Prietene. iar m'am gândit să-ți scriu...
Dar ce să-ți spun, când totu-i trist pe-aici?
Când soarele răsare așa târziu.
Ca să apună prea de timpuriu...
Iar zilele sunt triste și prea mici...
Să-ți scriu că pomii sânt de plâns, acum.
Cu ramurile ’n semn de implorare,
Svârlite 'n sus, diforme și murdare?
Că atmosfera-i toată mumai fum...
Și cerul e ursuz din zare ’n zare?
Ca frunzele scâncesc sub pașii grei
Ai omului de griji împovărat...
Și că din parcuri lumea a plecat...
Că toată zarea-i numai funigei,
Iar berzele, cocorii, au sburat?...
Și alt nimic. Că doar atâta-i nou...
Nopți lungi și friguroase și lichide,
Și ploi de frunze veștede, livide,
Și strada cu răsunet de cavou...
PAUL BĂRBULESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 4 de joi, 13 decembrie 1934
Dacă doriți să distribuiți: