Nu este luptător, în ochii mei, decât cel care subordonează interesele sale individuale, intereselor omenirii, mai bune, ce va să vie.
Cred în omenirea aceasta. Ea există astăzi, așa cum soarele există în timpul nopții. Nu odată, tina mea a atins-o. Nu odată, în nenumăratele mele ceasuri de grea cumpănă, mâna ei m‘a ridicat dela pământ.
Tot ce eu am făcut, bun și frumos, ei îi datorez. N‘am făcut decât fapte bune și frumoase; asta a fost partea mea de tină; este încă; va fi de'a pururi. Dar sunt nefericit când tina mă năpădește și fericit să mor, când prind o rază de lumină din accasta frumoasă omenire.
De aceea vreau să-i închin toate puterile mele, să ajut pe toți acei cari luptă pentru ea.
Nu cred în nici o învățătură. Nu mai vreau să privesc la ce spun oamenii, ci numai la ceeace fac ei:
— Arată-mi cât poți să dai din viața ta și-ți voi spune cât iubești viața altora.
Nv mai cred în „clase“. Nici în justiția unei „clase“. Nici în vreo altă putere pusă în mâinile unei minorități, oricare ar fi ea.
Nu scăpăm de pângărire, decât contopind existența noastră cu tot ce trăește. Numai așa devenim liberi: simțind tot ce pricinuește în jurul nostru, binele și răul.
O flacără, după mii de alte flăcări, s‘a stins pe un pământ întins, bogat în nădejdii. (N. R. RUSIA). Pe pământul acesta nu mai e astăzi decât suflul rece al EGOISMULUI care înghiață vieața.
Dar a rămas pământul din care țâșnesc cele mai frumoase flăcări, ce’ncălzesc omenirea. Prin aceasta el e sfințit și plin de viitor.
Să-l ajutăm să-și deschidă măruntaiele generoase în fața sufletului nostru, însetat de bine și frumos.
Să mergem spre altă flacără...
PANAIT ISTRATI
Cruciada Românismului - Anul I, nr 22 de joi, 9 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: