Mărturisim că dacă, în articolul de față, am fi puși să combatem „teroarea“ ca un produs al forței organizate pe baze spirituale, n'am face-o. Si n'am face-o, nu pentrucă am avea la baza acțiunei noastre porniri violente, dar pentrucă, ridicăndu-ne împotriva violenței, n‘am voi să cădem în extrema cealaltă, a liberalismului indulgent și neputincios. Ceea ce ne face însă ca să luăm o atitudine împotriva „teroarei“ este că „teroarea“ despre care este vorba se află într o sufocantă companie cu cea mai suverană „prostie“. Nu știu dacă această succintă introducție este suficientă, pentru ca să se înțeleagă despre ce este vorba. Bănuim că da, aceasta mai ales pentrucă acest capitol a mai fost abordat în coloanele noastre.
Și poate că n'ar fi fost nevoie să revenim. Survenind însă două fapte, ne vedem nevoiți să reluăm discuția. Si iată despre ce este vorba: zilele acestea s‘a tinut un așa zis congres studențese la Craiova. La acest congres, participarea studenților a fost regisată de către oameni străini de studențime, având însă ilustra calitate de pensionari ai azilului din str. Imprimeriei. Iar criteriul după care s‘au eliberat legitimațiile a fost, precum era de așteptat, următorul:
1) Să mânuești cu abilitate ciomagul, cuțitul și eventual câteva arme de foc.
2) Să fi făcut, cel puțin odată, de planton, la pensionul „Cantacuzino“.
3) Să fii idolatru Codrenist cu dovezi cât mai sanguine, (Calitatea de student nu s‘a cerut. In nici un caz, n‘au fost primiți studenții cari sunt la curent cu examenele).
Ce-au discutat acești „studenți“, se poate bănui. Ceeace se știe precis este ceeace au hotărît: S‘a stabilit ca studențimea (deci toată studențimea (?) să se înșirue în str. Imprimeriei și să facă de planton sub fereastra căpitanului“. Desigur că, în fata unei atari aberațiuni, acei studenți conștienți cari s'au putut strecura totuș la acest „congres“, au părăsit ostentativ adunarea, dând apoi un comunicat în acest sens. Cu toate acestea, câteva sute de mercenari codrenisti, substituindu-se în mad fraudulos miilor de studenți, au terorizat și au luat apoi deciziuni împotriva prestigiului studențesc. Cât de valabile sunt aceste hotărâri este ușor de înțeles. De altfel patima pe care au pus-o în hotărîrile luate — declarând drept „trădători“ (?) pe roți aceia cari, deși naționaliști, nu înțeleg însă a se supune unei organizațiuni suspecte și clanestine — îi scoate complect din sfera seriozității.
După un atare „succes“, aceiași regizori au mai încercat o „lovitură“.
Astfel, cu prilejul congresului foștilor luptători în mișcarea studențească, congres convocat din inițiativa d-lor dr Dănulescu, președinte de onoare al U.N.S.C.R. (Uniunea Națională a Studenților Creștini din România, n.n.), domnii cu fruntea îngustă (rog această caracterizare să fie luată nu în sens matematic ci simbolic) și-au adunat din toată țara pe toți chemații dar mai ales nechemații. Așa de ex., mi-a fost dat să disting nume de Vasilachi, Rigmani... etc. Regretăm, dar pe acești iluștri necunoscuți nu i-am găsit înscriși în cartea luptătorilor dela 1922. Mișcarea studențească respinge astfel de eroi improvizați.
Dar în sfârșit, biruoul congresului a înteles să-i tolereze, bănuind că acești domni vor avea cel puțin bunul simt de a fi băeţi de treabă. Atunci însă când teroarea a început a se deslănțui și aci, atunci când foști conducători ai studentimei au fost amenințaţi cu asasinarea, atunci când din sala de ședințe nu se mai putea ieşi decât cu revolverul în mână (cazul Mihail Stelescu) și atunci când această masă de manevră a mafiei din str. Imprimeriei a vroit ca biroul de dirijare a lucrărilor să fie format exclusiv din oamenii teroarei Codreniste, acei cari convocaseră acest congres au suspendat lucrările, lăsând pe acești asasini de profesie într'o ridicolă singurătate.
Si acuma câteva întrebări și o singură concluzie:
Câtă vreme vom mai tolera această tentativă a prostiei Codreniste ?
Oare nu este momentul ca părăsind atitudinea de până acuma și anume acea de a fi concilianti sau îndiferenti fată de toate preocupările, să pornim o campanie de clarificare?
Pentrucă un lucru este precis: De unde până acuma, stipendiaţii ocultei înțelegeau să se multumească numai cu calomnii și cu amenintări pe cari le debitau zilnic împotriva noastră, astăzi apașii codrenişti trec la fapte, bruscându-ne. Mâine, poate cu toată lasitatea care-i cararterizează, vor întrebuința pistolul pe la spate.
Iar noi putem fi atâta de naivi încât să ne închipuim că mai este posibilă o eventuală revenire a acestor rătăciți?
Ar fi o naivitate.
De aceea, în numele românismului care cere dela noi acţiune de eliberare a Țării de sub dominaţiunea prostiei si a străinismului, trebuie să ducem lupta mai departe spre culmile izbânzii. Avem în drumul nostru obstacole si cioturi. Obstacolele sunt partidele politice întreținute de finanța autiromânească. Cioturile sunt acele fractiuni de trădători ai naţionalismului cinstit cari își întemeiază lupta lor pe deşertăciunea ambițiunilor si pe prostia cultivată în lumina fanatismul desechilibrat.
Împotriva obstacolelor va trebri să ridicăm masele populare pe cari avem datoria să le instruim şi să le organizăm.
Pentru cioturi nu mai este bună indiferența. O lămurire se impune: să arătăm ţării dedesubturile asasinilor cu înfățișeri de arhangheli. Deocamdată transmitem comitagiilor din pensiunea „Cantacuzino“ următoarele:
La teroarea prostiei lor, vom răspunde cu teroarea spiritului. Să nu înţeleagă însă prin aceasta că, în cazul când vom fi provocaţi, nu vom plăti cu aceiaşi monedă. Suntem gata. Mercenari cu fruntea îngustă, începeţi.
Arhitect MUCICHESCU-TUNARI
Membru protector al Uniunii Studenţilor Creştini Români
Cruciada Românismului - Anul I, nr 22 de joi, 9 mai 1935
Dacă doriți să distribuiți: