Să mergem spre altă flacără...
(Panait Istrati)
Unul dintre cititorii cari ne-au răspuns la ancheta noastră își începe scrisoarea cu următoarele cuvinte: „De luni de zile va urmăresc de aproape sbuciumul și sânt nemulțumit de nine însumi că nu pot sa vă instaurez cu slovele nici uneia din doctrinele politice actuale...
Aceasta nedumerire, care aci este bine precizata si conturată, reese și din cele câteva sute de răspunsuri primite la redacție.
Dar cu toată nedumerirea, mii de cititori urmăresc Cruciada, frământă cu noi alături probleme și idei, iluzii și suferințe si ce e mai curios, pe arena „Cruciadei" îsi dau mâna oameni ce păreau adversari, oameni ce păreau diferențiali în principii, fapte și adevar inexplicabile pentru cei obișnuiti cu clica de partid, cu "șeful" si cu "onoarea“ de a monopoliza fiecare adevărul.
Unii privitori, cari poate înțeleg mai mult decât vor, dar repliază din calcul, ne acuză de neprecizie, de lipsă de linie.
Aceleași reflexii le făceam acum câteva zile când ascultam tăcut la slujba Sfintelor Paști.
Oameni de peste tot, cunoscuti și necunoscuți. prieteni și dușmani, cu toții priveau smeriți la imaginea sfântă a răstignirii lui Isus, uitând o clipă zgomotul vieții de afară și cugetând la măreția suferinței, plecându-se ei. îmbrăcăndu-și-o sie-și.
Iar în noaptea Învierii, mii de lumânări, ținute de mii de făpturi felurite, fiecare gândind altfel, vin la chemarea preotului: "Veniti de luați lumină“ și lumină din lumină, dela aceiași flacără iși duce fiecare acasă cât poate mai ferit, limba de flacără culeasă dela picioarele altarului adevărului creștin.
Dar a doua zi uită fiecare de lumina sfântă a adevărului la care s'au închinat cu toții si urile se deslănțuesc iar pe principii(?!), pe interese si pe câte alte nimicuri.
Iată ce vrea să fie "Cruciada“. Spun vrea în loc de este, pentru că nu se va putea spune este, decât atunci, în noaptea învierii neamului românesc, când pe dealuri și creste de munți, pe plaiuri și margini de râurii vor arde luminile focurilor adevărului, aprinse dela aceiași făclie.
Iată dece sufletul nostru nu merge în besnă să-și lumineze drumul dela flăcările comorilor pământești, ce izvorăsc în noapte la colturi de drumuri fie din aur, fie din lanțuri, fie din hoituri.
Spre altă flacără se îndreaptă năzuința noastră.
Doctrine, idei?
Le-am creiat noi, oamenii, în căutarea soluțiilor înălțătoare de viată.
Le-am găsit?
În parte si câteodată deloc.
Și-atunci, decât a ne încăpățâna în greșală, în ambiții si veleități, hai mai bine să ne adunăm, să recapitulăm drumul parcurs, să'i facem bilanțul si să căutăm flacăra nouă, așa cum, în noaptea de Înviere am găsit lumina adevărului. Căci acolo, la picioarele lui Christ a învățat omul că este egal, că trebuie să iubească si că este liber, nu dela Voltaire și dela revoluția franceză. De atunci, din anul răstignirii lui Christ, a început revoluția cea sfântă, care a ridicat
pe om.
Iată dece spunea Panait Istrati că atunci când ne-am împlinit a pus între noi "pe acel Christ etern".
Drumul nostru e mai drept ca oricare, e descătușat de omenesc si netrasat de lut.
E drumul luminei. Lumina din noi.
Câți vor înțelege această lumină?
Câți?
Unii sânt obișnuiti cu lumina ce izvorăște din casa de bani, alții din polul primit pe furiș în palmă, alții dintr’o lamă de cuțit, alții dintr'un foc de armă și dacă noi vorbim de lumină, apoi ei cred că'i tot ca a lor, căci numai pe aceia o cunosc. De aceea mă întreb încă odată. Câți vor înțelege lumina spre care năzuim?
Iată dece spuneați că nu sîntem de dreapta, deși poate ne iubim țara mai mult decât toți cei etichetați, sântem mai pătrunși de valoarea creștinismului decât mulți preoți îndemnători la asasinate, dorim gloria patriei noastre prin prisma unor sfere mult mai largi decât a oricărui „musolinaș“ care si'o vrea pentru sine; nu sântem nici de stânga deși revolta în contra nedreptății sociale existente, clocote mai mult în vinele noastre decât în ale redactorilor „Dreptății “, cunoaștem mai bine suferința muncitorului decât teoreticianii cu diurne grase ale democrațiilor de diferite nuanțe, palmele noastre, umerii noștri si plămânii noștri, au muncit si au respirat și aburul pământului si aerul fabricei și mai ales al mizeriei mai mult decât Constantinescu-Iași și alții similari. Iar închisorile n’au fost zăvorite pentru noi decât pe dinăuntru.
De farseurii politiciani, de partidele ariviștilor, care nu adoptă un program si nu caută o doctrină decât ca un mijloc de guvernare și deci de îmbuibare, nu merită să insistăm. Intre noi si ei prăpastia e ca dela Vultur la Vierme. Ii vom culege într’o zi si'i vom scuipa în râpa netrebniciei, mormântul meritului lor.
Ce sântem atunci?
Sîntem cruciatii care am pornit spre o altă flacără, spre flacăra de care vorbeam mai sus.
Astronomii vieței istorice vor eticheta când vor voi apariția acestei lumini, vor vedea dacă a fost o stea trecătoare sau o cometă ce a revoluționat constelațiile haosului dând un soare nou sau numai o pulbere de bolizi incandescenți ce s’au dus în altă lume, poate să-și caute drumul pierdut.
Noi sântem aceștia care sântem, credem în ceeace spunem. Cum ce zice, n’are preț, ci CE VOM FACE.
Către acest tel se’ncordează fibrele voinței noastre si dacă, în drumul nostru, lovim ades și ardem idoli, nu e vina noastră, ci a construcției noastre, căci noi din foc sântem si focul purifică, arde viermina, deschide calea spre lumină.
Chiar depe crucea răstignirii noastre, dacă alt amvon nu are adevărul, noi vom radia acelaș foc mistuitor, căci dorința noastră nu este murdara ambiție de a conduce, ci năzuința, fericirea de a salva.
Acei ce se apropie de noi să nu ne întrebe de forme, să nu ne ceară paiaterii și jocuri de copii: acelea sânt pentru mințile de copii. Cei ce vin spre această altă flacără să simtă că le arde ființa de un jar năpraznic care cere forță să se întindă în limbi de flăcări să ardă putregaiul si să renască lumina, lumina sfântă a românismului.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 22 de joi, 9 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: