Mihail Stelescu a fost închis. Închis pentru păcatul de a fi condus studenţimea, care voia ca odihna de veacuri a „Eroului necunoscut” să fie priveghiată de o cruce. Entuziasmul de atunci, neprecupeţitor de jertfe personale duse până la o totală abnegație, aducea chezăşia existenţii unui spirit de înaltă frecvență românească, pe temelia căruia se întrevedea clădirea României de mâine. Lupta studenţimii de atunci, strânsă în ciucuri de vigoare tânără în jurul luptătorului Mihail Stelsscu, însemna pe răbojul zilelor mari ale neamului, încă o dovadă de vitejie a românismului, pusă în slujba credinței noastre strămoșești.
Dar braţele pe care orice tânăr student le-a dăruit într'un elan de generozitate entusiastă colegului şi conducătorului lor, Mihail Stelescu, pentru o cauză pe care a condus-o cu atâta însuflețire şi pentru care suferă astăzi martiriul unei celule mucegăite dela Văcăreşti, n'au încercat nici un protest care să arate o cât de mică amintire celui ce a fost Mihail Stelescu pentru acele clipe și ce este astăzi.
O suferinţă trăită în comun, de obiceiu, infrăţeşte sufletele într'o legătură care, indiferent de împrejurări si forțe oculte, cimentează forţele într'un efort comun, capabil oricând de o ripostă atunci când vicisitudinile vieţii o cer.
Oare studențimea noastră creștină să fi uitat toate acestea? Nu crede ea că tăcerea în jurul arestării lui Stelescu constitue un imens blam pentru spiritualitatea ei? Căci lupta dela Momântul Eroului Necunoscut nu poate fi considerată ca opera unei organizaţii, ci ea reprezintă afirmarea năzuinţelor unui întreg popor, care simte creștineste. Unde există entuziasmul de atunci? A trecut asa de repede în uitare?...
Însă, deși toate faptele converg puternic către această credinţă, refuzăm să o credem, fiindcă e cu neputinţă ca să uite orice student vremurile de restişte de atunci, mai ales în situaţia de azi, când dintre toți conducătorii, singurul care ispăşeşte actualmente, e doar Mihail Stelescu.
Dar asociaţiile studențesti n'au nimic de spus? Uită aceste organizaţii că năpăstuitul de astăzi a fost odinioară vicepreședintele lor?
Mihail Stelescu în parcul Carol, în mijlocul studenților
Noi suntem ispitiţi să credem că nu s'a uitat nimic din toate acestea, ci că asociaţiile studențeşti, în loc să corespundă adevăratei meniri pentru care sunt creiate, în loc să reprezinte o politică studenţească de ordin general spiritual, se complac în vederile unei organizaţii politice cu un caracter limitat. Nu discutăm „vederile” acestei organizaţii, dar ca interesele unei studenţimi întregi să fie canalizate spre monopolul unei organizaţii politice, ASTA E REVOLTĂTOR. Înseamnă acelaș lucru ca şi când, într'un eventual răsboi, ai refuza să lupți fiindcă alături de tine luptă unul care nu-ţi este prieten.
Studenţimea TREBUIE să-și spună cuvântul! Nu implorăm milă, un luptător niciodată nu cere ajutor, oricare i-ar fi poziția, ei luptă. Dar facem apel la grăuntele de românism desinteresat ce există încă — suntem siguri — în orice student, indiferent de culoarea politică. Îndârjirea vitejească dela Parcul Carol n'a însemnat — după cum am mai spus — punerea în practică a principiilor unei organizații, CI UN PROTEST VEHEMENT AL ÎNTREGULUI ROMÂNISM CREȘTIN, O LUPTĂ SIMBOLICĂ A ÎNTREGULUI NEAM. Și dacă astăzi se loveşte cu atâta cerbicie în iniţiatorul şi conducătorul Mihail Stelescu, e de datoria — nu numai a camarazilor ce-au luptat alături de el, ci a unei studenţimi întregi să protesteze! Să arate, în sfârşit, că în chestiuni de înaltă datorie faţă de neam, nu există nici o altă atitudine decât aceia a solidarizării! În lături cu tot ce e echivoc şi manevră de culisă!
Dacă peste aceste considerente mai tronează o laşitate şi-o învrăjbire de credinţe politice, atunci studențimea să se complacă în aceactă atitudine... Îşi va semna astfel propria sentinţă la moarte, pe deplin meritată!
DAN C. BĂLTEANU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 48 de vineri, 8 noiembrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: