De câtva timp cuvântul Valah este la modă. A fost aruncat așa, la întâmplare, fiindcă nu s'a găsit alt termen mai potrivit, pentru a servi poate anumite scopuri obscure şi a pus o ţară întreagă în mişcare. Scriu ziarele, se discută prin cafenele, oamenii politici îl vântură pe toate drumurile. Poate nici-o acţiune polititică pornită de câtva timp încoace n'a produs atâta mişcare ca aceasta. Și nu ştiu cum, dar am impresia că pe zi ce trece lipsa de apreciere şi de selecţionare este din ce în ce mai accentuată mai ales în ceiace priveşte acţiunile politice din ultimul timp.
Se observă o totală lipsă de judecată, o frenezie generală în a vorbi, a se interesa şi a activa în acest domeniu. O acţiune trepidantă a pus stăpânire pe toți, a înfierbântat capetele și le-au mişcat dela locul lor.
Un lucru cât de mic, o faptă neînsemnată, nu mai sânt cântărite serios, ci e de ajuns un mic fitil ca o explozie să ia naștere dintr'un lucru de nimic.
Deaceia vedem pe zi ce trece cum acţiunile cele mai copilăroase, mai neserioase şi câteodaiă chiar comice îşi găsesc ecou în întreaga ţară, frământă pe toţi, dar la o mai atentă privire a lor, la o scuturare puternică a evenimentelor şi oamenilor care le-au dat naşțere, observi că nu e nimic în fond şi te miri cum a putut suci atâtea capete, că mai e de actualitate şi că mai merită atenţie.
Așa stă cazul şi cu vâlva produsă în ţară de d. Vaida cu al său Numerus Valahicus.
Îmi voi permite să dau câteva explicaţii asupra cuvântului valah. Fiindcă este de actualitate, voi insista asupra istoricului acestuia, iar în concluzie voiu arăta dacă merită atenţia ce i se dă astăzi de anumite persoane.
Tot cu el am să scot la lumină mentalitatea şi interesele celor ce l-au pus în circulaţie şi-l speculează.
Informaţiile de ordin istoric literar ce urmează nu-mi aparţin. Sunt mai mult un rezumat, un fel de interpretare a unor note extrase din cursurile d-lui profesor universitar N. Cartojan.
Aceste informaţii explică numai parţial, ca să zic aşa, originea acestui cuvânt, dar în felul cum se prezintă le găsesc necesare și suficiente pentru titiul articolului de faţă. De altfel, nu sunt nici istoric, nici filolog şi nu găsesc necesare pentru scopul meu interprtarea complectă prin aceste două căi. Mă voiu rezuma deci la cele spuse mai sus, încercând să expun informaţiile culese cu privire la una din versiunile cuvântului valah.
Printre lucrările în care este pomenit acesta se număra și „De Neamul Moldovenilor“ a lui Miron Costin, marele cronicar moldovean. De unde a luat el aceste informaţii?
Din cauza împrejurărilor politice ale vremii, Miron Costin studiază în Polonia ca mulţi alţi tineri din acea vreme. Polonia fiind o țară catolică, se serveşte in biserică şi colegii de limba latină prin intermediul căreia începând din a doua jumătate a sec. XVII pătrunde acolo, venind din Italia, razele Renaşterii.
Reprezentanţii de seamă ai Umanismului italian vin în această epocă să-şi caute norocul la curţile regilor şi nobililor, dând un impuls neaşteptat culturii polone.
Aşa se prezenta situaţia când vin acolo să studieze tinerii refugiaţi Moldoveni, între care și Miron Costin. Iată cum razele Renaşterii se răsfrâng în opera cronicarului moldovean.
Intre ştirile privitoare la istoria Moldovei, tineretul care studia în Polonia găseşte una de cea mai mare importanţă pentru istoriografia noastră. Este ideia originii latine a neamului nostru, pe care au pus-o în circulație în lumea occidentului medieval umaniştii italieni. Prin misionarii catolici din Orient, originea romană a neamului nostru a fost cunoscută de timpuriu în cercurile Vaticanului. — Papa Inocențiu al III-lea o aminteşte înt'o scrisoare către Asăneşti — dar după cercetările întreprinse de d. Al. Marcu, această idee nu apare in literatura istorică sau geografia italiană, decât în secolul XIV.
Cel dintâiu care vorbeşte în Italia de latinitatea limbii noastre este toscanul Poggio Bracciolini, secretarul apostolic al papei Bonifaciu IX, dar cel care ne interesează mai mult şi care vorbeşte despre aceiaş idee este Aeneas Sylvius Piccolomini, un mare erudit devenit mai târziu Papa Pius al II-lea. In multele şi variatele lui opere are ocazia să vorbească despre Români, dar unde insistă mai pe larg este "Historia rerum ubigue gestarum lacorumque descriptio“, în care spune: „Valachia este un ţinut destul de întins, incepând dela Transilvania şi extins până la Marea Neagră... Pe acest pământ au locuit odinioară Geţii, care au pus pe fugă ruşinoasă şi pe Darius, fiul lui Histaspe, iar pe regele Lisimah l-au prins de viu în puterea lor și au copleșit țara cu multe nenorociri. În cele din urmă, au fost supuşi şi nimiciţi de armatele romane. Iar colonia Romanilor care a frânt pe Daci, a fost condusă de un oarecare comandant Flaccus dela care a fost numită Flaccia. Și după o lungă trecere de vreme, cuvântul s'a corupt, încât s'a zis (Vlahia) Valahia“.
Pe lângă ideia de latinitate, vedem aici şi o încercare de a explica proveniența numelui etnic al Românilor care pe acel timp era Valah, prin aceia că ar veni dela numele unui comandant roman Flaccus. Ideia aceasta a avut ecou în literatura istorică a timpului. De unde s'a inspirat Pius II când a vrut să explice acest cuvânt? Flaccus este amintit în Ovidiu, Pontice (cartea IV, epistola IX către prietenul Graecinus)
„Praefuit his Graecine, locis modo Flaccus et ille
„Ripa ferox Istri sub duce tuta fuit
„Hic tenuit Mysas gentes in pace filedi
„Hic arcu fisos terruit ense Getas“
Aceste versuri, cunoscute şi de cronicarii noştri, au fost traduse de Miron Costin în „De Neamul Moldovenilor“ (p. 17. ediţia Giuvescu).
Iată cum ideia Papei Pius II s'a răspândit prin intermediul culturii latine în toate ţările catolice, fiind utilizată nu numai de cronicarii noştri, dar si de cei poloni şi unguri şi tocmai la aceştia din urmă am vrut să ajuns.
Cuvântul valah era poate în floare în acea vreme, dar împrejurările istorice i-au schimbat semnificaţia. Vreme de veacuri, dela cronicarul ungur şi până la țăranul de azi din pusta maghiară, cuvântul „valah“, împodobit şi cu adjectivul „puturos”, a servit unui popor de venetici să îngenunche și să umilească pe cei ce se pretind urmaşii Romei.
Si iată că acum tocmai acest nume aducător aminte de ruşine şi suferinți milenare, găseşte de cuviință d. Vaida să-l scoată din mormântul vremii pentru a face din el lozincă de înviere, de regenerare a țării. Se vede că prea sunt înrădăcinate în mintea valahului (sic?) de peste Carpați anumite reminiscențe, de ține așa de mult la el. Gânditu-s'a oare cât de puţin când a pus în circulaţie această formulă? Nu credem. D. Vaida l-a aruncat probabil după o masă copioasă printre covrigii de fum de lulea. În faţa mustăciosului cu ochelari, covrigul s'a mărit luând forma unei Românii pe care se răsfăța noua lozincă. Numai așa se poate să-i fi venit în cap această năstruşnică ideie. Dar ceeace contribue şi mai mult la ridicolul situației şi dă o palmă usturătoare pe obrazul ţării, este grupul de „personalități“ ce s'au înhăitat să aplice noua formulă. Nu era de ajuns cuvântul ruşinos desgropat de valahul „ghe ghincolo“. Au trebuit să-l aiute şi fostul negustor de cafea râșnita Garabet, aventurierul Mirto a cărui cetățenie română nici acum nu e clarificată precum și cel cu rădăcini adânci în bălegarul cu zarzavat din dreapta Dunării, pe
nume Costică Angheloii, fostul mânuitor de patace valahe, actualmente cu două mașini la scară.
Iată buchetul de flori care vrea să îmbălsămeze şi să fericească ţara.
A trebuit să mai vină inconștienţa şi nesimţirea celor ce le cântă în strună şi le face reclamă pentru ca să mai aibă şi acum circulație o formulă care ar fi trebuit de mult înlăturată și îngropată sub vălul uitării de disprețul nu al Valahilor, ci al Românilor, singurii purtători peste veacuri ai unui nume care a fost ceva odată şi pe care numai ei pot să-l aducă la aceiaș înjosire, nici decum urmaşii lui Arpad sau cultivatorii de ridichii de lună şi castraveți.
Acesta este cuvântul pentru Numerus Valachicus, iar cei ce-i dau atenţie sânt sau interesaţi sau inconştienţi şi merită deopotrivă, şi unii şi alţii, disprețul adevăratilor Români.
ALEXANDRU REDEA
Cruciada Românismului - Anul I, nr 29 de joi, 27 iunie 1935
Dacă doriți să distribuiți: