cred că istoria omenirei se va rezuma la războiul Abisinian se înşeală.
Gesturile pripite si ofensele necugetate pot aduce adeseori catastrofe pentru „marile puteri” şi din partea unor „puteri mici” şi desconsiderate.
Şi iarăşi să nu se uite că România n'a ajuns încă la apogeu, iar mâine, când tineretul de azi va face din această Românie sfântă o putere mare, ea nu va uita palmele primite azi.
Când a fost nevoie de propagandă s'au citat lu Radio Roma articolele apărute în ziarele românești favorabile Italiei. Articole scrisa din dragoste sinceră, nu din vreun interes meschin oarecare, — iar azi suntem insultați?
Să se termine povestea de a crede România o oază de lapte si miere pentru Apus, bună pentru manevre sentimentale și materiale.
Înfierăm negustoria Angliei care ne poate duce mâine într'un măcel mondial, dar nu vom uita nici ingratitudinea Italiei care mâine se va putea trezi izolată din cauza unei lipse de tact.
Se vor bucura poate azi dusmanii Italiei fasciste, spunându-ne că au avut dreptate, bazați pe ura lor și controversa de doctrină ce o au cu Roma.
Noi însă rămânem pe aceiaşi linie de conduită şi de atitudine nedesminţită de a fi solidari cu civilizația latină, indiferent în ce cămașe e îmbrăcată, DAR RESPINGEM CU INDIGNARE OFENSA ce ni s'a adus!
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul II, nr 52 de vineri, 6 decembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți:
