După asasinarea mişelească şi bestială a omului ce a fost Mihail Stelescu, credeam că jivinele plătite din sudoarea şi munca contribuabilului, vor avea măcar bunul simţ să intre în vizuină de șobolan, acoperindu-şi cu ţărână un presupus cap şi un anumit suflet.
Mărturisesc că am fost naiv, şi mai mărturisesc că nu am cunoscut până în adâncimi sălbătăcia temerară a unor oameni fără scrupule şi a unor asasini de spetă Lombroziană.
Imi furnică în mână manifestul lansat de slugoiul vostru Ion I. Moţa, în calitate de comandant legionar al „Bunei Vestiri“, bună vestire care a început cu împuşcarea lui Verniceanu la Văcăreşti, omorârea lui Manciu şi Closs la Iaşi, asasinarea lui Duca la Sinaia, (în plus profanarea mormântului), moartea discutabilă a colonelului Niculcea şi care bună vestire a culminat prin cele 38 de gloanţe trase în trupul unui om firav, țintuit pe pat de spital de o operaţie.
Apoi, cadavrul lui ciopârţit cu satârul; îi mai lipsea doar dansul canibalic împrejurul coșciugului.
„În legătură cu împuşcarea trădătorului“, aşa sună titulatura exibiţiei tipărite de către Moţăitul comandant al „Bunei Vestiri“.
Doamne! Cum nu avem în noi greutatea de plumb a dispreţului și avântul nemăsurat al echităţii, si în acelaş timp mijlocul de a scuipa făţiş în obrazul unui naționalism plătit, îmbrăţişător de un patriotism de jivină şi a unui românism comentat şi abordant de arginţii celora cari exploatează poporul, în numele căruia aveţi neobrăzarea să vorbiţi.
Mi se opreşte plânsul în gât şi-mi îngheaţă lacrima în ochi când vedem dezmăţul la cari vă pretaţi, dar să nu uitaţi, niciodată, că la provocarea voastră obraznică şi plătită, noi nu vom răspunde cu mijloacele pe care le practicaţi.
Mihail Stelescu a murit spunând şi a spus murind că singura răzbunare pe care o cere este aceia de a lupta pentru un românism constructiv care să ne situeze din toate punctele de vedere pe un plan de prim ordin, în concertul unei omeniri cari luptă şi trebue să lupte pentru binele tuturor.
Nu stiu ce va răspunde mareșalul Averescu la lipsa de inteligenţă cu care este atacat; nu știu ce poziţie va lua generalul Rădescu împotriva celei mai odioase calomnii care se poate afirma, un lucru însă putem spune fără frică de a fi dezminţiţi că aceşti oameni nu vor încrucişa sabia cu asasinii şi cu criminalii, şi în special nu o vor încrucişa cu dezmăţaţii şi cu drojdia societăţii.
Supunem sub cugetarea opiniei publice, în faximil caraghioasa manifestare, prin manifest al ilustrului măscărici I. Moţa:
În legătură cu împuşcarea TRĂDĂTORULUI
SCRISOARE DESCHISA
D-lui MAREŞAL AVERESCU
Domnule Mareșal,
Ziarul "Îndreptarea", prin D. Voinov — secretarul Domniei Voastre - continuă a defăima pe legionari (ori cât de indirect, nu importă; direcţia atacului importă), pe tema împușcării lui Stelescu.
E uşor a defăima când, find cei cu călușul în gură, fără presă, fară vreun mijloc de publicitate — nu putem răspunde.
Structura unui legionar se impacă însă greu cu tolerarea infamiilor. Suntem, precum vedeţi, făcuţi din altă plămadă decât Dv. În noi îşi găsesc punctul final toate răbdările de veacuri ale neamului nostru. Noi nu mai putem răbda nimic, nici o ofensă, nici o infamie.
Şi, așa tânâr cum sunt, atit de lipsit de merite în înfăptuirea trecutului — în raport cu incontestabila Dv. mare personalitate militară din marele război - cred că această disproporție nu mă poate obliga să accept ofense și nedreptăți, câtă vreme onoarea îmi e neatinsă iar sufletul curat şi dezinteresat.
Ţin aşadar să vă arăt că atât eu cât și camarazii mei legionari, socotim nedemnă atitudinea oficiosului Dv. de a sări în apărarea unui om care a trădat, căci trădare înseamnă a urzi asasinarea şefului tău politic, trădare înseamnă a-l calomnia, ştiind că minţi, și mai ales trădare înseamnă când acel om — Căpitanul nostru — este pârghia de care depinde salvarea acestui neam. Și toate aceste sunt memernice acte de trădare chiar dacă le faci așa cum le-a făcut Stelescu, cu cunoștința partidului Poporului și chiar a unui Mareșal si României, și chiar dacă a avut aprobarea lor.
L-aţi încurajat pe această cale, după cum se va dovedi la proces, oamenii Dv. (Generalul Rădescu) i-au dat arginţi şi—o afirm cu tărie în fața lui Dumnezeu — cu toții ați așteptat luni și ani dearândul, cu înfrigurare, contraprestația concursului dat şi a banilor plătiţi: compromiterea și chiar moartea lui Corneliu Codreanu, adversarul politic faţă de care se vede că nu aţi mai găsit alte arme decât acestea.
Oricare ar fi situațiunea Dv., îmi e mai scump viitorul țărei mele decât orice galon și decât orice persoană ridicată la indiferent ce situație socială, - și de acea am ținut să aflaţi câtă indignare clocotește în inima legionară împotriva unei asemenea josnicii a unui Mareşal care face cauză comună cu un trădător.
ION I. MOȚA
Comandant-legionar al Bunei Vestiri
------------
Tineret anarhic?
Cuvinte către publicul românesc în legătură cu atacurile ziarelor „Îndreptarea“, „Dreptatea“, „Patria“ ş. a. împotriva legionarilor.
Unii oameni politici români, dintre aceia cari acum doi ani aşteptau cu sufletul la gură un „mare eveniment”, ţesut mișeleşte în umbră (și cu cunoştinţa lor), eveniment care trebuia să-i scape pentru totdeauna de cel mai temut adversar, — au început din nou să atace, prin presa lor, "spiritul anarhic" al tineretului legionar.
Precum se vede, principiile democrației sunt foarte elastice! Și problema acestei „anarhii”, a violențelor, e tot atât de maleabilă pentru domniile lor, ca şi problema libertăţii şi a „sfintelor drepturi cetățenești democratice". Când sunt atinse „drepturile cetăţeneşti“ ale lul Blumenfeld-Scrutator, presa democratică a acestor oameni politici îndrăznește să spună că dacă aceste drepturi sunt încălcate, se surpă temeliile Unirii dela 1918, care s'ar fi făcut numai cu condiția ca Scrutator și ai lui să poată face ce vor în țara românească (Adevărul No, 21075 din 21-VI-36). Dar aceşti politiciani democrați, şi cu presa lor, nu au fost cuprinşi de aceeași ingrijorare pentru unitatea națională atunci când, în 1933-34, se putea vorbi cu ceva mai mult temei decât acum despre suprimarea libertăţilor și a drepturilor cetăţeneşti și când, să nu uităm, murea pe capete tineretul legionar, asasinat fără a fi sancţionat nimeni, fără a-i sări în ajutor nimeni, cu nici un protest. În ambianța de atunci, un Polizu-Micșunești putea face ce a făcut, în văzul lumii, fără a i se deschide nici până acum măcar un simulacru de acţiune publică...
Aceași elasticitate o găsim, în concepția acestor mari domni, și privitor la „anarhie” ori „violență“. Când știa ce știa și cine ştia, în vara 1934, despre cea mai odioasă violență ce se pusese vreodată la cale: asasinarea lui Corneliu Codreanu prin complotul Stelescu-Gheorghiade, — n'a tresărit, la numiții domni, nici o fibră din majestuoasa lor structură democratică, nu i-a răscolit nici o indignare impotriva „violenţei anarhice“. Ce dulce era atunci așteptarea acelei violențe... iar azi când un vierme e strivit sub călcâi, cu prețul jertfei vii a atâtor vieţi, azi „marii noştri oameni politici" îşi vin în fire şi își amintesc că sunt poseserii anumitor lozincii împotriva violenței.
E bine să ne lămurim puţin, ca să vadă toată lumea mai clar în acest haos de contradicții şi insinuări!
Tineretul naţionalist, legionar, nu e nicidecum anarhic. Ei nu practică violența în virtutea vreunui principiu nihilist și nici măcar ca metodă normală de luptă. Tineretul nostru e un tineret strâns legat de ideea de ordine, ordine morală în rândul întâi, ordine națională în rândul ai doilea și chiar ordine legală. Dovadă că se prezintă de bună voe în faţa autorităților legale spre a se supune prevederilor legale (pe care le-ar fi putut poate eluda). Tineretul aceata declară că îi sunt absolut suficiente cadrele legale pentru a-şi împlini misiunea sa istorică și pentru a birui.
Dar atunci când cei înspăimântaţi de progresul normal și legal al luptei tineretului concep ei cei dintâiu și pun în aplicare ei cei dintâi scoaterea tineretului din lege, uneltind impotriva lui şi întrebuințând cele mai perfide mijloace (disolvări, impuşcări, uneltiri împotriva vieții conducătorilor, cumpărarea şi incurajarea trădătorilor, etc.) mijloace cărora acest tineret nu le poata face faţă pe căile legale, — atunci ținem să se ştie că noi nu putem să ne rasemnăm acceptând înfrângerea noastră prin aceste lovituri imorale, ilegale şi piezişe, ci înțelegem să răspundem cu toate mijloacete la care ne dă dreptul cea mai legitimă și mai sfântă APARARE.
Aceste afirmaţii ale noastre pot fi desigur foarte ușor răsturnate de către adversarii noştri, afirmând că nu sunt adevărate provocările despre care vorbim, atacurile infame, imorale și ilegale despre care ne plângem. Voi ați început uneltirile și violențele, zic ei. Dar noi afirmăm în fața lui Dumnezeu și a istoriei, că niciodată violențele noastre nu au fost decât legitime apărări. Începutul ilegalițăților și a violențelor a fost la dușmanii noștri. Dumnezeu și istoria vor decide asupra acestei chestiuni a priorități atacului nedrept și deci a justificării uneia sau a celeilalte violenţe.
Iar dacă,pe viitor, aceşti politicieni vor cu adevărat pace și liniște în țară, să binrvoiască a se feri de piaza rea a ceasului când sunt tentaţi, spre a scăpa mai uşor de adversari, să uneltească din nou împotriva vieţii noastre, să ne scoată din nou din lege şi din lupta egală și cavalerească. Și vor avea linişte și pace.
ION I. MOŢA
------------
Nu ştii ce să admiri mai întâi: Laşitatea „căpitanului“ dela Carmen-Sylva, imbecilitatea lui Ion Moţa, inconștienţa unor pervertiţi sau justificarea unor ticăloşii cari au trecut dincolo de judecata unui popor şi de înţelesul unui românism adevărat.
Să nu uitaţi, canalii asasine, că prin năprasnica moarte a lui Stelescu, v'aţi pus faţă în faţă cu o parte — vedeţi ce modest sunt — din clasa muncitoare şi să nu uitaţi că muncitorul ştie să primească bătăi dar și... uite îmi vine în gură cenzura.
Domnule Corneliu Codreanu şi domnule Ion Moţa, să nu uitaţi că există un comandament suprem care se numeşte instinctul de conservare; să nu uitaţi că ne vom înscrie şi noi la bara apărării şi să nu uitaţi în special, că v'aţi pus în râcă cu o parte din muncitori.
Nu mă importă şi nu vreau să stabilesc dacă sunt cu stânga sau cu dreapta, nu sunt nici comunist militant, nici codrenist, dar sunt un om care dacă stau de 11 ani departe de viaţa politică a acestei ţări, am datoria ca din bojdeuca plină de sărăcie şi mizerie în care sălășluesc, să vă trimet răspunsul că dacă mai îndrăzniţi a ridica crima la rangul de principiu, asasinatul canibalic la un fel de a fi al politicei româneşti şi în special dacă veţi cuteza o justificare a acestor sălbătăcii, atunci cu permisiunea „Onoratei Cenzuri“ vom fi puși în poziţiunea de legitimă apărare.
Dacă nouă ni se răpeşte idealismul şi înfrăţirea cu norodul; dacă nouă ni se răpeşte dreptul de a izbucni cu durerea din suflet şi gemetul unei simţiri; dacă se contestă patriotismul mareșalului Averescu şi românismul generalului Rădescu, atunci noi, şi vorbesc de mine aici, fost voluntar de război, şi de 3 ori rănit, primesc lupta deschis pentru apărarea răzăşilor, moşnenilor, muncitorilor şi intelectualilor curaţi la suflet, pentru binele şi dezvoltarea unui românism care înseamnă descătuşarea şi desrobirea celor obidiţi.
Domnilor Codreanu şi Moţa, să nu uitaţi că eu nu uit, că mişeleasca moarte a lui Mihail Stelescu m'a pus în poziția să scriu ceeace scriu, iar atitudinea mea de astăzi înseamnă că intru iarăşi în vâltoare.
Nu am nevoe să mă judece secolile, ci contemporanii, primesc fără frică punerea la zid din partea muncitorilor, dar nu voi lăsa fără răspuns, niciodată, atitudinea unui slugoi ca Moţa şi a unui „căpitan“ care stă în vila lui Bentoiu la Carmen-Sylva.
Slugoi şi căpitani, noi am luat poziţie, cu voia stăpânilor care vă plătesc şi a pieilor care vă sunt scumpe, intraţi în luptă cu noi.
Vă aşteptăm!
Gheorghe Tănase
muncitor de fabrică, fost deputat
Cruciada Românismului - Anul II, nr 84 de joi, 6 august 1936
Dacă doriți să distribuiți: