Linia consecventă a „Cruciadei Românismului“ ne dă dreptul să criticim faţiş atitudinile excesive ale unei anumite prese, fără a da autorilor interesați dreptul a ne acuza de părtinire, deoarece părtinire nu există.
Trecem deci direct în domeniul logicei.
Cazul Weber a stârnit în Sărindar o adevărată revoluţie. Din corespondent aproape necunoscut în Bucureşti, Frederich Weber a devenit om celebru.
Repetăm dela început ceea ce am mai precizat, că nu admitem sub nici un motiv imixiuni străine, platonice sau monetare în politica noastră internă.
Dacă hitlerismul a găsit printre tineretul populaţiei germane din România mulţi adepţi, lucrul este foarte explicabil.
Dacă Berlinul încurajează sub o formă sau alta nucleele hitlerofile ale conaţionalilor din alte ţări, este iarăşi explicabil.
Dacă Frederich Weber în entuziasmul lui hilterist s'a aventurat prea departe, este iarăși explicabilă măsura administrativă spontană luată de autorităţile noastre.
Dar, a trece cu material foarte colorat de ură la un proces adresat unui popor întreg, unei culturi până la războiul mondial sau mai precis până la 11 Noembrie 1918 recunosculă şi admirată, este altă chestiune.
În primul rând, creearea unei atmosfere atât de veninoase Germaniei constitue nu numai o prostie, dar şi un act antipatriotic.
Se dovedeşte întâiu, că abstracție făcând de oportunităţi sezoniere, politica externă trasată de d-l Niculae Titulescu, politică în adevăr patriotică în cel mai înalt grad, n'a fost înţeleasă în parte în Sărindar.
Idealuri, convingere, recunoştințe sunt formule frumoase îmbrăcate adesea cu mult talent în haine splendide, dar nu sunt, in fond, decât „Erzatz" pentru naivi.
Or, în politică ca şi în lupta individului pentru existenţă unde dictează formula, homo homini lupus, numai interesul primează.
Suntem o ţară relativ mică, și incă neconsolidată. Situaţia noastră geografică nu este din cele mai fericite.
Avem interes vital în protecția acelor care preconizează intangibilitatea tratatelor dela Versailles şi Trianon.
Astăzi, se cunoaşte împărţirea forţelor internaţionale în ceeace priveşte capitolul revizionism.
Dar, dacă mâine s'ar întâmpla improbabilul, dar totuşi posibilul, ca Franţa să devină revizionistă, iar Germania anti-revizionistă?
Sau îşi închipue cavalerii legiunii de onoare din Sărindar că strigând în redacţiile lor „Vive la France“ vor putea schimba macazul intereselor superioare ale unui stat?
Aci tocmai este punctul unde se agită adevăratul diplomat se deosebeşte de taraba sentimentalilor şi a salariaţilor.
Adevăratul om de stat trebue să aibă totdeauna posibilitatea să se orienteze într'acolo unde întrevede interesul superior al națiunei ce reprezintă.
Cu atât mai mult când este vorba de un stat mai mic.
Din fericire, nu Sărindrul conduce politica externă a României, dar de ce Sărindarul îngreunează situaţia și posibilitățile internațonale a României? Iată ce nu înţelegem.
Hitleriștii au lucrat în România mai mult sau mai puţin fățiș. Cămăşi colorate, societăţi și gimnastică, exerciţii preliminare, etc.
Cine lucrează deschis nu poate fi considerat subversiv, iar din punct de vedere al ordinei în stat, nu poate deveni nici periculos.
Trecem acum la aripa opusă.
Acolo nu există nici cămăși colorate, nici uniforme, nici unităţi militarizate fățiș.
Există insă o organizaţie foarte puternică, cu membrii mulţi, chiar foarte mulţi, organizaţie abil dar clandestin condusă şi prevăzută cu fonduri și iarăși fonduri. De unde provin aceste fonduri știm cu toţii.
Cum se face că marii apărători ai democraţiei se leagă numai de aripa dreaptă iar nici decum de aripa stângă?
Unii lucrează la lumina zilei, pe când ceilalţi lucrează numai clandestin.
Care sunt mai periculoși?
Trecem puţin prin domeniul economic. Apărătorii democraţiei sunt evident foarte preocupaţi de binele şi starea materială a celor mulţi. Că există în România o contrazicere strigătoare între prețurile produselor fabricate de cei puţini, nu va putea nega nici cel mai părtinitor economist.
De ce atunci nicăeri, niciodată, vre'un cuvânt în privința manoperelor trusturilor a zahărului, a hârtiei, a cimentului, a fierului, a sticlei, etc.?
Auzim în schimb că faimosul Weber a fost în timpul războiului — curaj cititorilor — ofiţer la Comandatura Germană în Bucureşti. Motiv evident tras de păr pentru a face proces naţiunei germane!
Dar unde a fost mai puţin celebrul ziarist român Chiţes, expulzat din Germania ca măsură de represalie, expulzare asupra căreia s'a revenit însă. Să vă documentăm noi. Bravul domn Chițes a făcut afaceri fructuoase şi în Germania și în Olanda, deşi mobilizabil, pe când românii luptau cum puteau în țara lor.
Întrebare? Care este mai simpatic din punct de vedere naţional: Weber sau Chiţes?
Care este mai util din punct de vedere patriotic?
În ce ne privește pe noi, preferăm adversarii loiali unor concetățeni neloiali.
SERGIU LECCA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 39 de joi, 5 septembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: