Romanța mea... Romanță veche!
Romanța omului pierdut,
Romanța omului învins,
Ce-a colindat
Și’n lung
Și’n lat
Pe sub tărâmul celălalt.
Romanța mea si'a nimănui,
Aș vrea s’o ’ncui,
Să n’o descui
Nici celor cari vin să bea,
Din urma mea,
Din golul meu,
Nici celor cari m’au trădat
Căci e romanța mea și știu,
C’am fost ucis, dar tot îs viu.
Mi-e cugetul de bronz și dur,
E drumul care mă'ndreaptă
Să pripășesc spre-o lume nouă
Spre lumea celor cari n’au
Nici foc,
Nici pâine,
Nici lumină,
Și totuș VOR...
Am obosit umblând și cânt
Romanța celor cari sunt,
De'a pururi nemâncați și goi!
Că vorba lor
Și viața lor
E pentru voi,
NOROI.
Întoarce-m’aș pământ în tine...
Să nu mai strig, să nu blestem,
Să nu mai văd, să nu aud
Fărâma vieței care-o chem
S’o ’nsemn cu degetul meu ud..
GR. MANOLACHE
Cruciada Românismului - Anul II, nr 57 de joi, 16 ianuarie 1936
Dacă doriți să distribuiți: