Țăranul român! Figură de operetă, care apare înfăţişat streinului pentru a-i lua ochii cu straiele lui multicolore; element de expoziţie şi motiv de exclamaţii sentimentale pentru cuconetul nostru franzuzit, iată ce reprezintă el pentru pătura noastră zisă „cultă”. Vot și maşină de strigat „ura" pentru politicianii noştri de toate culorile. Iar dacă ai ocazia să stai de vorbă despre țărani cu majoritatea orășenilor, oameni politici şi salariaţi ai statului, toți îți vor vorbi cu dispreţ reţinut despre „țoapele” şi „bandiţii”, „beţivii” și "leneşii”” de ţărani care s'au „șmecherit” şi pun bani la ciorap sau nu se mai lasă convinşi să voteze pe oricare caută să-l ducă.
Uită însă aceste ţăndări sărite din acelaș copac țărănesc, că leafa lor, pâinea lor, chefurile lor pe la cabarete şi mașinile lor sunt întreţinute din birurile grele plătite de milioanele de „țoape” şi din afacerile făcute de pe urma grâului semănat de ei.
Oare au uitat acești domnișori orășeni că obârșia lor e tot țăranul?
Câţi se gândesc serios că acolo, în besna care nu cunoaşte eletricitatea, nici baia de faianță, nici autostrade asfaltate, nici parăzi, se sbat milioane de semeni de-ai noştri, de părinți din al căror sânge ne tragem care trăește în noroaie şi praf, în intunericul minţii fără un pic de alinare sufletească?
La ce se naște un ţăran şi care e linia vieţei lui?
Un bou de plug evoluat ce strigă "hăis” si „cea”, ce frământă pământul cu caznă, îşi înveseleşte viaţa cu rachiu şi se odihneşte în mizerie.
Se perindă pe la cârma ţării guverne care mai de care mai „țărănesti” și mai „naţionale” care nu realizează niciodată nimic și anunță însă mereu din opoziţie că veniţi iar la guvern vor aduce raiul țărănesc, statul țărănesc.
Uită aceşti domni cu înfăţişare exterioară de ţărani, că ne trebue un stat omenesc înainte de toate.
Țărănismul d-lui Mihalache caută soluţii cu totul false pentru ridicarea acestei pături obidite.
Nu de sămânță şi unelte de lucru are nevoie mai întâi ţăranul. Nu posibilitatea de producție mai mare şi un plasament al acestor produse mai rentabil.
Această soluţie e egală cu aceia de a căuta care e posibilitatea de a face pe un animal să lucreze mai mult, dându-i un plug bun şi un ham nou. Iar produsele desigur speculate tot în folosui îmbuibării celor blagosloviţi cu binefacerile „civilizaţiei”.
La educația ţăranului cine s'a gândit, iar dacă sau gândit ce'au făcut?
Mai zilele trecute îmi scria un tânăr: V, Gheţea, secretarul asociației tinerilor învăţători, trimețându-mi niste statistici despre situația mizeră a țărănimii.
Avem circa 3 milioane de locuințe țărănești dintre care 1.062.556 sunt construite din nuiele şi tencuite cu lut. Statistica recensământului din 1930 arată că circa 2 miloane locuinţe tărăneşti sunt fără podele pe jos, circa 621.296 de case ţărăneşti cu ferestrele fixate, bătute în cuie de perete, în cât nu permit aerisirea camerilor niciodată.
Locuinţe cu o singură cameră avem 665.800 si 1.578.707 de case cu 2 camere, dar în care nu se foloseşte decât una unde stau claie peste srămadă câte 5-6 şi chiar 10—12 ființe.
Avem consilii comunale cu zecile de membri care storc bugetul sărac al unei comune şi nu se găsește nimeni să se gândească că în locul lor mai bine ar fi un singur director comunal cu doi ajutori care să păstorească comuna dând dispozițuni ce fel să se construiască casele şi dând ajutorul necesar celor ce nu pot.
Lemn avem slavă Domnului, numai Bistriţa şi Siretul de-ar putea vorbi.
Iar în privinţa şcolilor?
Copii care ar trebui să urmeze la scoală sunt cam 3.115.675 anual, dar se găsesc înscrişi numai 2.304.489 şi din aceştia urmează regulat numai 1.775.441, deci avem regulat 1.540.234 de analfabeți.
Iată rânjetul prostiei şi decadenţii unui neam ce se făleşte la „centru” cu paiaţerii de cultură şi lustru de imbecili.
Dacă am primi numai tiraiul marilor ziare ca „Universul”, şi altele care abia ating cifra de 80.000 în timp ce în Franţa sunt gazete cu tiraj de 1.50).000 de foi zilnie şi am vedea clar besna în care orbăcăim.
Caraghioasele „ofensive agricole” ale d-lui Sassu, proclamate la radio cu pumnii dictatoriali bătuţi în măsuța microfonului, nu reuşesc decât să facă de râs pe cel ce le proclamă, atâta timp cât adevărata ofensivă a ridicării culturale a ţăranului rămâne un deziderat.
Tărănimea are nevoie, înainte de toate, de cducaţie, în al doilea rând de cultură, în al treilea rând de higienă şi atunci se va realiza şi rezideratul produceției.
Educaţia ţăranului trebuieşte făcută de oameni în stare de a educa.
Iar un om în stare de a educa trebuie întâi el să fie bine educat și în âl doilea rând să n'aibă decât grija aceasta, deci să fie bine întreținut.
Aceşti conducători sunt învățătorii.
Ori azi, ei primese o spoială de carte şi de pregățire, iar dacă aceşti tineri se duc entuziasti și plini de râvnă, cad zdrobiți de mizerie şi de mediu.
Cu ce să-şi plătească aceşti tineri posibilitatea continuării unei lecturi folositoare şi ce educaţie civică primesc aceşti tineri apostoli când văd că nu pot pătrunde decât prin proptele politice şi vânzări murdare.
În timp ce 1 milion si ceva de copii rămân inculţi, mii de tineri învăţători mor de foame din lipsă de posturi la uşile bestiilor cu sute de mii de lei lefuri pe lună.
Aceştia sunt asasinii neamului românesc și canalie va fi acela ce-i va ierta.
Școala, care e altarul de lumină al unui neam, trebuie să fie scos în afară de lupta politică.
Cine se dedică învățământului ar trebui să ştie că devine preotul culturii şi civilizaţii neamului său.
Iată educaţia care lipseste și xare trebuie făcută, cu voie sau fără voie.
Al doilea punct, Higiena.
Comuna n'ar trebui condusă de consilii comunale alese după coteriile politice, învățând pe țărani la afaceri și vârând vrajba între ei.
Comuna trebuie condusă de un director comunal cu o școală specială, care să răspundă cu viaţa de buna gospodărie a comunei. El poate fi si contabil şi perceptor si părinte al comunei. Să se facă educaţia muncei voluntare, care să facă pe țăran să fie mândru ca din comuna lui să facă o grădină.
Nu e locul aci să expun un propram, dar pe aceste baze se poate remedia răul existent.
Atunci când gospodăria comunei se va face dirrect de către locuitorii ei sub directa supraveghere a acelui director comunal şi a unuia sau doi ajutori de specialitate, de exemplu agronomi, şi bugetul comunei va fi ușurat, şi realizările vor fi mai mari, și birurile vor fi mai mici.
AL treilea punct, cultura, se va rezolva dela sine prin râvna depusă de învățătorii bine educaţi si pregătiţi si prin problema cărții, care să nu mai fie un obiect de speculă şi mijloc de îmbogăţire pentru trustul de hârtie.
Săptămâna cărții să nu mai fie o tarabă unde autorii să-și vândă petecele "de negreaţă” şi diferiți „amanți”, ci o dornică ofrandă de milioane de cărți care să lumineze mințile dornice de lumină a micilor românași.
Să se reducă trenurile speciale, tantiemele si jetoanele și se vor realiză miliarde prin care se poate creea un popor care, peste 20 de ani, să nu aibă nici un analfabet.
Abia atunci conferințele la Radio pentru săteni şi maşinile si sămânța vor putea aduce folosul lor de abundență.
Abia atunci sămânța va putea fi selecționată, cooperaţiile vot putea fi înţelese şi vor putea lua fiinţă real, abia atunci România va redeveni grânarul Europei şi aurul câmpiilor ei va putea ridica geniul si emblema românismului acolo unde işi merită locul.
Voi reda mai jos o scrisoare a unui ţăran din Maramureş, colţul mizeriei şi al desnădăjdei româneşti, ca să se vadă ce culmi de sensibilitate sufletească şi de înălțime spirituală poate să atingă țărănimea română atunci când cultura a pătruns în mintea ei.
Scrisoarea e redată cu ortografia ei.
Jeud. 22.V.1935
Stimate Domnule Stelescu,
Cu drug vă scriu câteva rânduri căci vă cunosc de mult. Nu personal. Ceie ce repet. Dar din lupta Dv.
Da, vă cunosc, și sânt mândru de acest lucru. Care ori de câte ori mi-l amintesc mă bucură nespus de mult.
Dar Dv. nu mă cunocașteți pe mine şi poate nu ați auzit nici odată de mine. Așa căci se cuvine — și vă rog a mă ierta — ca prin câteva rânduri să vă spun cine sunt și de unde sunt.
Mă numesc Gheorghe Chindriş şi sunt plugar în com. Jeud, jud. Maramureș. Școli n'am făr' patru clase primare. Dar nici un regret...
Că plugar mi-a plăcut foarte mult lucrul câmpului dar şi cartea. Am îndrăgit brazda neagră care mă susține, dar si cartea.
..Da, am îndrăgit cartea și tot timpul liber în loc să stau în drum să fac politică: am citit tat ce am putut și bun şi rău.
Mi-am cumpărat din sudoarea mea cele mei bune cărți literare. Așa că posed o mică bibliotecă cu 350 volume: romane şi nuvele de scriitori nostri şi de cei streini. Cunosc toate operele scriitorilor buni ca: Sadoveanu. Rebreanu, Cezar Petrescu, N. Pora, T. Arghezi, Damian Stănoiu. Ionel Teodoreanu. N. Cocea. C. Stere, și regretatul Panait Istrati. Pe Panait Istrati l-am lăsat mai la urmă fiindcă îl cunosc foarte de puțin timp. Numai de doi ani.
Căci ziarele „Universul“ și „Curentul“ care le-am cumpărat din când în când a avut grijă ca cititori neghiobi să nu ştie multe (N. R. Adevărat să fie d-le Stelian Popescu?) — și mai ales noi, plugarii — De gazetele pentru popor la care am fost abonat nici nu mai scriu.
Dar să nu perd rândul făr' să viu la omul şi scriitorul care în 1933 luna Mai ma făcut ca într'o nouă în viata mea, de când citesc, să plâng cu lacrimi ca şi un copil Panait Istrati... cu săracul Moş Anghel... Dar să nu mai amintesc de acea carte care îmi este cea mai dragă, căci când îmi amintesc de aceia tristă voveste, iarăși încep să plâng...
Să revin la alte lucruri.
Eu, Domnule Stelescu, politică nu am făcut si nici la votare nu am mers niciodată. Pe mine m'a desgustat toată șleahta de politiciani și ghiftuiți ai veacului.
Nu sunt, nici nu-am fost comunist, antisemit și nici cu Vaida, Cuza sau Codreanu sau alte lichele. Toate acest m'a făcut să scuip desgustat pe ele ca pe un gunoiu puturos.
Vă mărturisesc — fără nici o patimă.
Sunt Român şi creştin din suflet dorind ca să prospereze aceste două credințe ale mele, dar nu prin politicianismul meschin dar prin acea „flacără“ de care a pomenit Panait Istrati prin „Cruciada Românismului“.
Ziarul Dv. îl cunosc din luna april anul curent când l-am cumpărat prima oară din Oradea (căci în Maramureş nu l-am găsit nicăeri) deodată cu romanul „Biroul de Plasare“ de mult iubitul Panait Istrati.
Posed din ziarul Dv. No. 17, 20, 21, 22 şi gândesc că peste un an, având numere mai multe le-oi păstra și le voi lega frumos.
Numai un lucru vă rog.
Nu uitaţi pe Panait Istrati!
Domnule Stelescu! Luptaţi înainte propovăduind ideile scumpului apostol Panait Istrati și rugați-vă din când în când la mormântul aceluia cari v'a iubit așa de mult. Și un lucru vă rog: Puneti din partea mea o floare pe mormântul aceluia pe care l'am iubit şi'l iubesc.
Faceţi asa de bine vă rog.
Iar eu din munţii Maramureșului mă voiu ruga pentru acela care ne'a iubit pe toți şi dacă voiu fi sănătos pela toamnă voiu merge în Bucuresti şi voiu răsădi un mic brad pe mormântul iubitorului de oameni oameni Panait Istrati.
De sfârsit vă rog a-mi trimite toate numerile câte le aveți vechi și ziarul pe anul în curs iar eu în săptămâna aceasta vă voiu trimete costul pe anul în curs și viitor.
Dorindu-vă sănătate la toţi aştepi răspuns.
Gh. Chindriș
P. S. — Ertați căci scriu rău, dar mâna mi'e grea şi nu-mi obicinuită cu scrisu şi mai ales cu gramatica...
_______________
Câţi oare din marii noștri intelectuali trăesc o viață spirituală aşa de intensă ca acest Maramureşean?
Iată vigoarea sufletului românese autentic. Iată că lupta sbuciumată a celor ce cred încă în redeșteptarea acestui neam nu-i zadarnică.
Iată oglinda ţăranului pe ea.
Și ne facem un sfânt legământ ca pe brazdele negre ale acestei Românii, să facem să răsară prin muncă și jertfa noastră milioane de „Chindriş” care cu o mână pe plug și cu alta pe carte să facă să renască aci, la porțile Orientului, un nou imperiu al luminii, al culturii şi al creștinătății.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 26 de joi, 6 iunie 1935
Dacă doriți să distribuiți: