Se știe că elementul românesc e răspândit și peste hotare. După cum la fel se ştie că acest element românesc se păstrează curat, acolo unde este, datorită calităților lui sufleteşti. De altfel, pici o invazie străină, după cum nici o stăpânire, întâmplătoare, la fel străină, nu a putut înăbuși acest element românesc, distrugându-l. Există în român o vitalitate şi o putere de rezistenţă contra tuturor încercărilor de a'i desnaţionaliza, care a uimit pe toți străinii.
Toate secolele de invazii barbare nu au putut despământeni pe român şi nici limba sau obiceiuirile nu i le-au schimbat, după cum toate ocupațiile străine, de uneori, ale unor teritorii româneşti, nu au avut nici o influenţă asupra poporului român. El s'a păstrat intotdeauna aşa cum a fost. Nu şi-a înstrăinat obiceiurile şi nici limba. Avem exemple
în susținerea afirmațiilor noastre pe toţi Românii din Transilvania, Bucovina, Banat, cari au fost sub stăpânire străină datorită vitregiei timpurilor, dar cari s'au păstrat ROMÂNI în tot timpul acestor stăpâniri, cu toate sforțările națiunilor stăpânitoare de a-i desfiinţa.
Dar cel mai viu şi mai puternic exemplu în susținerea spuselor noastre sânt Românii din America, cei de peste Nistru, cei din Bulgaria sau cei din Jugoslavia.
Aceste insule de Români, izolați complet de patria mumă, şi înconjurați numai de element străin, care pe cât poate încearcă suprimarea lor, s'au menţinut şi se menţin, încă, Români, Dar nu numai atât. Au încercat întotdeauna să întreţină o flacără de spiritualitate românească, fie prin scris sau prin viu graiu.
Dacă însă, până acum intra în datoria lor de a lupta singuri împotriva molohului străin care încerca să-i înghită, de astăzi înainte este datoria noastră de a-i sprijini și ajuta.
Într'o ţară ca a noastră, în care se cheltuesc milioane cu propagande politice, cu alegeri și cu agenți electorali, TREBUIE NEAPĂRAT să se găsească o sumă de bani și pentru ajutorarea acestor Români de peste hotare.
E păcat ca Românii dintr'o Românie Mare să nu-şi ajute frații de peste hotare. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât pe unde de aer se aud repetate S.O.S.-uri din partea acestor fraţi îndepărtaţi.
N'are importanță dacă protipendada noastră politică nu are timp să se ocupe de astfel de lucruri. Ne-am învăţat doar cu oamenii noştri politici. Sânt şi ei ce pot. Influențabili sau de influenţă, patriotarzi şi oportuni şi pe de-asupra, foști, actuali şi viitori miniștri. Da. Să nu surprindă pe nimeni, deoarece toată viaţa noastră politică, de câţiva ani, este concesionată unui consorțiu autohton, care, ca orice consorțiu, caută să profite cât mai mult după urma concesiunii. Că se mai înjură între ei, asta nu are importanţă. O fac numai de ochii lumii. Altfel, se ajută unii pe alții. Exemple?!
Din toate acele faimoase „afaceri“ cari au înourat de-atâta timp cerul politicii românești, a ieşit vinovat cineva?! Nimeni, afară de câţiva acari Păuni. Deci, morala e clară: O mână spală pe alta şi amândouă, obrajii.
Ceeace ne preocupă pe noi astăzi, este insă, apelul făcut către națiunea română, de către Românii din Jugo-Slavia.
Acești Români, cari zilnic se luptă să-și păstreze limba şi obiceiurile, împotriva voinţei statului din care fac parte, care stat interzice limba românească, au făcut un apel către noi prin care ne cer cărţi, Da, ne cer cărţi românești. Iată nişte oameni dornici de a-și cunoaşte literatura, dar cari nu au posibilităţi, în timp ce editorii se vaită că nu avem cititori de carte românească.
Din scrisoarea trimisă de aceşti români, reiese clar, că statul românesc nu se interesează de loc de ei. Pentrucă, deşi Casa Școalelor a dat o bibliotecă (aşa să-i zicem) acestor români din Jugo-Slavia, ea nu numără mai mult de 113 cărţi. Citiţi atenţi, una sută treisprezece cărți. Auziţi, o bibliotecă de 113 cărți, donată Românilor de peste hotare de către o editură de stat. Cu toată întristătoarea situație a acelor Români, donația Casei Școalelor ne face să zâmbim. Ce vor fi zis acei străini de noi, când au văzut că am trimis Românilor de-acolo, imensa bibliotecă de una sută treisprezece volume? Și mai avem pretenția că nu sântem în Balcani.
Şi Jugo-Slavii, şi Bulgarii, și Grecii ştiu să-şi facă o propagandă mult mai frumoasă decât noi. Aceste ţări balcanice sar în ajutorul conaţionalilor lor nu numai când se găsesc în număr mai mare, ci şi când sânt numai câțiva de-ai lor înstrăinați.
Noi ştim să ne batem cu pumnii în piept pe la răspântii, ştim să câştigăm voturile mulțimilor cu „cincizeci“ de ţuică, sau uneori cu ciomagul sau, cum i se mai zice, cu „electoralul“, şi numai atât. Când e vorba să facem ceva pentru această ţară sau pentru fii ei, fie că nu avem timp, fie cănu avem bani. Dacă se întâmplă însă uneori să facem ceva (cum e în cazul donației „bibliotecii“ pentru Românii din Jugo-Slavia) atunci ne batem joc de noi. Auziţi! ne batem joc de noi. Căci ce înseamnă 113 cărţi (şi cine ştie ce fel de cărţi), pentru o ţară ca a noastră, în care există fonduri culturale şi fonduri de propagandă? Nimic. În loc ca statul, din proprie inițiativă să fi înființat biblioteci în toate satele și oraşele Românilor de peste hotare, el nu ştie să răspundă cum trebuie nici apelurilor disperate ale acestor Români.
Dacă: statul, din fondurile culturale sau de propagandă, ar da o sumă oarecare pe an,cu care să se cumpere un număr de exemplare din fiecare carte apărută și cari să se trimită fraților Români de peste hotare, ar face un bine îndoit. Ar ajuta și pe aceşti Români, îndepărtați şi uitaţi de toţi, şi ar ajuta şi pe scriitorul român prin cumpărarea cărților. Dar cine să facă începutul acesta?
Pentru a numai lăsa pe fraţii noştri din diferite colţuri de lume fără hrană sufletească, şi pentru a nu le mai da ocazia să ne trimită apeluri al căror răspuns să fie câte un dar ca faimoasa bibliotecă de 113 volume, rugăm pe toţi scriitorii români ca să trimită câte un exemplar din fiecare carte a lor acestor Români îndepărtați. Noi le dăm acum numai adresa Românilor din Jugo-Slavia, care este: comuna Bisericească din Deliblata, Jugo-Slavia. Am ruga pe scriitorii noştri, ca ei personal să trimită cărţile, netrecând această sarcină editurilor, fiindcă iarăş, Românii de peste hotare ar rămâne fără cărţi căci, să nu uităm niciodată, că editorul nu e editor de dragul artei. El e editor fiindcă-i negustor. Şi un negustor priveşte orice „chestie“, din punct de vedere al câștigului.
Aceeaș rugăminte facem tuturor directorilor de ziare, săpătămanale, şi orice fel de periodice. Ar face cel mai românesc gest trimițând regulat câte două exemplare din publicațiile lor acestor români de peste hotare.
Dacă statul se desinteresează, initiativa particulară trebuie să i-o ia înainte. Numai astfel se va putea menține curat şi de acum inainte elementul românesc de peste hotare.
Paul Bărbulescu
Cruciada Românismului - Anul I, nr 38 de joi, 29 august 1935
Dacă doriți să distribuiți: