De câtăva vreme sa lansat între rândurile tineretului o lozincă nouă, fraumoasă şi sugestivă: Constructivism, muncă constructivă, tineret constructiv.
Dar oare într'adevăr ceeace se aplică de fapt in numele acestei teorii, să fie oare constructivism?
Constructivismul subînţelege creația, ţâsnirea din fundul zăcămintelor sufleteşti ale unei generaţii de titani, un nou orizont de viață si de morală.
Constructivismul se bazează într'adevâr pe forța fizică în parte, dar fără o bază de forță morală și spirituală, el îşi pierde noţiunea şi devine o simplă salahoreală disparată si confuză care se poate spulbera la prima bătaie de vânt.
Iată dece mă întrebam mai sus dacă fapta corespunde noțiunei şi, analizând atent manifestările asa zisei munci constructive, se constată că, într'adevăr, ceeace se trâmbiţă cu atâta reclamă nu corespunde unei realităţi serioase.
Piatra de bază a unui edificiu social nu poate fi o suprafață de pământ pe care se ridică ziduri şi nici zidurile, chiar din beton de ar fi construite. Ele reprezintă o intruchipare materială, rece şi mută. Baza pe care poate dura o construcție lumească e sufletul omenesc, morala și spiritualitatea lui.
Poţi ridica o casă, o mie, o sută de mii, ele nu reprezintă nimic (în afară de energia fizică cheltuită) pentru o aşezare socială.
Ce folos că în Bucureşti se clădesc case peste case, cu o ardoare înspăimântătoare, atâta vreme cât, în acelaş Bucuresti, domnesc nestingherite: crima, furtul, beţia, imoralitatea publică şi desfrâul?
Nu de reconstrucţia mânăstirilor dărăpănate si a zidurilor de cărămidă are nevoie acest neam bolnav, ci de-o recosntrucție sufletească și morală.
Apostolatul unei solide reînoiri sufletesti, educaţia spirituală, pregătirea intelectuală si o morală ascetică, iată elementele de frământat şi de ars în cuptoarele unei noui concepții sociale, nu cărămizi a un leu, cinci zeci lei bucata.
Acei care comandă ziduri unui tineret zis constructivist, au ei oare această armătură morală?
Au eliminat ei crima din sufletul lor?
Au eliminat ei beţia din sânul familiilor lor?
Au distrus ei desfrâul din jurul lor?
Dacă nu, degeaba vor ridica biserici şi mânăstiri, degeaba vor irosi vlaga unui tineret în construcţii reci şi inutile .
Aceste constructii nu înseamnă și constructivism.
Aceste clădiri pot servi de reclamă și de praf în ochii proștilor, dar nu pot fi elomente de serioasă tendinţă de ridicare a unei noui societăți românești.
Citeam zilele trecute într'o foaie oficioasă a aşa zisului tineret constructivist, un ordin către tinerii dintr'o tabără de muncă dela „Izbuc”, din Basarabia.
În acea comună, ţăranii au refuzat pur şi simplu să li se repare Mânăstirea de către acel tineret.
Șeful tinerilor s'a aprins şi a dat un ordin prin care blesteamă satul, interzice intrarea în sat pe o rază de 5 km și se revoltă că ţăranii din Izbuc au îndrăznit să-i dicteze LUI, ceea ce să facă cu munca LUI.
Trec peste caragieleasca enumărare a cartofilor şi cepelor pe care dă ordin să le restituie în cărămizi și mă opresc asupra unei grave constatări pentru tineretul constructiv.
In virtutea cărui fapt s'au dus să muncească la Izbuc?
Pentru cine, dacă ţăranii au refuzat munca lor?
Oare refuzul ţăranilor nu e dovadă zdrobitoare că acolo, în acel sat, aşa cum spuneam mai sus, au frământat numai alatul rece al cărămizilor, iar sufletele le-au lăsat în paragina în care le-au găsit?
Sau poate că nici sufletele lor nu erau pregătite pentru o clădire spirituală? Şi aceasta e vina conducătorului.
Cu mușchii poți ucide, poţi ridica pietre, dar nu poţi reface sufletul unui neam.
Analizând acum refuzul ţăranilor, desigur că el are un substrat întemeiat, căci ar fi pueril să credem că țăranii ar refuza să li se facă de-a gata şi fără nici o cheltuială o mânăstire.
La acest lucru nu s'au gîndit tinerii care si-au pierdut o vară întreagă într'o muncă istovitoare şi tot atât de inutilă?
Țăranii din IZBUC au bănuit că sub o muncă de simplu salahor nu se ascunde nimic spiritual, nici un apostolat sufletesc.
Și ca să dovedesc această afirmaţie, voiu cita chiar punctul întâiu din ordinul pomenit:
„1) Nu se mai face bisesica pentru că ţăranii d'acolo nu merită binecuvântarea unei biserici si pentru că în religia crestină se pot apăra CU FORȚA, cu sabia, bisericile în contra păgânilor, dar în creșterea sau facerea bisericilor cu forța şi cu sabia nu se pot face”.
Sublinierea „cu forţă” e si în ordin. Deci semnatarul ordinului recunaaşte că singurul mij1oc, FORŢA de care dispune n'a fost eficace şi mărturiseşte în rândurile finale, că numai poate lupta, neavând forța ca mijloc eficace ȘI LIPSINDU-I ALTE METODE. Căci altfel n'ar fi blestemat satul.
Nu insistăm asupra acestei serioase atitudini a d-lui Corneliu Codreanu de a blestema oamenii cari nu-l vor, dând dovadă de spiritul sectar, ăzbunător și anti-creştin care-l stăpânește, ci vom reveni la constructivism.
Nu acest fel de a lucra se numește constructivism.
Țara aceasta n'are nevoie de meşteri zidari, ci de meșteri sufleteşti.
Pot număra cu sutele pe tinerii care, punându-si elanul lor cinstit şi entuziast al tinereței în slujba acastei zidării ordonate, au rupt orice contact cu cultura şi izvorul de adăpare al minții si al sufletului.
Iar mâine, când „seful” va vedea că o ţară se conduce cu oameni cari au la bază cunoştinţe, iși va alege colaboratori din alte rânduri, iar salahorii de azi vor salahori şi mâine în bezna neştiinţei. Iar dacă va conduce cu ei nepregătiţi, țara se va resimţi.
O ţară nu se reclădeşte cu blesteme de babă habotnică care, făcând farmece şi asasinând pe ibovnicii necredincioși în ascuns, își face cruci față de oameni și se roagă fățarnic.
Şi e păcat ca o întreagă falangă de energii puternice și capabile să se risipească în executarea unor ordine stupide, date de oameni halucinați.
Tineretul acesta să-şi scruteze interiorul sufletesc si să vadă ce a construit în el. Să facă bilanțul zilelor pierdute și rezultatul sacrificiilor făcute. Abia atunci va vedea dezastrul.
Dar pentru aceasta se cere o minte limpede, o obietivitate lipsită de ameţeala unui cântec pe care poate că şi autorul regretă că l-a scris și de mirajul unor cuvinte umflate şi sforăitoare.
Ţara e bolnavă la temelia ei sufletească, nu la temelia caselor ei.
Pentru această reconstrucţie sufletească să se jertfească tineretul, căci pentru reclădirea ei materială aşteaptă cu braţele încrucișate zeci de mii de muncitori șomeri.
MIHAIL STELESCU
Cruciada Românismului - Anul I, nr 46 de vineri, 25 octombrie 1935
Dacă doriți să distribuiți: